(1) Când există o necesitate economică, iar supravegherea vamală nu este influenţată nefavorabil de aceasta, autoritatea vamală poate aproba ca:
a) mărfurile româneşti, altele decât cele prevăzute la art. 119 alin. (1) lit. b), să fie depozitate în incinta unui antrepozit vamal. Aceste mărfuri nu fac obiectul regimului de antrepozitare vamală;
b) mărfurile străine să fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operaţiuni specifice regimului de perfecţionare activă;
c) mărfurile străine să fie supuse în incinta unui antrepozit vamal unor operaţiuni specifice regimului de transformare sub control vamal.
(2) Mărfurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) fac obiectul regimurilor vamale corespunzătoare şi nu al regimului de antrepozitare vamală.
(3) Formalităţile la care se poate renunţa într-un antrepozit vamal pentru mărfurile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se stabilesc în regulamentul vamal.
(4) Autoritatea vamală poate cere ca mărfurile menţionate la alin. (1) să fie înscrise în evidenţa operativă prevăzută la art. 126.
