– Cod Procedura Civila, art. 60-63
Instanta de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecatii si dispozitiile legale din care rezulta ca, fata de cererea de acordare a drepturilor salariale, este nefondata chemarea in garantie a unei terte persoane printr-o cerere prin care se solicita altceva decât garantarea sau despagubirea. S-a retinut lipsa unor raporturi de garantie legale sau contractuale si faptul ca s-a solicitat obligarea directa a chematului în garantie la asigurarea despagubirii reclamantului în faza executarii sentintei, desi procedura aplicabila în acest caz este cea prevazuta de O.G. nr. 22/2002, care reglementeaza modalitatea de a obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titluri executorii, singurul mijloc legal de plata a sumelor stabilite prin titluri executorii, la care sunt obligate institutiile publice.
Curtea retine ca aceasta interpretare a devenit obligatorie pentru instante potrivit art. 330/7 alin. 4 din Codul de procedura civila, întrucât prin Decizia nr. 10/19.09.2011, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 786 din 04/11/2011 Înalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava stabilind ca, în aplicarea dispozitiilor art. 60 din Codul de procedura civila raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 1-4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificarile si completarile ulterioare, cererea de chemare în garantie a MFP formulata de catre institutiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar (..) nu îndeplineste cerintele prevazute de textul de lege.
Curtea retine ca aceasta interpretare a devenit obligatorie pentru instante potrivit art. 330/7 alin. 4 din Codul de procedura civila, întrucât prin Decizia nr. 10/19.09.2011, publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 786 din 04/11/2011 Înalta Curte de Casatie si Justitie a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie si de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Suceava stabilind ca, în aplicarea dispozitiilor art. 60 din Codul de procedura civila raportat la art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 1-4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificarile si completarile ulterioare, cererea de chemare în garantie a MFP formulata de catre institutiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar (..) nu îndeplineste cerintele prevazute de textul de lege.
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VII-A CIVILA SI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALA, DECIZIA NR. 8056 din 07.12.2011)
Prin sentinta civila nr.1789 din data de 24.02.2011 pronuntata în dosarul nr.18167/3/2009 Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a conflicte de munca si asigurari sociale, a respins cererea de chemare în garantie formulata de PICCJ în contradictoriu cu MEF, ca inadmisibila .
Pentru a pronunta aceasta hotarâre, prima instanta a retinut ca:
PICCJ a formulat în cauza o cerere de chemare în garantie a MEF, solicitând ca în cazul în care se va admite actiunea promovata de reclamanta sa se dispuna de catre instanta, prin aceeasi hotarâre ca MEF sa ia act de obligativitatea adoptarii unui proiect de rectificare a bugetului MP pe anul 2009, care sa includa alocarea sumelor ce reprezinta pretentiile reclamantei.
Prin sentinta civila nr. 1208/11.02.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia VIII a, a fost admisa în parte cererea formulata de reclamanta C.D., a fost obligat pârâtul la plata catre reclamanta a sporului de confidentialitate de 15% calculat la indemnizatia bruta lunara, începând cu 06.11.2005 si pâna la data de 05.06.2007, suma actualizata cu indicele de inflatie la data platii efective, a fost respinsa cererea privind acordarea acestui spor pentru perioada 06.06.2007 -noiembrie 2008, ca neîntemeiata si s-a dispus obligarea paratului PICCJ sa efectueze mentiunile corespunzatoare în carnetul de munca al reclamantei.
Prin decizia civila nr. 5434/R/09.12.2010 a fost admis recursul declarat de PICCJ împotriva acestei sentinte, a fost casata în parte sentinta atacata si trimisa cauza la aceeasi instanta pentru rejudecarea cererii de chemare în garantie.
În raport de dispozitiile art. 60 Cod procedura civila tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de chemare în garantie formulata de pârâtul PICCJ fata de chematul în garantie MEF, retinând ca în cauza nu sunt îndeplinite cerintele prevazute de acest text de lege.
