Reţinerea scuzei provocării nu are influenţă asupra despăgubirilor materiale solicitate de către inculpat, însă justifică neacordarea despăgubirilor morale.
(Judecătoria sectorului 1, Bucureşti, sentinţa penală nr. 23 din 10 ianuarie 2001)
INSTANŢA,
Constată că Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1, Bucureşti prin rechizitoriul nr. 5417/P/ 1997 l-a trimis în judecată pe inculpatul F.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 C. p.
Prin sentinţa civilă nr. 509 din 31.03.1999 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul întrucât cu ocazia soluţionării cauzei i s-a încălcat dreptul de apărare.
Prin decizia penală nr. 1306 A din 24.09.1999 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a ll-a penală s-a admis apelul declarat de către inculpatul F.V., s-a desfiinţat sentinţa penală nr. 509/1999 şi s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria sectorului 1.
Cauza a fost înregistrată la 8.11.1999.
S-a reţinut din Rechizitoriu că în ziua de
27.06.1996 organele de poliţie au fost sesizate de către partea vătămată Gh. F. despre faptul că, în timp ce se afla pe terasa „N.C.R.“ împreună cu T.D., a fost agresat de către F.V., pe motiv că aceştia i-au încălcat proprietatea.
In urma loviturilor primite de la inculpat, cu un corp contondent peste braţul stâng, partea vătămată Gh. F. a suferit leziuni şi o fractură pentru care au fost necesare 40 de zile de îngrijiri medicale.
Din declaraţiile părţilor rezultă că la 27.06.1996, în timp ce Gh. F. şi T.S. se aflau împreună cu o reporteră a postului de televiziune Tele 7 ABC (rămasă neidentificată) pe terasa „N.C.R.“ pentru a da un interviu, partea vătămată fiind reprezentantul
C.N.R., Gh. F. a fost agresat de către inculpatul F.V. S-a reţinut că între partea vătămată şi inculpat există un proces mai vechi cu privire la atribuirea proprietăţii. Inculpatul era însoţit de 2 body-guarzi şi cu o bâtă l-a lovit pe Gh. F. peste mâna stângă şi peste spate, producându-i leziuni pentru care au fost necesare 4 zile de îngrijiri medicale.
în probaţiune: modul în care s-a săvârşit infracţiunea rezultă din declaraţiile date de către partea vătămată Gh. F. şi ale martorilor Z. I., R. C. şi F. V. date la urmărirea penală.
Din declaraţiile ultimelor 2 martori, instanţa reţine că partea vătămată Gh. F. a de mai multe ori pe proprietatea familiei F. „însoţiţi de bătăuşi şi ţigani cu care a intimidat si molestat familia F. folosind forţa şi spray lacrimogen şi alte obiecte contondente, provocând în nenumărate rânduri scandaluri de care au luat cunoştinţă şi echipajele de poliţie“ (declaraţia lui F. V., fila 15 verso dosar de urmărire penală).
Martorul R. C. în declaraţia dată la urmărirea penală susţine că: „Gh. F. a venit în repetate rânduri însoţit de persoane dubioase, în special ţigani care sub ameninţarea bâtelor şi a cuţitelor au făcut distrugeri de bunuri materiale şi au terorizat familia F. care a fost nevoită să solicite dublarea agenţilor de pază pentru a preveni pătrunderea lor pe proprietatea familiei F. -fila 13 dosar urmărire penală.
La cercetarea judecătorească F. V. a recunoscut faptul că pe fondul provocat de atitudinea agresivă a persoanei vătămate l-a lovit pe acesta pentru a-l obliga să părăsească proprietatea sa şi a familiei sale.
Din cuprinsul expertizei medico-legale efectuate de către Institutul de Medicină Legală „M.M.“sub nr. A1/9247 din 10.07.1996, rezultă căGh. F. a suferit leziuni prin lovirea cu un corp dur ce pot data din ziua de 27.06.1996, pentru care au fost necesare 40 de zile de îngrijiri medicale.
în afara acestui raport de expertiză nu s-a mai depus la dosar acte din care să rezulte vreo internare sau eliberarea unor medicamente.
în drept: Fapta inculpatului F. V. care în ziua de
27.06.1996 i-a aplicat lovituri părţii vătămate Gh. F. provocându-i leziuni pentru care au fost necesare un număr de 40 de zile de îngrijiri medicale întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 181 C. pen.
La individualizarea pedepsei, instanţa va ţine seama de dispoziţiile art. 13 C. pen. întrucât fapta a fost săvârşită înainte de modificarea Codului penal prin Legea nr. 140/1996, şi de dispoziţiile art. 73 lit.
b) C. pen.
în acest sens, instanţa a reţinut faptul că partea vătămată era în litigiu cu inculpatul privind dreptul de proprietate, iar anterior incidentului partea vătămată îl ameninţase pe inculpat şi pe familia acestuia cu bătăuşi şi cu ţigani. în aceste condiţii,
instanţa consideră că inculpatul când a săvârşit fapta a dorit să-şi apere familia şi proprietatea.
Ţinând cont de limitele legale ale pedepsei, de considerentele expuse mai sus, de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, instanţa urmează să-i aplice acestuia circumstanţe atenuante coborând pedeapsa aplicată sub minimum special către minimum general.
Instanţa urmează să constate că pedeapsa a fost graţiată prin dispoziţiile Legii nr. 137/1997 art. 1.
