Pentru angajarea răspunderii părţii responsabile civilmente în procesul penal este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legea civilă a obligaţiei de a răspunde pentru fapta altei persoane. în consecinţă, potrivit art. 775 şi art. 909 din Codul civil, moştenitorul legatar cu titlu particular nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, deoarece nu are obligaţia de a suporta pasivul succesoral.
(Decizia nr. 1292 din 26 iulie 2004 – Secţia 1 penală)
Prin Sentinţa penală nr. 542 din 19.11.2003 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, s-a încetat, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. 1 lit. g) din Codul de procedură penală, procesul pornit împotriva inculpatului B.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. 1 din Codul penal.
în baza art. 180 alin. 1 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul B.G.V. la 200.000 lei amendă penală, cu aplicarea art. 73 lit. b) din Codul penal şi art. 76 din Codul penal.
în baza art. 1 din Legea nr. 546/2002, s-a constatat graţiată pedeapsa amenzii.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 546/2002.
Au fost obligate părţile responsabile civilmente B.F., B.R. şi B.V. să plătească părţii vătămate, B.I.V., 75.000.000 lei despăgubiri materiale şi 200.000.000 lei despăgubiri morale.
S-a respins, ca nefondată, cererea părţii vătămate de acordare a unei prestaţii periodice şi cererea de acordare a despăgubirilor civile de la inculpatul B.G.V. S-a respins, ca nefondată, cererea pentru instituirea sechestrului asigurător, formulată de partea vătămată B.I.V.
A fost obligat inculpatul B.G.V. la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru inculpatul B.M. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la 19.12.2000, între partea vătămată B.I.V. şi inculpatul B.G.V. a existat un conflict în care aceştia s-au lovit reciproc, iar, ulterior, a intervenit inculpatul B.M., astfel că, dată fiind pluralitatea actelor materiale, nu s-a putut aprecia că a existat o singură faptă, aceea de vătămare corporală gravă, reţinută în sarcina inculpatului B.M.
Din depoziţiile martorilor B.D., L.M., P.A. şi M.S., prezenţi la faţa locului, a rezultat că partea vătămată l-a lovit pe inculpatul B.G.V. cu bastonul, în urma acestei lovituri inculpatul începând să lovească la rândul său partea vătămată. După ce B.G.V. a încetat loviturile şi a plecat acasă, la faţa locului a ajuns şi B.M., care a lovit la rândul său partea vătămată, provocându-i leziunile aflate în directă legătură de cauzalitate cu pierderea capacităţii de muncă.
Date fiind succesiunea actelor materiale şi contribuţia celor doi inculpaţi, instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpatului B.G.V. săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 1 din Codul penal, precum şi scuza provocării prevăzute de art. 73 lit. b) din Codul penal, având în vedere că declanşarea conflictului a aparţinut părţii vătămate.
Instanţa de fond a apreciat şi că în cauză s-a făcut dovada daunelor materiale în cuantum de 75.000.000 lei, iar în ceea ce priveşte daunele morale de 200.000.000 lei, acestea au fost justificate de numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale, consecinţa leziunilor produse prin activitatea inculpatului B.M. părţii vătămate, şi anume semipareză dreapta, semianchiloză articulaţie membru superior drept, capacitatea de muncă pierdută.
Instanţa a considerat că fiii inculpatului decedat B.M., şi anume B.F. şi B.V., au făcut acte de acceptare tacită a succesiunii, conform art. 700 din Codul civil, astfel încât pot fi obligaţi la plata despăgubirilor datorate de autorul lor.
Conform art. 694 din Codul civil, propriul act de acceptare expresă sau tacită a succesiunii nu poate fi atacat ulterior.
Declaraţiile de renunţare autentificate sub nr. 367/2003 pentru B.F. şi nr. 366/2003 pentru B.V., prin care cei doi au renunţat la succesiunea inculpatului B.M., sunt lipsite de efecte juridice asupra actului de acceptare, care are ca rezultat confundarea patrimoniului succesoral cu patrimoniul moştenitorului acceptant.