Potrivit prevederilor art. 60 alin.(l) din Codul de procedura civila “Partea poate sa cheme în garantie o alta persoana împotriva careia ar putea sa se îndrepte, în cazul când ar cadea în pretentii cu o cerere in garantie sau in despagubire”.
Or, fata de obiectul cererii de chemare în judecata, acordarea de drepturi salariale, s-a apreciat ca este nefondata chemarea in garantie a unei terte persoane printr-o cerere prin care se solicita altceva decât garantarea sau despagubirea, în baza unor raporturi de garantie legale sau contractuale.
PICCJ nu a facut dovada existentei obligatiei de garantie sau de despagubire a MEF, în ipoteza în care ar pierde procesul.
S-a considerat ca dispozitiile legale pe care îsi întemeiaza pârâtul cererea de chemare în garantie (legi ale bugetului de stat, art. 4 din Legea nr. 500/2002, H.G. nr. 386/2007), nu pot fi retinute ca temei pentru o astfel de cerere, atâta timp cat pârâtul nu solicita despagubirea sa în situatia pierderii procesului, în baza unor raporturi care ar permite o asemenea despagubire ci solicita obligarea directa a chematului în garantie la asigurarea despagubirii reclamantului în faza executarii sentintei.
Se retine ca legiuitorul a reglementat, prin O.G. nr. 22/2002, modalitatea de executare a obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titluri executorii, modalitate care reprezinta singurul mijloc legal de plata a sumelor stabilite prin titluri executorii, la care sunt obligate institutiile publice.
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, executarea obligatiilor de plata ale institutiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizeaza din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadreaza obligatia de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligatia sa dispuna toate masurile ce se impun, inclusiv virari de credite bugetare, în conditiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii si ale institutiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea platii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Totodata, prin art. 25 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare în domeniul bugetar, ordonatorii principali de credite au fost abilitati sa introduca în structura bugetelor proprii si institutiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmeaza sa fie puse în plata sentintele judecatoresti, asigurând fondurile necesare prin redistribuire de sume pe tot parcursul anului.
Retine instanta de fond ca în acest mod ordonatorii principali de credite au stabilite caile legale pentru obtinerea fondurilor necesare punerii în executare a hotarârilor judecatoresti pronuntate în contradictoriu cu acestia si totodata sa asigure ordonatorilor secundari si tertiari respectiv angajatorilor institutii publice sumele necesare.
Prin urmare, obligatiile de plata ale PICCJ in temeiul unui titlu executoriu, (cum ar fi si o hotarâre judecatoreasca prin care s-ar admite pretentiile reclamantei) se realizeaza din sumele aprobate prin bugetul acestuia, fara nici o legatura cu competentele MEF în materie de buget.
Constatând ca nu exista în cauza o obligatie de garantie sau de despagubire care sa incumbe chematului în garantie în cazul în care pârâtul ar cadea în pretentii, ca dispozitiile legale invocate, respectiv art. 19 din Legea 500/2002 si art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG 208/2005, nu prevad o asemenea raspundere pentru MEF si nu constituie temeiul unor raporturi juridice, legale sau de alta natura între aceasta institutie publica si pârâta în proces care sa dea nastere unei obligatii de garantie sau despagubire si tinând cont de specificul relatiilor de munca ce se stabilesc între angajat si angajator, Tribunalul a respins ca inadmisibila cererea de chemare în garantie a MEF.
Împotriva sentintei sus-mentionate, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâtul criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul, în temeiul art.3041 Cod Procedura Civila, al practicii judiciare si interpretarilor jurisprudentiale în materie solicita instantei de control judiciar sa analizeze cauza sub toate aspectele, inclusiv prin prisma reaprecierii si interpretarii probelor administrate si starii de fapt si de drept incidente.
Apreciaza ca instanta de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garantie a MFP, în situatia în care a admis actiunea reclamantei întrucât cererea de chemare în garantie s-a facut în considerarea atributiilor acestei institutii conferite de dispozitiile Legii nr. 500/2002.