Instanţa urm.ează să pună în vedere inculpatului dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 137/1997 în sensul că dacă în decurs de 3 ani inculpatul va săvârşi o infracţiune intenţionată urmează să execute pe lângă pedeapsa stabilită pentru acea infracţiune şi pedeapsa sau restul de pedeapsă rămasă neexecutată ca urmare a aplicării decretului de graţiere.
Cu privire a latura civilă, instanţa urmează să constate că partea vătămată a cheltuit cu deplasarea la tratamentul medical suma de 2.800.000 lei, astfel că instanţa în temeiul art. 14 şi al art. 346 C. pr. pen. urmează să-l oblige pe inculpat la plata acestei sume, aşacum a fost ea dovedită.
în temeiul art. 188 din Legea nr. 3/1978,, art. 998 şi al art. 999 Cod civil, instanţa urmează să-l oblige pe inculpat la plata despăgubirilor civile către Spitalul Clinic de Urgenţă conform adresei de la fila 40 din dosarul 14519/1997, cu dobânzile legale de la data efectuării plăţii.
Cu privire la daunele morale, instanţa reţinând că inculpatul a săvârşit fapta datorită stării de emoţie provocate de litigiul existent între el şi partea vătămată, şi de agresarea anterioară a familiei inculpatului şi de încălcarea proprietăţii acestuia, urmează să respingă cererea de acordare a daunelor morale.
în temeiul art. 191 C. pr. pen. privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, instanţa urmează să-l oblige pe acesta la plata tuturor cheltuielilor stabilite de la începerea urmăririi penale şi până la soluţionarea prezentei cauze.
NOTĂ
Soluţionarea laturii civile a cauzei este eronată, deoarece s-au acordat integral daunele morale şi s-au respins daunele morale, în situaţia reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b C. pen.
Prevederile art. 988/1003 din Codul civil consacră principiul răspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii. Aceste norme juridice, care nu fac o descriere şi nu enumeră, în mod concret acele fapte ilicite ce sunt de natură să angajeze răspunderea civilă, au generat o dezvoltare bogată a practicii judecătoreşti şi diversitate de soluţii.
Aşa cum a fost definită în doctrina judiciară, răspunderea civilă delictuală este o sancţiune specifică dreptului civil aplicată pentru săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii. Ea este o sancţiune civilă, cu caracter reparator fără a fi, în acelaşi timp, o pedeapsă.
Una din problemele care au apărut în stabilirea răspunderii civile delictuale, îndelung controversată în practica instanţelor judecătoreşti, a fost aceea dacă la producerea prejudiciului a contribuit şi victima, autorui urmează să răspundă integral sau parţial de recuperarea acestuia?
Soluţia pe care au dat-o instanţele de judecată a avut ca temei concluzia că despăgubirile la care urmează a fi obligat autorul unui fapt ilicit, pentru recuperarea prejudiciului cauzat altei persoane va fi micşorată dacă se va dovedi că la producerea acestuia a concurat şi culpa victimei.
O asemenea soluţionare a laturii civile a cauzei penale, prin obligarea la despăgubiri în funcţie de întinderea şi gravitatea culpei comune a autorului infracţiunii şi a victimei este în concordanţă cu principiul culpei ca temei al răspunderii civile, pentru fapta ilicită.
în acest fel, s-a instituit în practica judecătorească un nou principiu de drept, şi anume principiul culpei comune.
Orice încălcare a acestui principiu, prin acordarea de despăgubiri părţii civile care a concurat prin culpa sa la producerea prejudiciului, înseamnă o îmbogăţire fără justă cauză.
Principiul culpei comune se aplică, pe baza aceloraşi argumente enumerate mai sus, şi în cazul reţinerii în favoarea autorului faptei ilicite a circumstanţei atenuante prevăzute la art. 73 lit. b C. pen., întrucât şi aici obligarea la despăgubiri trebuie să se facă în funcţie de întinderea şi de gravitatea culpei. în speţa de faţă, autorul a comis fapta în urma unei provocări din partea victimei şi deci culpa sa este diminuată, cu efecte atât asupra răspunderii penale (potrivit art. 76 C. pen.), cât şi răspunderii civile delictuale, în baza principiului culpei comune.
Rezultă, deci, că despăgubirile materiale dovedite de partea civilă, în sumă de 2.800.000 lei, nu trebuie să fie suportate integral de inculpat, ci proporţional cu culpa sa, respectiv 1/2 din această valoare.
Cea de-a doua problemă pe care o ridică soluţionarea laturii civile din această speţă se referă la neacordarea daunelor morale, pe motiv că infracţiunea de faţă s-a comis ca urmare a unei provocări din partea victimei.
Această chestiune nu este soluţionată în mod unitar de practica judecătorească.
Opinăm că şi în cazul daunelor morale operează acelaşi principiu al culpei comune. în motivarea punctului nostru de vedere, amintim că şi în această situaţie subzistă condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale: un prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa culpei celui care a cauzat prejudiciul. Provocarea victimei nu înlătură culpa autorului infracţiunii, ci doar o diminuează şi proporţional cu aceasta determină reducerea cuantumului atât al daunelor morale cât şi al daunelor materiale.
lată de ce soluţia respingerii cererii părţii civile de acordare a daunelor morale este eronată.
în mod corect, aşa cum am arătat, potrivit principiului culpei comune, instituit de practica judecătorească, trebuia să se reducă daunele materiale şi morale, proporţional cu întinderea culpei autorului infracţiunii.
