Art. 11 Codul vamal Atribuţiile autorităţii vamale Sistemul instituţional al autorităţii vamale


(1) Autoritatea vamală, când are informaţii cu privire la persoanele care, la trecerea frontierei de stat, ar transporta droguri sau precursori ai acestora ascunşi în corpul lor, poate, pe baza consimţământului acestora, să le supună unui examen de investigare medicală.

(2) În caz de refuz, agentul vamal solicită parchetului în a cărui rază de competenţă se află biroul vamal autorizarea pentru examinarea medicală şi reţinerea persoanei. Rezultatele examinării medicale se prezintă parchetului în scopul aplicării procedurilor penale.