întârziere în executarea hotărârii judecătoreşti privind punerea în posesie. Amendarea primarului (conducătorului unităţii), conform art. 10 alin. 3 din Legea nr. 29/1990


Conform art. 16 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, în cazul în care nu se respectă termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, prin care, în speţă, primarul a fost obligat la punerea în posesie, i se va putea aplica sancţiunea prevăzută de art. 10 alin. 3 din Legea nr. 29/1990, de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere nejustificată şi daune pentru întârziere.

(Secţia de administrativ, sentinţa nr. 359/1995)

Prin cererea înregistrată la data de 1.03.1995 la Tribunalul Municipiului Bucureşti – secţia contencios administrativ., Primarul comunei Pietroasele, judeţul Buzău – G.G. a solicitat sistarea plăţii amenzilor dispuse a fi plătite de el ca urmare a neexecutării sentinţei civile nr. 17/19.01.1995 aT.M.B. – secţia contencios administrativ.

Petentul susţine că, întrucât este în curs de a hotărârii invocate, plata acestor amenzi nu se mai justifică. La dosarul cauzei s-a ataşat şi dosarul nr. 304/1994. în cursul procesului, respectiv la 15.05.1995, după introducerea cererii de către petent, se comunică instanţei, de către Consiliul Local al comunei Pietroasele, judeţul Buzău, că numita R.A.S. a fost pusă în posesie pentru întreaga suprafaţă de teren pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate, conform sentinţei civile nr. 17/19.01.1995 a T.M.B..

Este de observat că nu s-a înaintat şi copie de pe procesul verbal de punere în posesie.

Verificându-se actele cauzei, tribunalul reţine următoarele: Conform art. 16 alin. 2 din Legea nr. 29/1990, în cazul în care nu se respectă termenul de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, prin care, în speţă, primarul a fost obligat la punerea în posesie, conducătorului unităţii, deci primarului, i se va putea aplica sancţiunea prevăzută de art. 10 alin. 3 din lege – 500 lei pentru fiecare zi de întârziere nejustificată -, precum şi daune pentru întârziere.

Ceea ce este cert în cauză este faptul că primarul nu a executat hotărârea judecătorească în termenul prevăzut de lege.

în aceste condiţii, în mod corect, făcând aplicarea art. 16 din Legea nr. 29/1990, instanţa de judecată a dispus plata amenzilor de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere nejustificată, ce se va continua până la data punerii în posesie.