Art. 57 Cod Fiscal Venituri din salarii


Art. 57

Determinarea impozitului pe venitul din salarii

(1) Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi se reţine la sursă de către plătitorii de venituri.

(2) Impozitul lunar prevăzut la alin. (1) se determină astfel:

a) la locul unde se află funcţia de bază, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, şi următoarele:

– deducerea personală acordată pentru luna respectivă;

– cotizaţia sindicală plătită în luna respectivă;

– contribuţiile la fondurile de pensii facultative, astfel încât la nivelul anului să nu se depăşească echivalentul în lei a 400 euro;

b) pentru veniturile obţinute în celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenţă între venitul brut şi contribuţiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora;

(21) În cazul veniturilor din salarii şi/sau al diferenţelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare privind veniturile realizate în afara funcţiei de bază la data plăţii, şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.

(22) În cazul veniturilor reprezentând salarii, diferenţe de salarii, dobânzi acordate în legătură cu acestea, precum şi actualizarea lor cu indicele de inflaţie, stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, impozitul se calculează şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii pentru veniturile realizate în afara funcţiei de bază, şi se virează până la data de 25 a lunii următoare celei în care au fost plătite.

(3) Plătitorul este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil.

(4) Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul stabilit la alin. (3), pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

(5) Obligaţia calculării, reţinerii şi virării acestei sume prevăzute la alin. (4) revine organului fiscal competent.

(6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (4) şi (5) se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.

OG 8/2013 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 ianuarie 2013, Monitorul Oficial 54/2013;

OUG 127/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 8 octombrie 2008, Monitorul Oficial 705/2008;

Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;

OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;

OUG 138/2004 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 29 decembrie 2004, Monitorul Oficial 1281/2004;