(1) Când sunt îndeplinite condiţiile de plasare a mărfurilor sub regimul respectiv şi mărfurile nu sunt supuse unor măsuri de prohibiţie sau restricţie, fără a aduce atingere alin. (2) şi (3) şi fără a se naşte o datorie vamală, autoritatea vamală acordă liberul de vamă pentru mărfuri imediat ce datele de referinţă din declaraţie au fost verificate sau acceptate fără verificare. Aceeaşi dispoziţie se aplică şi când verificările nu pot fi finalizate într-un interval de timp rezonabil şi prezenţa mărfurilor în vederea acestor verificări nu mai este necesară.
(2) În cazul în care acceptarea unei declaraţii vamale conduce la naşterea unei datorii vamale pentru mărfurile cuprinse în acea declaraţie, liberul de vamă se acordă numai dacă cuantumul datoriei vamale a fost plătit sau garantat. Această dispoziţie nu se aplică pentru regimul de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import în condiţiile prevăzute la alin. (3).
(3) Dacă, potrivit dispoziţiilor care reglementează regimul vamal pentru care sunt declarate mărfurile, autoritatea vamală solicită constituirea unei garanţii, liberul de vamă pentru mărfurile plasate sub regimul vamal respectiv nu poate fi acordat decât după constituirea acestei garanţii.
(4) Liberul de vamă se acordă în acelaşi timp pentru toate mărfurile care fac obiectul aceleiaşi declaraţii. În sensul prezentului alineat, când un formular de declaraţie cuprinde două sau mai multe articole, datele de referinţă aferente fiecărui articol sunt considerate ca fiind o declaraţie separată.
