Prin actiunea formulata la Tribunalul Constanta reclamantul C.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanta anularea deciziei nr. 281322 din 3 iulie 2006 si restituirea sumei de 206 RON.
În motivarea cererii reclamantul a aratat ca prin cererea înregistrata la C.J.P. Constanta sub nr. 32812 din 17 mai 2005 a solicitat pensionarea anticipata partiala în conformitate cu dispozitiile art. 81 si 84 din Legea nr. 303/2004 si Legii nr. 19/2000.
Pârâta a emis decizia nr. 281322 din 7 iulie 2005, prin care, în raport de venitul brut realizat în ultima luna de activitate înainte de data pensionarii i s-a stabilit o de serviciu de 37.006.240 lei (3.701 RON).
La data formularii cererii, art. 81 si 84 din Legea nr. 303/2004 nu erau modificate, astfel încât în mod corect pârâta a calculat nivelul pensiei la 80% din venitul brut lunar pe care l-a realizat în ultima luna de activitate înainte de data pensionarii.
În aceasta situatie, decizia nr. 281322 din 3 iulie 2006, prin care s-a micsorat pensia initiala este nelegala, deoarece „fructificarea mediei veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de catre magistratii aflati în activitate” modifica baza de calcul prevazuta de art. 81 alin. 1 al Legii nr. 303/2004, asa cum era acesta în vigoare la data pensionarii.
La primul termen de judecata reclamantul a completat obiectul contestatiei în sensul obligarii pârâtei la plata sumelor cu care i-a fost diminuata abuziv pensia si care i-au fost retinute începând cu data de 1 august 2006 si pâna la achitarea integrala a debitului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
Reclamantul a aratat ca în luna septembrie 2006 C.J.P. Constanta i-a retinut din suma de 206 RON, apreciata ca fiind încasata „necuvenit” în perioada 1 ianuarie 2006 – 31 iulie 2006.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei ca nefondata.
În motivare pârâta a aratat ca prin modificarea Legii nr. 303/2004 calculul pensiei se stabileste prin luarea în considerare a venitului brut realizat pe ultimele 12 luni, astfel ca pensia a fost corect calculata.
Prin sentinta civila nr. 439/AS din 4 decembrie 2006 pronuntata de Tribunalul Constanta s-a admis actiunea formulata de reclamant. A fost anulata decizia nr. 281322 din 3 iulie 2006 emisa de C.J.P. Constanta. A fost mentinuta decizia de pensionare nr. 281322 din 7 iulie 2005. A obligat pârâta catre reclamant la plata sumei de 206 RON, cu titlu de suma retinuta începând cu data de 1 august 2006 si pâna la achitarea integrala a debitului. A respins ca nefondat capatul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea hotarârii prima instanta a retinut ca prin cererea înregistrata sub nr. 32812 din 17 mai 2005 reclamantul a solicitat acordarea pensiei anticipate partiale, fiind emisa decizia de pensionare nr. 281322 din 7 iulie 2005, cu o valoare a pensiei de 3.701. RON.
Potrivit art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare „magistratii cu o vechime de cel putin 25 de ani în magistratura beneficiaza la împlinirea vârstei prevazute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima luna de activitate înainte de data pensionarii”.
Este adevarat ca Legea nr. 303/2004 a suferit o modificare, prin Legea nr. 247/2005 (intrata în vigoare la data de 25 iulie 2005) si ca prevede în art. 81 alin. 1, ca pensia de serviciu se calculeaza în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionarii însa, cu toate acestea, conform principiului statornicit de art. 1 din Codul civil „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactiva”.
Cu cupoanele de pensie depuse la dosar (fila 69), reclamantul a probat faptul ca din valoarea pensiei stabilite initial i s-a oprit suma de 206 RON, prin diminuarea cuantumului pensiei.
O atare masura fundamentata de pârâta pe o decizie a carei nelegalitate e constatata de instanta, nu poate apararea decât ca o îmbogatire fara justa cauza, actiunea fiind admisa si sub acest aspect.
Împotriva acestei sentinte au formulat recurs ambele parti.
C.J.P. Constanta a criticat hotarârea primei instante pentru urmatoarele motive:
În mod eronat prima instanta a apreciat ca dispozitiile art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 nu i se aplica reclamantului.
