Art. 67
Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii
(1) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata. În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor.
(11) Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la vedere/conturi curente, precum şi cele la depozitele clienţilor constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, realizate începând cu 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Virarea impozitului se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont.
(11.1) Regimul fiscal aplicabil veniturilor din dividende prevăzut la alin. (1) se aplică şi pentru veniturile considerate dividende, reprezentând sume plătite de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia.
(2) Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu 1 iulie 2010 pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situaţia sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul impozitului datorat de către plătitorii de venit se efectuează la momentul plăţii dobânzii. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respectiv la momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură, pe baza contractelor civile.
(21) Abrogat.
(3) Calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile din investiţii, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) se efectuează astfel:
a) impozitul anual datorat de contribuabil pentru câştigul net anual impozabil se stabileşte de organul fiscal competent, potrivit prevederilor art. 84, pe baza declaraţiei privind venitul realizat.
Pentru câştigurile/pierderile din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, realizate începând cu data de 1 ianuarie 2013 inclusiv, nu se efectuează plăţi anticipate în cursul anului fiscal, în contul impozitului anual datorat;
a1) abrogată;
b) în cazul câştigurilor determinate din transferul valorilor mobiliare, în cazul societăţilor închise, şi din transferul părţilor sociale, obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine dobânditorului. Calculul şi reţinerea impozitului de către dobânditor se efectuează la momentul încheierii tranzacţiei, pe baza contractului încheiat între părţi. Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului, la fiecare tranzacţie, impozitul fiind final. Transmiterea dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare sau a părţilor sociale trebuie înscrisă în registrul comerţului şi/sau în registrul asociaţilor/acţionarilor, după caz, operaţiune care nu se poate efectua fără justificarea virării impozitului la bugetul de stat. Termenul de virare a impozitului este până la data la care se depun documentele pentru transcrierea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale sau a valorilor mobiliare la registrul comerţului ori în registrul acţionarilor, după caz, indiferent dacă plata titlurilor respective se face sau nu eşalonat;
c) câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, se impune cu o cotă de 16% la fiecare tranzacţie, impozitul reţinut constituind plată anticipată în contul impozitului anual datorat. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine intermediarilor sau altor plătitori de venit, după caz. Impozitul calculat şi reţinut, reprezentând plată anticipată, se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.
d) venitul impozabil obţinut din lichidarea unei persoane juridice de către acţionari/asociaţi persoane fizice se impune cu o cotă de 16%, impozitul fiind final. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine persoanei juridice. Impozitul calculat şi reţinut la sursă se virează până la data depunerii situaţiei financiare finale la oficiul registrului comerţului, întocmită de lichidatori.
(4) Pierderile rezultate din tranzacţiile cu părţi sociale şi valori mobiliare, în cazul societăţilor închise, nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal, nu se compensează şi nu se reportează.
(5) Abrogat.
(6) Pierderile rezultate din operaţiuni de vânzare/cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, înregistrate în cursul anului fiscal, se compensează la sfârşitul anului fiscal cu câştigurile de aceeaşi natură realizate în cursul anului respectiv. Dacă în urma acestei compensări rezultă o pierdere anuală, aceasta nu se reportează.
(7) Abrogat.
(8) În aplicarea prevederilor prezentului articol se utilizează norme privind determinarea, reţinerea şi virarea impozitului pe câştigul de capital din transferul titlurilor de valoare obţinut de persoanele fizice, aprobate prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al preşedintelui Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare.
(9)Abrogat.
(10) Abrogat.
OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;
OUG 24/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 6 iunie 2012, Monitorul Oficial 384/2012;
OUG 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;
OUG 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;
OUG 58/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale din 26 iunie 2010, Monitorul Oficial 431/2010;
OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;
OUG 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, Monitorul Oficial 815/2008;
OUG 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, Monitorul Oficial 705/2008;
OUG 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 703/2007;
Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;
Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;
Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;
OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;
OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;
OUG 24/2005 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 24 martie 2005, Monitorul Oficial 263/2005;
Art. 671
Abrogat.
Legea 247/2005 – privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente din 19 iulie 2005, Monitorul Oficial 653/2005;
Art. 672
Impozitarea câştigului net anual impozabil/câştigului net anual
Câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, şi câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen se impozitează potrivit prevederilor cap. X din prezentul titlu.