împotriva acestei sentinţe, la 20.11.2003, au declarat apel B.F., B.V. şi B.R., care au criticat hotărârea instanţei pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
B.V. şi B.F. au arătat că în mod greşit au fost obligaţi la plata despăgubirilor civile de 275.000.000 lei, deoarece nu au acceptat tacit sau expres moştenirea lui B.M.
La 28.11.2003, împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel partea vătămată B.I.V., care a criticat hotărârea primei instanţe, dată fiind încălcarea dispoziţiilor art. 163 din Codul de procedură penală, cu privire la sechestrul asigurător, solicitat de partea vătămată la fond, care se justifică prin cuantumul creanţei, mai mare decât valoarea imobilelor pentru care s-a solicitat instituirea sechestrului.
în al doilea motiv de apel, partea vătămată a arătat că sentinţa Judecătoriei Roşiorii de Vede este nelegală, deoarece B.F., B.R. şi B.V. nu au fost obligaţi în solidar, potrivit art. 14 din Codul de procedură penală, art. 998, art. 1039 din Codul civil, obligaţiile fiind solidare, şi nu divizibile.
La 21.01.2004, împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede, arătând că în mod greşit instanţa i-a obligat pe B.F. şi B.V. la repararea prejudiciului cauzat părţii vătămate, deoarece din dosar nu rezultă calitatea acestora de moştenitori acceptanţi.
Parchetul a arătat că la dosarul cauzei nu există acte privind dezbaterea succesiunii, din care să rezulte calitatea de moştenitor a lui B.F. şi B.V., iar inculpatul a testat întreaga sa avere în favoarea nepotului său B.R., conform testamentului autentificat sub nr. 518/1994.
Din declaraţiile notariale cu nr. 366/2003 şi nr. 367/2003 a reieşit că părţile responsabile civilmente, B.V. şi B.F., nu au acceptat succesiunea inculpatului B.M., averea acestuia fiind transmisă nepotului său B.R.
în al doilea motiv de apel s-a reţinut că instanţa ar fi trebuit ca, în raport cu dispoziţiile art. 14 din Codul de procedură penală şi art. 998 din Codul civil, să oblige în solidar la repararea prejudiciului pe moştenitorii inculpatului.
în al treilea motiv de apel s-a arătat că în mod greşit a fost obligat inculpatul B.G.V., în solidar cu B.V., B.F. şi B.R., la cheltuieli de judecată către partea vătămată B.I.V., deoarece acesta nu trebuia obligat decât la plata cheltuielilor ce îi reveneau din săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 180 alin. 1 din Codul penal.
Prin Decizia penală nr. 119/A din 19 mai 2004, Tribunalul Teleorman a respins ca nefondat apelul părţii vătămate B.I.V. împotriva Sentinţei penale nr. 542 din 19.11.2003 a Judecătoriei Roşiorii de Vede.
A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede şi de părţile responsabile civilmente B.F., B.R. şi B.V. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a desfiinţat-o, în sensul că a înlăturat dispoziţia privind obligarea lui B.F., B.R., B.V. la plata în solidar către partea vătămată B.I.V. a 75.000.000 lei despăgubiri materiale şi 200.000.000 lei despăgubiri morale, precum şi dispoziţia privind obligarea inculpatului B.G.V. la plata în solidar cu părţile responsabile civilmente a sumei de 6.500.000 lei cheltuieli de judecată părţii vătămate B.I.V.
A obligat pe moştenitorul inculpatului B.M., respectiv B.R., la 75.000.000 lei despăgubiri materiale şi 200.000.000 lei despăgubiri morale către partea vătămată, precum şi la suma de 6.500.000 lei cheltuieli de judecată către B.I.V.
