Art. 157
Plata taxei la buget
(1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligaţia depunerii unuia dintre deconturile sau declaraţiile prevăzute la art. 1562şi 1563.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 va evidenţia în decontul prevăzut la art. 1562, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-1471, taxa aferentă achiziţiilor intracomunitare, bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condiţiile art. 150 alin. (2)-(6).
(3) Taxa pentru importuri de bunuri, cu excepţia importurilor scutite de taxă, se plăteşte la organul vamal în conformitate cu reglementările în vigoare privind plata drepturilor de import. Importatorii care deţin o autorizaţie unică pentru proceduri vamale simplificate, eliberată de alt stat membru, sau care efectuează importuri de bunuri în România din punct de vedere al TVA pentru care nu au obligaţia de a depune declaraţii vamale de import trebuie să plătească taxa pe valoarea adăugată la organul vamal până la data la care au obligaţia depunerii declaraţiei de import pentru TVA şi accize.
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv, nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153, care au obţinut certificat de amânare de la plată, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice. De la data de 1 ianuarie 2017, prin excepţie de la prevederile alin. (3), nu se face plata efectivă la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153.
(5) Persoanele impozabile prevăzute la alin. (4) evidenţiază taxa aferentă bunurilor importate în decontul prevăzut la art. 1562, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-1471.
(6) În cazul în care persoana impozabilă nu este stabilită în România şi este scutită, în condiţiile art. 154 alin. (3), de la înregistrare, conform art. 153, organele fiscale competente trebuie să emită o decizie în care să precizeze modalitatea de plată a taxei pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii realizate ocazional, pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei.
(7) Pentru importul de bunuri scutit de taxă în condiţiile prevăzute la art. 142 alin. (1) lit. l), organele vamale pot solicita constituirea de garanţii privind taxa pe valoarea adăugată. Garanţia privind taxa pe valoarea adăugată aferentă acestor importuri se constituie şi se eliberează în conformitate cu condiţiile stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice.
OG 15/2012 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 23 august 2012, Monitorul Oficial 621/2012;
OUG 117/2010 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale din 23 decembrie 2010, Monitorul Oficial 891/2010;
OUG 109/2009 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 7 octombrie 2009, Monitorul Oficial 689/2009;
OUG 200/2008 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 decembrie 2008, Monitorul Oficial 815/2008;
OUG 106/2007 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 4 octombrie 2007, Monitorul Oficial 703/2007;
OUG 22/2007 – pentru modificarea şi completarea art. 157 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 28 martie 2007, Monitorul Oficial 230/2007;
Legea 343/2006 – pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal din 17 iulie 2006, Monitorul Oficial 662/2006;