Nemotivarea recursului în termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii atrage nulitatea acestuia.
(Secţia de administrativ, decizia nr. 2.217/1998) Prin sentinţa civilă nr. 8.992/11.05.1998, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 16.450/1997, s-a admis plângerea formulată de C.T. împotriva procesului verbal de contravenţie seria T nr. 019/3.09.1997, întocmit de Primăria sector 2 Bucureşti, prin care i s-a aplicat o amendă de 20.000.000 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 23 lit. a din Legea nr. 50/1991, constând în aceea că a amplasat un chioşc pe domeniul public, fără a poseda autorizaţie.
în motivarea hotărârii, se arată că, la întocmirea procesului verbal, Primăria sector 2 a încălcat dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 32/1968, întrucât nu a menţionat data comiterii contravenţiei, astfel că acest act este lovit de nulitate.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, Primăria sector 2, recurs care nu a fost motivat în termenul de 15 zile, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 301 şi 303 Cod proc. civ..
Din actele de la dosar rezultă că la data de 8.09.1998 s-au primit considerentele hotărârii recurate şi acesta nu a fost motivat în termen, astfel că, în baza art. 306 alin. 1 Cod proc. civ., tribunalul va constata nulitatea recursului.
Analizând şi din oficiu actele din dosar, tribunalul constată că nu sunt motive de ordine publică care să poată fi invocate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 306 alin. 2 Cod proc. civ..