caducitatea deciziei de recalculare
Constată că prin sentinţa civilă nr. 1186/2011 pronunţată de Tribunalul Covasna, au fost respinse excepţiile vizând inadmisibilitate acţiunii şi a lipsei de interes, invocate în apărare de pârâtul M.A.N. şi a fost admisă contestaţia formulată de contestatorul C.D. în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Apărării Naţionale şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale.
S-a dispus anularea deciziei nr. 54855/28.12.2010 privind recalcularea pensiei de serviciu cu menţinerea în plată a deciziei nr. 099038/2003 privind stabilirea pensiei de serviciu a contestatorului în limita sumei brute de 3.681 lei lunar.
A obligat intimaţii la plata cheltuielilor de judecată către contestator de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii acţiunii este nefondată, astfel că s-a dispus respingerea ei, deoarece deciziei atacate în speţă nu îi sunt aplicabile prevederile L. 263/2010, în vigoare de la 1 ianuarie 2011.
După cum se poate observa decizia criticată a fost emisă în temeiul L. 19/2000 cu modificările şi completările ulterioare şi a L. 119/2010 de recalculare a drepturilor de ale contestatorului.
Pe de altă parte, în art. 22 alin.(3) din OUG nr. 1/201l se arată că, procedura de contestare a deciziilor de pensie rezultate în urma recalculării este cea prevăzută de legea în vigoare la data emiterii acestora.
Excepţia lipsei de interes, de asemenea este apreciată neîntemeiată astfel că a fost respinsă.
Susţinerea autorului excepţiei nu poate fi acceptată, în cauză interesul contestatorului este dovedit prin însăşi faptul intentării contestaţiei de faţă prin care a solicitat anularea unui act care i-a provocat vătămarea drepturilor de pensie de care a beneficiat sub imperiul unor acte normative cu caracter special.
Abordând fondul, în fapt s-a constatat că, prin decizia nr. 099038/2003, emisă de Ministerul Apărării Naţionale, contestatorului i s-a stabilit o pensie de serviciu de 3.681 lei, în baza L. 164/2001.
Ulterior prin Decizia nr. 54855 din 28 decembrie 2010 s-a procedat la recalcularea cuantumului pensiei după procedura L. 19/2000 cu modificările şi completările ulterioare cuantificând valoarea de 3.246 lei, care se va plăti de la data de 1 ianuarie 2011.
Conform art. 1 lit. c) din L. 119/2010 pensiile de serviciu ale celor care au prestat activitate în domeniul militar devin pensii în accepţiunea L. 19/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
Practic prin acest act normativ s-au desfiinţat pensiile de serviciu reglementate de L. 164/2001.
La recalculare s-a luat în considerare, în raport de art. 13 alin.(1) din HG nr.735/2010, anexa nr. 3 din L. 19/2000 cu modificările şi completările ulterioare, stagiul complet de cotizare, funcţie de data naşterii, cum este specificat în detaliu în Ordinul nr. 340/2001 de aprobare a normelor de aplicare a legii.
După recalculare, drepturile de pensie ale contestatorului s-au redus urmând a i se plăti în continuare în această limită, cea ce reprezintă o ignorare a principiilor şi regulilor statornicite de CEDO şi jurisprudenţa sa în materie după cum se arată în continuare.
Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la art. 1, consacră regula respectării dreptului de proprietate aparţinând persoanelor fizice sau juridice în sensul că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauze de utilitate publică în condiţiile prevăzute de lege cu respectarea principiilor dreptului internaţional.
În alin.2 a aceluiaşi articol este menţionat dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru asigurarea folosinţei bunurilor în corelaţie cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor, a contribuţiilor sau amenzilor.
Jurisprudenţa CEDO este consecventă pe linia definiţiei noţiunii de „ bun” şi anume că, acesta înglobează orice interes a unei persoane de drept privat ce are o valoare economică.
Dreptul la pensie poate fi asimilat, fără nici un dubiu dreptului de proprietate întrucât pensia are semnificaţia unui bun aparţinând dreptului de proprietate privată.
În cauză, contestatorul a invocat legitimitatea unei valori patrimoniale cu semnificaţie de „drept câştigat”, recunoscut, executat în temeiul legii speciale nr.164/2001, care este clară, fără posibilitate de interpretare care i-a permis pe termen scurt sau lung să-şi planifice modul de viaţă pentru sine sau familia sa.