Potrivit art. 14 din aceasta lege nicio cheltuiala nu poate fi înscrisa în bugetele care au o destinatie precisa, nici angajata si nici efectuata daca nu exista baza legala respectiva cheltuiala.
In conformitate cu dispozitiile art. 19 din nr. 500/2002 MFP coordoneaza actiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, asigura pregatirea proiectelor legilor bugetare anuale si ale legilor de rectificare precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie..
Potrivit art. 28 proiectele legilor bugetare se elaboreaza de Guvern prin MFP, ori fara prevederea în buget a cheltuielilor ocazionate de plata drepturilor salariale pretinse, ordonatorul principal de credite PICCJ nu poate face aceasta plata.
Aceste atributii confera calitate procesuala pasiva MFP întrucât fara chemarea în garantie a sa nu s-ar putea executa sentinta, implicit finaliza procesul si aceasta ar contraveni prevederilor art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului.
Astfel, rolul MFP este acela de a raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, ordonatori care au obligatia de a angaja si utiliza creditele bugetare numai în limita destinatiilor aprobate.
Asadar, în situatia în care în cuprinsul proiectului bugetului ordonatorului principal de credite se solicita spre aprobare sume ce au o anumita destinatie, iar MFP la elaborarea proiectului bugetului de stat privitor la toate bugetele ordonatorilor principali de credite nu aloca sumele de bani pentru destinatia solicitata de vreunul dintre ordonatorii principali de credite, acestia sunt în imposibilitatea de a utiliza sume pentru destinatia respectiva.
Cum PICCJ a fost obligat sa achite reclamantei intimate drepturile banesti cuvenite cu titlu de spor de confidentialitate, acesta pentru a duce la îndeplinire obligatia de plata, este obligat sa se adreseze chematului în garantie prin întocmirea documentatiei corespunzatoare, ca acesta din urma sa aloce sumele necesare efectuarii platii din bugetul de stat catre bugetul institutiei publice obligate la plata.
Sustine recurentul ca, într-adevar ordonatorii principali de credite sunt abilitati potrivit art. 25 din Ordonanta de Urgenta nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, sa introduca în structura bugetelor proprii si ale institutiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmeaza sa fie puse în plata sentintele judecatoresti, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, însa alocarea sumele necesare efectuarii platii din bugetul de stat catre bugetul institutiei publice obligate la plata se face de catre MFP.
Ca urmare a admiterii actiunii principale, în baza art. 60 Cod procedura civila, se impunea a fi admisa si cererea de chemare în garantie, fiind incidente disp. art. 28 din Legea nr. 500/2002 si având în vedere ca, în conditiile în care cererea de deschidere de credite bugetare, pentru achitarea drepturilor salariale, nu este aprobata de catre chematul în garantie, pârâtul ar fi pus în situatia de a nu putea asigura fondurile necesare executarii dispozitiilor hotarârii judecatoresti privind plata unor drepturi salariale.
A mai aratat recurentul ca instanta de fond a retinut în mod gresit ca dispozitiile art. 60-63 din Codul de procedura civila nu au aplicabilitate în raporturile de munca, în conditiile în care dispozitiile legale care reglementeaza drepturile izvorâte din raporturile de munca, atât din Codul muncii cât si din legile speciale, se completeaza cu cele ale Codului de procedura civila.
Se sustine ca, potrivit art. 60 din Cod procedura civila partea poate chema în garantie o alta persoana împotriva careia ar putea sa se îndrepte în cazul în care ar cadea în pretentii.
Obligatia de garantie poate izvorî din conventie, fie dintr-o dispozitie legala.
În cazul de fata, obligatia de garantie între institutia pârâta si cea chemata în garantie de catre aceasta exista în temeiul art.131 pct. (l) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, potrivit caruia activitatea instantelor si parchetelor este finantata de la bugetul de stat.
Fata de obiectul cererii de chemare în judecata ce vizeaza drepturile salariale a caror acordare efectiva depinde de existenta fondurilor banesti ce se aloca pârâtului MP de catre MEF în temeiul Legii nr. 500/2002 si H.G. nr. 208/2005, considera ca în speta sunt întrunite cerintele art. 60 alin. (1) C. proc. civ.
