Prin sentinţa penală nr. 65 din 3 aprilie 2001, Judecătoria Beclean a condamnat pe inculpatul RI pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzute de art. 271 alin. 3 Cod penal, iar pe latura civilă a cauzei s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii, respingându-se ca neîntemeiate despăgubirile civile formulate de părţile vătămate.
Instanţa a reţinut că infracţiunea dedusă judecăţii ocroteşte înfăptuirea justiţiei, iar nu patrimoniul unei persoane, prejudiciul civil, în directă legătură cu activitatea infracţională a inculpatului, constând în schimbarea situaţiei de fapt recunoscută prin hotărârea judecătorească executată.
Totodată s-a mai reţinut că despăgubirile civile solicitate de cele două părţi vătămate, reprezentând valoarea recoltei neridicate de pe imobilele ocupate de inculpat s-au născut ulterior consumării infracţiunii şi prin urmare rezolvarea lor excede procesului penal.
Prin decizia penală nr. 289 din 10 decembrie 2001, pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud, definitivă prin nerecurare, s-a admis apelul parchetului, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi a fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile şi despăgubiri civile constând în contravaloarea recoltei de care acestea nu au beneficiat, ca urmare a faptei inculpatului.
S-a reţinut că infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti este cuprinsă în titlul VI, capitolul II al părţii speciale a Codului penal intitulat “Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei”.
Această infracţiune este însă o infracţiune materială (de rezultat) întrucât pe lângă obiectul juridic principal, constând în relaţiile sociale care asigură înfăptuirea justiţiei are şi un obiect juridic secundar (adiacent) constând în relaţiile sociale care garantează respectarea drepturilor consfinţite prin hotărârea judecătorească “nerespectată”, această nerespectare putându-se concretiza şi printr-o pagubă materială, a cărei reparare poate avea loc prin exercitarea acţiunii civile, în cadrul procesului penal.
Prin urmare, la acest gen de infracţiuni, problema reparării pagubei are un anumit specific, în sensul că se pune, de regulă, sub un dublu aspect: pe de o parte, sub aspectul restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, iar pe de altă parte, sub aspectul plăţii unei despăgubiri pentru pagube reprezentând lipsirea părţii civile de folosinţa terenului ocupat abuziv de către inculpat.
Această concluzie se impune şi din analiza dispoziţiilor art. 14 alin. 3 Cod procedură penală, conform cărora repararea pagubei se face potrivit legii civile, între altele prin “restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii” (lit. a ) ca şi “prin plata unei despăgubiri băneşti, în măsura în care repararea în natură nu este posibili” (lit. b) acordarea despăgubirilor băneşti fiind incidenţă şi “pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă” (alin. 4).
Decizia penală nr.289/10.12.2001 a Tribunalului Bistriţa Năsăud