La data intervenţiei intempestive a L. 119/2010, contestatorul deţinea un bun în înţelesul Convenţiei amintite ce i s-a ştirbit prin efectele negative ale acestui act normativ.
Desfiinţarea pensiei de serviciu trebuie analizată şi prin prisma limitărilor prevăzute de Convenţie respectiv, ingerinţa să fie prevăzută de lege, cea ce în speţă este realizat, desfiinţarea pensiei de serviciu s-a finalizat prin legea precitată.
Însă la această condiţie se impune a se verifica şi caracterul clar, previzibil a legii mai ales că a avut consecinţe negative asupra drepturilor subiective pecuniare ale persoanelor fizice.
Or, la data la care a fost pensionat contestatorul nu avea cum să fie prevăzută schimbarea legii care i-a redus veniturile din pensie.
Un alt element esenţial este şi scopul legitim al măsurii de desfiinţare a dreptului examinat.
Acest aspect lasă de dorit, cum se poate observa din expunerea de motive a Legii nr.119/2010, demersul a fost justificat în sensul că” se impune adoptarea unor măsuri cu caracter excepţional prin care să se continue eforturile de reducere a cheltuielilor bugetare şi în anul 2010” datorită evoluţiei crizei economice în anul 2009, a extinderii acesteia şi în 2010 precum şi acordurile de împrumut cu organismele financiare internaţionale.
Măsurile concrete pentru atingerea acestor deziderate rămân la discreţia Statului.
Desfiinţarea pensiilor de serviciu pentru anumite categorii de foşti salariaţi bugetari şi diminuarea drepturilor câştigate, calificate ca având natura juridică a unor măsuri cu caracter excepţional vine în contradicţie şi art. 53 din României lipsindu-i caracterul temporar, limitat în timp din moment ce desfiinţarea pensiei de serviciu este definitivă.
O altă caracteristică care nu trebuie trecută cu vederea este cea a raportului de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul avut în vedere pentru utilizarea lui.
Această cerinţă a fost ignorată, diminuarea pensiei contestatorului nu poate fi socotită rezonabilă, proporţională.
Adevărat că, prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu se garantează un anumit cuantum al pensiei, însă dacă autorităţile statului procedează la micşorarea acesteia prin măsuri legislative de maniera celei din speţă se aduce atingere însăşi substanţei dreptului.
În cauza Muller versus Austria, CEDO a decis că ”o reducere substanţială a nivelului pensiei ar putea fi considerată ca afectând substanţa dreptului de proprietate şi chiar a însuşi dreptului de a rămâne beneficiar al sistemului de asigurări de bătrâneţe”.
Din raţiuni de echitate la un moment dat legiuitorul a găsit de cuviinţă să asigure un sistem diferit pentru anumite categorii profesionale care pe timpul desfăşurării raporturilor juridice de muncă au fost supuşi unor interdicţii, incompatibilităţi şi riscuri severe aflându-se în imposibilitatea de a apela la obţinerea unor venituri din alte surse, cum este cazul contestatorului care s-a aflat în imposibilitatea de a apela la obţinerea unor venituri suplimentare din alte surse, cum este şi cazul contestatorului care a îndeplinit funcţia de Lt.colonel.
Art.20 din Constituţie statuează că, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor vor fi respectate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, prioritate în aplicare o au reglementările internaţionale cu excepţia cazului în care Constituţia sau normele juridice interne conţin dispoziţii mai favorabile.
În altă ordine de idei, în speţă s-a nesocotit şi principiul neretroactivităţii legii civile statornicit de art. 15 alin.(2) din Constituţie” legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”,cea ce înseamnă că, legea se aplică numai faptelor, situaţiilor petrecute in intervalul de timp de la intrarea şi ieşirea din vigoare, nu şi faptelor generate anterior intrării sale în vigoare.
Acestui principiu i se poate însuma şi regula” tempus regit actum” în raport de care o situaţie juridică produce efectele prevăzute de legea civilă aflată în operativitate la data apariţiei sale sau orice act juridic este guvernat de legea timpului în care s-a născut.
Dreptul la pensie a contestatorului s-a născut sub imperiul L. 164/2001, deci prevederile L. 119/2010 nu pot fi aplicate retroactiv.