A obligat pe inculpatul B.G.V. la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către partea vătămată B.I.V.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A obligat apelantul parte vătămată B.I.V. la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Decizia penală nr. 45/2003, Tribunalul Teleorman a desfiinţat Sentinţa penală nr. 488/2002 a Judecătoriei Roşiorii de Vede şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea lămuririi, pe bază de probe, a acceptării succesiunii inculpatului B.M. de către fiii săi B.F. şi B.V. sau nepotul său B.R.
La rejudecarea cauzei pe fond, după casare, judecătoria, în urma probelor administrate, a tras concluzia că cei doi fii ai inculpatului decedat au făcut acte de dispoziţie, culegând fructele succesiunii, astfel încât prin Sentinţa penală nr. 542/2003 au fost obligaţi în solidar la plata despăgubirilor către partea vătămată.
Tribunalul, analizând probele, a apreciat că B.F. şi B.V., fiii inculpatului decedat, au renunţat la succesiunea acestuia, astfel cum rezultă atât din declaraţiile autentificate ce cuprind manifestarea de voinţă a celor doi, în sensul menţionat anterior, cât şi din faptul că aceştia s-au dezinteresat total de suprafaţa de teren extravilan, după decesul autorului lor, terenul fiind muncit doar de B.R. Fiind singurul moştenitor al defunctului inculpat, lui B.R. i s-a transmis pasivul succesiunii, în care se află şi datoriile către partea vătămată B.I.V.
în ceea ce priveşte apelul părţii vătămate B.I.V., tribunalul a apreciat că nici una dintre critici nu este fondată, deoarece pentru luarea măsurii sechestrului asigurător, conform art. 163 din Codul de procedură penală, era necesar ca bunurile din masa succesorală să fie individualizate şi evaluate, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, fără a-l motiva, partea responsabilă civilmente B.R.
Din oficiu, reprezentantul parchetului a invocat drept motiv de casare greşita obligare a recurentului B.R. la despăgubiri către partea civilă, deoarece în calitate de legatar cu titlu particular, conform art. 909 din Codul civil, nu răspunde pentru pasivul succesiunii.
Analizând hotărârea recurată conform cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 171 din Codul de procedură penală, Curtea a constatat următoarele:
Deşi latura civilă în procesul penal este guvernată de principiul disponibilităţii, iar instanţa nu poate hotărî asupra soluţiei ce se impune, în lipsa unei cereri exprese a părţilor, cererea de recurs, chiar nemotivată, dă dreptul Curţii să examineze hotărârile instanţelor în ceea ce priveşte cazurile de casare ce pot fi luate în discuţie din oficiu.
Conform testamentului depus la dosar, inculpatul B.M. a lăsat nepotului său B.R. o şi 80 mp teren aferent, în comuna D. Succesiunea a fost acceptată de B.R. tacit, din probele administrate rezultând că acesta a plătit cheltuielile de înmormântare ale bunicului său B.M.
Spre deosebire de succesorii universali sau cu titlu universal, legatarii cu titlu particular, în principiu, nu contribuie la plata pasivului succesoral (art. 775 şi art. 909 din Codul civil). Deoarece aceştia nu au vocaţie la universalitate, nu suportă nici pasivul universalităţii, respectiv al succesiunii.
Primind de la autorul său o casă, conform testamentului depus la dosar, recurentul legatar cu titlu particular nu poate fi obligat la plata despăgubirilor civile decurgând din săvârşirea de către autorul său, defunctul inculpat, a unei fapte prevăzute de legea penală, deoarece despăgubirile fac parte din pasivul succesiunii.
Faţă de prevederile legii, Curtea a înlăturat obligarea lui B.R., în calitate de moştenitor al lui B.M., la suportarea acelei părţi a pasivului succesiunii care decurge din săvârşirea infracţiunii în dauna părţii vătămate B.I.V., astfel cum acestea au fost stabilite prin decizia Tribunalului Teleorman.
Date fiind limitele în care Curtea a fost învestită, precum şi cazul de casare invocat din oficiu, nu au putut fi examinate alte aspecte ce ţin de calitatea de succesori a fiilor defunctului inculpat sau obligarea acestora la plata despăgubirilor către partea vătămată.
