(1) Exonerarea totală sau parţială de drepturi de import prevăzută la art. 171 alin. (1) se acordă numai când produsele compensatoare sunt declarate pentru punerea în liberă circulaţie în numele sau pe seama:
a) titularului autorizaţiei; sau
b) a oricărei alte persoane stabilite în România, cu condiţia ca acea persoană să fi obţinut consimţământul titularului autorizaţiei, iar condiţiile autorizării să fie îndeplinite.
(2) Exonerarea totală sau parţială de drepturi de import nu se acordă când una dintre condiţiile sau obligaţiile legate de regimul de perfecţionare pasivă nu este îndeplinită, în afară de cazul în care se stabileşte că neconcordanţele nu au un efect semnificativ în funcţionarea corectă a regimului de perfecţionare pasivă.