Susţinerea intimatului, MAN că, cererea contestatorului nu mai are obiect datorită apariţiei OUG nr. 1/2011 este neavenită. Cu uşurinţă se poate constata că, prin acest act normativ s-a dispus o nouă revizuire a drepturilor de pensie după o nouă metodologie, apropiată cu cea prevăzută în fosta L. 19/2000 cu modificările şi completările ulterioare, pentru beneficiarii proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care se va realiza până la 31 decembrie 2011, fără a se face vorbire despre pensiile de serviciu care au fost desfiinţate prin L. 119/2010 prin emiterea deciziei atacate în cauză.
În al doilea rând, împrejurarea că veniturile din pensie în momentul de faţă se plătesc la nivelul avut, aspect necontestat din moment ce s-a renunţat la capătul de cerere vizând plata despăgubirilor cerute prin acţiunea introductivă nu poate fundamenta concluzia că pretenţiile contestatorului pe linia anulării deciziei de recalculare nu mai au temei.
Împotriva acestei sentinţa s-a declarat recurs de recurentul Ministerul Apărării Naţionale, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie:
În dezvoltarea motivelor de recurs sentinţa este criticată pentru faptul că a fost pronunţată cu încălcarea competenţei generale a instanţelor judecătoreşti, întrucât nu a respectat procedura instituită de dispoziţiile art. 151 alin.2 din legea 263/2010, respectiv de a fi contestată o decizie de recalculare a pensiei şi nu o hotărâre emisă de Comisia de Contestaţii Pensii.
Se mai arată că potrivit dispoziţiilor art. 153 lit. d din legea 263/2010 Tribunalele soluţionează litigiile privind Hotărârile Comisiei de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Sentinţa mai este criticată pentru faptul că în mod greşit a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, ca fiind nefondată. Recurenta arată că în cauză, instanţa ar fi trebuit să aplice dispoziţiile legii noi de procedură, dispoziţii care erau în vigoare la data emiterii deciziei de pensionare, care face obiectul prezentei contestaţii. Astfel nu a fost respectată procedura prealabilă obligatorie în condiţiile stabilite de acea lege, adică finalizată prin existenţa unei hotărâri a comisiei de pensii.
O altă critică din recursul declarat în cauză, vizează modul de soluţionare al excepţiei lipsei de interes ca fiind neîntemeiată, având în vedere că reclamantul a introdus acţiunea în anulare a deciziei de pensionare, fiindu-i afectat dreptul de pensie stabilit prin lege specială. Judecătorul nu are dreptul de a refuza aplicarea legii pe motiv că aceasta este bună sau rea ori pentru că legiuitorul avea la dispoziţie alte posibilităţi de a reglementa anumite relaţii sociale.
Reclamantul nu ar obţine nici un folos practic prin admiterea cererii sale şi anularea deciziei de recalculare deoarece o astfel de hotărâre nu poate avea ca efect lipsirea de efecte juridice ori anularea legii 119/2010 şi a OUG 1/2011 şi nici nu poate bloca autoritatea să pună în aplicare dispoziţiile legii 119/2010 conform procedurii prevăzute de OUG 1/2010.
În ce priveşte fondul cauzei, se solicită respingerea contestaţiei motivat de faptul că potrivit dispoziţiilor art.1 din OUG 1/2011 pensiile prevăzute la art. 1 lit. a şi b din legea 119/2010, se revizuiesc din oficiu, cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2011, pe baza actelor doveditoare ale veniturilor realizate lunar de beneficiari.
Mai este invocat Decizia nr. 873/2010 pronunţată de Curtea Constituţională, potrivit căreia dispoziţiile legii 119/2010 nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. 2 privind neretroactivitatea legii, cu atât mai mult cu cât măsura nu se răsfrânge asupra prestaţiilor obţinute deja anterior intrării sale în vigoare.
În cazul nostru, prin legea privind stabilirea măsurilor în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi nu în ultimul rând situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, atât bugetul de stat cât şi bugetul asigurărilor sociale.
Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul este întemeiat şi în consecinţă va fi admis iar sentinţa primei instanţe va fi modificată în tot, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă în sensul respingerii contestaţiei, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte primele critici din recurs referitoare la încălcarea competenţei generale a instanţelor judecătoreşti şi nerespectarea procedurii prealabile obligatorii, acestea nu sunt întemeiate şi în consecinţă vor fi respinse.
Aşa cum a reţinut, în mod corect de altfel, instanţa de fond, decizia de pensionare, ce face obiectul prezentei contestaţii, este emisă sub imperiul legii 19/2000 respectiv în data de 28.12.2010. Prin urmare, calea de atac şi instanţa competentă este cea stipulată prin această lege şi nu prin legea 263/2010, care este o lege ulterioară şi care se aplică situaţiilor născute sub imperiul ei, începând cu data de 1.01.2011.
