Din actele depuse la dosar, reiese că, cererea intimatei de acordare a îndemnizaţiei pentru copil, a fost respinsă, deoarece, aceasta nu a făcut dovada că ar fi realizat în ultimul an anterior datei naşterii copilului, timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe venit, ci doar o perioadă de 11 luni, iar concediul fără salariu de care a beneficiat reclamanta în intervalul celor 12 luni anterioare naşterii copilului, nu intră în calcul pentru a beneficia de indemnizaţie pentru creşterea copilului.
Perioada de o lună, în care intimata s-a aflat în concediu fără plată, este asimilată perioadei prevăzută de art.1 alin.2 lit.k din OUG nr.148/2005, perioadă în care raportul său de muncă nu încetase cu angajatorul, ci, activitatea acestuia, aşa cum s-a arătat mai sus, era întreruptă din iniţiativa societăţii angajatoare, potrivit propriei sale recunoaşteri.
Prin sentinţa nr.517/CA/2010, Tribunalul Bihor a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta M.D.M. în contradictoriu cu pârâta AGENTIA TERITORIALA PENTRU PRESTATII SOCIALE BIHOR Oradea şi în consecinţă :
A dispus anularea Deciziilor nr.18005/01.07.2008 şi 10999/06.08.2008 emise de DIRECŢIA DE MUNCĂ ŞI PROTECŢIE SOCIALA BIHOR Oradea, privind respingerea cererii pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
A fost obligată pârâta în favoarea reclamantei la plata indemnizaţiei cuvenită pentru creşterea minorului N.D.G. începând cu data expirării concediului post-natal şi până la împlinirea vârstei de 2 ani de către minor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 29.01.2008, reclamanta a dat naştere minorului N.D.G. iar ca urmare a acestui fapt, s-a adresat Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Bihor – a cărei personalitate juridica a fost transmisă paratei de azi – pentru acordarea drepturilor cuvenite, respectiv a indemnizaţiei pentru creşterea si îngrijirea copilului de pana la doi în conformitate cu dispoziţiile OUG 148/1999.
Solicitarea reclamantei a fost respinsă prin Decizia 18005/2008, cu argumentul că din documentele însoţitoare depuse de reclamantă rezultă că aceasta a realizat venituri profesionale timp de 11 luni, iar nu 12 luni, cum prevede legea.
Potrivit dispoziţiilor art.1 alin.(1) din OUG nr. 148/2005, cu modificările si completările ulterioare, astfel cum era in vigoare la data la care reclamanta a solicitat acordarea indemnizaţiei, „începând cu data de 1 ianuarie 2006, persoanele care, in ultimul an anterior datei naşterii copilului, au realizat timp de 12 luni venituri profesionale supuse impozitului pe potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului in vârsta de pana la 2 ani sau, in căzui copilului cu handicap, de pana la 3 ani, precum si de o indemnizaţie lunara in cuantum de 800 lei (RON”).
Conform dispoziţiilor alin. (2) lit. k) al aceluiaşi articol, cele 12 luni prevăzute la alin. (1) pot fi constituite integral si in cazul in care persoana se află în perioada de întrerupere temporară a activităţii, din iniţiativa angajatorului, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, potrivit legii.
Alin. (3) al art. 1 din acelaşi act normativ, precizează ca prin venituri profesionale supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se înţelege: venituri din salarii, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, aşa cum sunt definite de aceasta lege.
Din documentaţia care a stat la baza emiterii Deciziei 18005/01.07.2008 rezultă ca începând cel puţin cu 21.02.2006, reclamanta a avut calitatea de angajat la diferite societăţi având o vechime de doi ani in câmpul muncii efectuata pe schimburi de zi si noapte si ca a lucrat chiar si o perioada de 10 zile cuprinsa in concediul prenatal, înainte de a naşte, întrerupând activitatea efectiv abia la data de 10.12.2007.
Este adevărat că pentru o lună s-a aflat în concediu fără plată în perioada în care era angajată la SC ACTUAL SECURITY SRL, însă această împrejurare nu s-a datorat culpei reclamantei, ci din motive obiective legate de dificultăţile financiar economice ale acestei societate angajatoare care si-a întrerupt activitatea, ca mai apoi sa o înceteze definitiv.
Prin urmare, întreruperea activităţii nu a avut loc ca urmare a iniţiativei reclamantei, ci din motive independente de voinţa sa, situaţia acesteia încadrându-se în prevederile art1 al.2 lit k din OUG 148/2005.
Faţă de cele reţinute, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 1, 8, 18 din L.554/2004, a admis în totalitate acţiunea reclamantei, astfel cum a fost precizată şi în consecinţă, a dispus anularea Deciziilor nr.18005/01.07.2008 şi 10999/06.08.2008 emise de DIRECŢIA DE MUNCĂ ŞI PROTECŢIE SOCIALA BIHOR privind respingerea cererii pentru acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi a obligat pârâta în favoarea reclamantei la plata indemnizaţiei cuvenită pentru creşterea minorului NET DARIUS GEORGE începând cu data expirării concediului post-natal şi până la împlinirea vârstei de 2 ani de către minor.
A constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia nr. 166/2011-R a Curţii de Apel Oradea.
