Art. 144 Codul vamal Perfecţionarea activă Regimuri suspensive şi regimuri vamale economice


(1) Sistemul cu rambursare poate fi utilizat pentru toate mărfurile. Acest sistem nu poate fi utilizat când, în momentul acceptării declaraţiei de punere în liberă circulaţie:

a) mărfurile de import sunt supuse unor restricţii cantitative la import;

b) mărfurile de import beneficiază de o măsură tarifară în cadrul contingentelor;

c) pentru mărfurile de import este necesară prezentarea unei licenţe de import sau export ori a unui certificat prevăzut de reglementările privind politica agricolă;

d) a fost stabilită o restituire la export sau o taxă la export pentru produsele compensatoare.

(2) Rambursarea drepturilor de import nu este permisă nici în cazul în care, în momentul acceptării declaraţiei de export pentru produsele compensatoare, aceste produse necesită prezentarea unui certificat de import sau de export ori s-a stabilit o restituire sau o taxă la export pentru acestea.

(3) Prin regulamentul vamal se pot stabili derogări de la prevederile alin. (1) şi (2).