Art. 984 Noul Cod de Procedură Civilă Încheierea de admitere în principiu Măsuri provizorii în materia drepturilor de proprietate intelectuală


Art. 984

Încheierea de admitere în principiu

(1) Dacă pentru formarea loturilor sunt necesare operaţii de măsurătoare, evaluare şi altele asemenea, pentru care instanţa nu are date suficiente, ea va da o încheiere prin care va stabili elementele prevăzute la art. 983, întocmind în mod corespunzător minuta.

(2) Dacă, în condiţiile legii, s-au formulat şi alte cereri în legătură cu partajul şi de a căror soluţionare depinde efectuarea acestuia, precum cererea de reducţiune a liberalităţilor excesive, cererea de raport al donaţiilor şi altele asemenea, prin încheierea arătată la alin. (1) instanţa se va pronunţa şi cu privire la aceste cereri.

(3) Prin aceeaşi încheiere, instanţa va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea loturilor. Raportul de expertiză va arăta valoarea bunurilor şi criteriile avute în vedere la stabilirea acestei valori, va indica dacă bunurile sunt comod partajabile în natură şi în ce mod, propunând, la solicitarea instanţei, loturile ce urmează a fi atribuite.