Art. 169 Codul vamal Perfecţionarea pasivă Regimuri suspensive şi regimuri vamale economice


(1) Autoritatea vamală stabileşte termenul în care produsele compensatoare trebuie să fie reimportate pe teritoriul vamal al României. Acest termen se prelungeşte în urma depunerii, înainte de expirarea termenului iniţial, a unei cereri justificate a titularului autorizaţiei.

(2) Autoritatea vamală stabileşte fie rata de randament a operaţiunii, fie, când este necesar, modalitatea de stabilire a acesteia.