În concluzie, cererea de chemare în garantie are interes, fiind îndeplinite conditiile cerute de legea procesuala, prin interes întelegându-se folosul practic urmarit de cel ce a pus în miscare actiunea civila.
În mod constant, în practica judiciara s-a apreciat ca astfel de cereri privind chemarea în garantie sunt întemeiate în acest sens s-a pronuntat spre exemplificare chiar Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale în dosarul nr.12087/3/2009 prin sentinta civila nr. 250/15 martie 2011.
Pentru aceste motive, solicita admiterea cererii de chemare în garantie a asa cum a fost formulata.
Fata de considerentele expuse, solicita instantei de control judiciar admiterea recursului pentru motivele prevazute de art. 304 pct. 8 si pct. 9 din Codul de procedura civila, cu aplicarea art. 304/1 Cod procedura civila, modificarea sentintei civile nr. 1789 din 24 februarie 2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a – VIII – a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale în dosarul nr. 18167/3/2009 si pe fond admiterea cererii de chemare în garantie a MFP .
Analizând sentinta recurata prin prisma criticilor formulate, Curtea retine urmatoarele:
Instanta de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecatii si dispozitiile legale din care rezulta ca, fata de cererea de acordare a drepturilor salariale, este nefondata chemarea in garantie a unei terte persoane printr-o cerere prin care se solicita altceva decât garantarea sau despagubirea. S-a retinut lipsa unor raporturi de garantie legale sau contractuale si faptul ca recurentul-pârât a solicitat obligarea directa a chematului în garantie la asigurarea despagubirii reclamantului în faza executarii sentintei, desi procedura aplicabila în acest caz este cea prevazuta de O.G. nr. 22/2002, care reglementeaza modalitatea de executare a obligatiilor de plata ale institutiilor publice stabilite prin titluri executorii, singurul mijloc legal de plata a sumelor stabilite prin titluri executorii, la care sunt obligate institutiile publice.
S-a retinut în aceasta decizie ca pretentiile mentionate pe calea chemarii în garantie de catre institutia bugetara pârâta (de exemplu, alocarile de fonduri sau rectificarile bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecata formulate pe cale incidentala sau al unei actiuni ulterioare în instanta, întrucât între institutiile publice pârâte chemate în judecata pentru plata drepturilor de natura salariala si MFP exista raporturi juridice de drept administrativ, care iau nastere în virtutea obligatiilor legale reciproce si specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între MFP si institutiile respective nu exista nicio obligatie de garantie sau de despagubire în cazul neexecutarii de catre o institutie publica a obligatiei ce îi incumba fie în baza raportului juridic de munca, fie în baza dispozitiilor Legii nr. 315/2006.
Se mai arata în considerentele deciziei ca, în cadrul procesului bugetar, MFP repartizeaza ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atributia de a vira acestora alte sume decât cele prevazute în legea bugetului de stat si cu respectarea acesteia.
S-a apreciat ca procedura legala de executare de catre institutiile publice a obligatiilor stabilite prin titluri executorii este reglementata de Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, în care partile au obligatii specifice, astfel ca dispozitiile art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale art. 1-4 din Ordonanta Guvernului nr. 22/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul ca reprezinta temeiul legal al existentei unei obligatii de garantie sau de despagubire ce revine MFP în cazul obligatiilor de plata stabilite în sarcina institutiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar.
În consecinta, instanta de recurs va retine concluziile deciziei ÎCCJ în sensul ca, în situatia în care între debitorul obligatiei de plata deduse judecatii, respectiv institutia publica obligata la plata si chematul în garantie, respectiv MFP, nu exista o obligatie de garantie sau de despagubire, nu sunt întrunite conditiile prevazute de art. 60 din Codul de procedura civila.
Cum în cauza nu exista o astfel de obligatie, aspect corect apreciat de catre instanta de fond, Curtea va respinge în baza dispozitiilor art.312 Cod procedura civila, recursul ca nefondat.
6
