Denumirea contractului de achiziţie publică – Extinderea şi modernizarea canalizării menajere şi a staţiei de epurare – comuna P., judeţul Teleorman, procedura aplicată fiind licitaţie deschisă.
În susţinerea plângerii petenta a arătat că a iniţiat procedura de licitaţie deschisă în vederea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect – Extinderea şi modernizarea canalizării menajere şi a staţiei de epurare – comuna P., judeţul Teleorman, documentaţia elaborată şi procedura derulată fiind în conformitate cu legea.
Cu toate acestea după finalizarea procedurii şi încheierea contractului de achiziţie publică cu ofertantul declarat câştigător, agenţii constatatori ai intimatei, în urma verificărilor efectuate au aplicat amenda contravenţională în baza art.294 al.3. din OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii cu modificările şi completările ulterioare.
Oferta depusă de SC G.C. SRL a fost declarată neconformă cu dispoziţiile legale, aceasta neprezentând un număr de documente, respectiv formularul privind cererea de participare la procedură şi angajamentul de plată a comisionului de 2% din valoarea contractului de achiziţie publică, către consultantul organizator, prin fişa de date a achiziţiei autoritatea contractantă a condiţionat restituirea garanţiei de participare numai după plata comisionului de 2% datorat consultantului organizator, iar prin punctul X al fişei de achiziţie s-a condiţionat atribuirea contractului de plata comisionului de 2%.
În fapt ofertantul SC G.C. SRL a fost descalificat în conformitate cu prevederile pct.6 – criterii de calificare din fişa de date a achiziţiei care stipulează „în cazul în care ofertantului îi lipsesc mai mult de 3 dintre documentele de calificare solicitate, acesta va fi descalificat, fără să fie posibilă completarea ulterioară a respectivelor documente.”
În fapt agenţii constatatori au sancţionat petenta doar pentru neprezentarea angajamentului de plată a comisionului.
Petenta solicită admiterea plângerii aşa cum a fost formulată, anularea procesului verbal de contravenţie ca nelegal şi netemeinic.
În susţinerea acţiunii a depus la dosarul cauzei înscrisurile invocate.
A solicitat şi instanţa a încuviinţat proba cu interogatoriul intimatei, depunând în acest sens lista cu întrebări şi aceasta fiind comunicată intimatei.
Cu adresa nr.9/27.01.2010, intimata a comunicat la dosarul cauzei răspunsurile la interogatoriu.
În cauză, intimata a formulat întâmpinare prin care a susţinut legalitatea actului de sancţionare şi temeinicia sancţiunii aplicate.
Motivează intimata că petenta a utilizat alte criterii de calificare şi selecţie decât cele prevăzute de lege.
Petenta , în cererea de chemare în judecată omite să precizeze aceste aspecte, esenţiale în soluţionarea cauzei şi nu face decât să atragă atenţia asupra unor chestiuni care nu fac obiectul acestui dosar.
Învederează că petenta a fost sancţionată pentru utilizarea altor criterii de selecţie decât a celor prevăzute în Capitolul V Secţiune 2, impunând ca cerinţă de calificare angajamentul privind plata comisionului, angajament care nu este prevăzut de OUG nr.34/2006.
Autoritatea contractantă a încălcat prevederile legale privind achiziţiile publice, a inclus în secţiunea Formulare un angajament de plată a comisionului către consultantul organizator de către ofertantul câştigător.
La pct.VII 4 lit.d. din Fişa de date se menţionează că autoritatea contractantă are dreptul de a încasa garanţia de participare dacă câştigătorul procedurii nu achită comisionul datorat consultantului organizator, iar din conţinutul punctului X reiese că autoritatea contractantă condiţionează atribuirea contractului de plata unui comision, ofertantul câştigător urmând a pierde garanţia de participare. Din formularul scrisoare de garanţie bancară pentru participare la procedură , plata comisionului datorat consultantului condiţionează restituirea garanţiei de bună participare.
Constatând astfel că s-au utilizat alte criterii de calificare decât cele reglementate de OUG nr.34/2006, agentul constatator a aplicat amenda contravenţională petentei şi solicită respingerea plângerii formulată de petentă şi menţinerea procesului verbal de contravenţie ca temeinic şi legal întocmit.
Nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
Examinând plângerea formulată, atât prin prisma textelor de lege incidente în cauză, cât şi a mijloacelor de probă administrate, instanţa o găseşte nefondată, pentru considerentele ce vor urma:
Astfel, deşi operaţiunea delegaţiei prevăzută de art.1132 – 1133 c.civ. este o construcţie juridică permisă de lege, în cauză argumentul invocat de petentă cu privire la posibilitatea ei de a uza de această operaţiune juridică nu poate fi primit.
Astfel, potrivit art.176 din O.U.G. nr.34/2006, autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare şi selecţie referitoare numai la:
a) situaţia personală a candidatului sau ofertantului;
b) capacitatea de exercitare a activităţii profesionale;
c) situaţia economică şi financiară;
d) capacitatea tehnică şi/sau profesională;
e) standarde de a calităţii;
f) standarde de protecţie a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) lit. e).
Cum obligativitatea de a suporta comisionul pentru activitatea de consultanţă contractată de petentă, în sarcina câştigătorului licitaţiei nu se regăseşte printre cerinţele prevăzute de art.176 invocat anterior, şi lăsate la latitudinea autorităţii contractante , din interpretarea per a contrario a acestui articol, rezultă că adăugarea unei asemenea cerinţe este interzisă.
Cu aceste argumente, apare de prisos examinarea susţinerilor petentei în ceea ce priveşte încălcarea de către organul constatator a principiului neretroactivităţii legii civile faţă de succesiunea actelor de modificare a H.G. nr.925/2006 prin H.G. nr.834/2009 cu privire la normele de aplicarea a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din O.U.G. nr.34/2006, art.176 invocat de instanţă şi reţinut de aceasta a fi fost încălcat de petentă fiind în vigoare la data desfăşurării licitaţiei în cauză.
Pentru considerentele prezentate anterior, cererea petentei se priveşte ca neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.