Actualizarea pensiei reclamantului s-a facut începând cu 1 ianuarie 2006, cu respectarea prevederilor legale.
Dispozitiile legale mentionate au fost aplicate deciziei de actualizare a pensiei de serviciu.
Reclamantul a criticat hotarârea primei instante pentru urmatoarele motive:
Instanta de fond nu s-a pronuntat si cu privire la sumele de câte 35 RON lunar, pe care pârâta nu le-a mai platit de la 1 august 2006 ca urmare a diminuarii abuzive a pensiei initiale de 3.701 RON.
În consecinta, recurentul reclamant a solicitat în conformitate cu dispozitiile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, modificarea în parte a sentintei recurente în sensul obligarii pârâtei si la plata sumelor de câte 35 RON lunar, începând cu 1 august 2006.
Analizând sentinta recurata din prisma criticilor formulate de pârâta, Curtea a respins recursul ca nefondat pentru urmatoarele considerente;
Reclamantul a fost pensionat anticipat partial, prin decizia nr. 281322 din 7 iulie 2005, cu o pensiei de 3.701 RON, începând cu data de 17 mai 2005.
La data iesirii la pensie erau în vigoare dispozitiile art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, nemodificata, care prevedeau faptul ca „magistratii cu o vechime de cel putin 25 de ani în magistratura beneficiaza la împlinirea vârstei prevazute de lege de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din venitul brut realizat în ultima luna de activitate înainte de data pensionarii”.
Legea nr. 303/2004 a fost modificata prin Legea nr. 247 din 19 iulie 2005 (intrata în vigoare la 25 iulie 2005) si prevede în art. 81 alin. 1 ca pensia de serviciu se calculeaza în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionarii, însa, aceste dispozitii nu pot fi aplicate la calculul pensiei reclamantului potrivit principiului neretroactivitatii legii civile instituit prin art. 15 alin. 2 din Constitutie.
Actualizarea pensiei potrivit art. 84 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 nu echivaleaza cu o diminuare a pensiei si cu o recalculare a acesteia dupa alte criterii decât cele care erau prevazute de lege la momentul iesirii la pensie. Fiind un drept câstigat printr-o decizie care a ramas definitiva ca urmare a necontestarii acesteia în termenul prevazut de art. 87 – 88 din Legea nr. 19/2000, acesta nu putea fi diminuat unilateral printr-un calcul ulterior.
Si prin prevederile art. 16 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 303/2004, aprobate prin H.G. nr. 1275 din 18 octombrie 2005, se mentioneaza faptul ca pentru judecatorii, procurorii, personalul asimilat acestora si magistratii asistenti care, la data intrarii în vigoare a Legii nr. 247/2005, beneficiau de pensia de serviciu anticipata potrivit art. 84 din Legea nr. 303/2004, ramân aplicabile dispozitiile în vigoare la data deschiderii dreptului.
Cu privire la recursul formulat de reclamant;
Prin cererea formulata reclamantul a solicitat anularea deciziei nr. 281322 din 3 iulie 2006, mentinerea deciziei de pensionare nr. 281322 din 7 iulie 2005 si restituirea sumei de 206 RON retinuta în mod nejustificat.
La primul termen de înfatisare din data de 20 noiembrie 2006, reclamantul si-a completat actiunea solicitând în plus si obligarea pârâtei la plata sumelor cu care i-a fost diminuata abuziv pensia începând cu data de 1 august 2006.
Prima instanta, desi a dispus anularea deciziei nr. 281322 din 3 iulie 2006, mentinerea deciziei de pensionare anterioara si restituirea sumei de 206 RON retinuta cu titlu de debit, a omis sa se pronunte si asupra capatului de cerere prin care contestatorul a solicitat obligarea pârâtei la plata diferentei dintre pensia diminuata si pensia stabilita initial.
Pentru considerentele aratate, potrivit art. 312 Cod procedura civila, Curtea a admis recursul formulat de reclamant si a modificat în parte sentinta recurata în sensul obligarii pârâtei la plata catre reclamant a diferentei dintre pensia stabilita prin decizia nr. 281322 din 3 iulie 2006 si pensia stabilita prin decizia nr. 281322 din 7 iulie 2005, mentinând celelalte dispozitii ale sentintei recurate.