A admite, că în speţa de faţă, era în mod necesar şi obligatoriu parcurgerea procedurii jurisdicţionale prealabile, prin contestarea deciziei la Comisia de Contestaţii, care funcţionează în cadrul MAN, ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii, şi situaţiilor născute sub imperiul altei legi, ceea ce contravine flagrant principiului neretroactivităţii legii, consacrat în Constituţia României.
Prin urmare, în cauză nu s-ar fi impus cu necesitate parcurgerea procedurii prealabile, obligatorii, întrucât dispoziţiile legii 19/2000, nu prevăd această cale, aşa încât urmează ca această critică să fie respinsă.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, invocată de recurentă în cuprinsul criticilor din recurs, nici aceasta nu este fondată şi în consecinţă va fi respinsă.
Interesul contestatorului, de a anula o decizie de pensionare prin care dreptul la pensie specială, instituit potrivit reglementărilor anterioare este desfiinţat, urmând în procesul de recalculare să fie aplicat principiul contributivităţii, există şi nu poate fi tăgăduit, atâta timp cât decizia de recalculare a fost emisă.
Discuţii se nasc în ce priveşte fondul cauzei, şi anume dacă după apariţia OUG 1/2011, aceste decizii mai pot fi analizate din punct de vedere al legalităţii sau efectele deciziilor de recalculare fiind paralizate prin respectivul act normativ, atrag caducitatea acestora.
Procesul de recalculare a pensiilor militarilor, au început odată cu apariţia legii 119/2010. Pe baza acestei legi şi a HG 735/2010, a fost emisă decizia de recalculare a pensiei contestatorului, în data de 28.12.2010, stabilindu-se un cuantum al pensiei de la 3681 lei la 3246 lei/lună.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 din OUG 1/2011, s-a stabilit că pensiile recalculate pe baza documentelor care atestă veniturile realizate şi a salariului mediu brut pe economie sau exclusiv pe baza salariului mediu pe economie pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi ale căror cuantumuri sunt mai mici decât cele aflate în plată în luna decembrie 2010 se menţin în plată în cuantumurile avute în luna decembrie 2010 începând cu luna ianuarie 2011 până la data emiterii deciziei de revizuire.
Alineatul 2 stabileşte şi o modalitate de restituire a sumelor de bani, astfel că diferenţele aferente lunii ianuarie 2011 se achită până la sfârşitul lunii februarie 2011.
Contestatorul susţine că a intervenit o diminuare a cuantumului pensiei, prin emiterea deciziei contestate, însă potrivit textelor legale susmenţionate, sumele de bani diminuate au fost restituite, astfel că efectele recalculării au fost paralizate.
Anularea actului juridic, reprezintă o sancţiune de drept civil, care suprimă, în măsura stabilită printr-o hotărâre judecătorească, efectele actului juridic, potrivnice scopului urmărit de dispoziţia legală, referitoare la condiţiile sale de validitate.
În speţa de faţă contestatorul susţine că procedura de recalculare a pensiei a fost efectuată, pe baza unei Hotărâri de Guvern nr. 735/2010, suspendată, la acel moment, pe cale judiciară, prin sentinţa civilă 338/28.09.2010 a Curţii de Apel Cluj şi decizia civilă 38/7.01.2011 a ÎCCJ.
În doctrina şi practica judiciară s-a decis constant că nulitatea actului juridic, nu apare ca o sancţiune îndreptată împotriva actului juridic în sine, ci ca o măsură prin care se urmăreşte ca anumite efecte ale actului juridic, ce contrazic scopul dispoziţiei legale nesocotite, să nu se producă.
Absenţa unor astfel de efecte, este de natură a lua nulităţii orice justificare. Prin urmare înainte de a fi analizată nulitatea actului juridic, în speţa noastră a deciziei de pensionare, trebuia să fie analizată caducitatea acesteia, în raport de lipsirea ei de efecte juridice, prin OUG 1/2011.
Astfel, în recurs, instanţa apreciază că, în lipsa oricăror efecte juridice ale deciziei de pensionare, ca urmare a edictării OUG 1/2011, decizia atacată prin prezenta contestaţie este caducă, şi prin urmare contestaţia este nefondată şi în consecinţă va fi respinsă.
Decizia civilă nr. 1110/M/19 septembrie 2011
