În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este creditorul pârâtului T.C., în baza titlului executoriu – sentinţa penală nr. 285/17.07.2007 a Judecătoriei Fălticeni, irevocabilă, având o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în cuantum de 7.866 euro, în echivalentul în lei de la data plăţii, de 15.000 lei daune materiale şi 400 lei cheltuieli de judecată. De la data rămânerii definitive a sentinţei penale debitorul a procedat la înstrăinarea mai multor bunuri mobile şi imobile, în scopul evident de a deveni insolvabil.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 974 şi 728 al. 1 şi art. 111 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâtul T.C. s-a opus acţiunii, arătând că nu deţine acte de proprietate asupra imobilelor indicate de reclamant.
Prin întâmpinare şi cerere reconvenţională, pârâtul T.M. a solicitat introducerea în cauză şi a numitelor T.V., soţia sa, şi T.E., fosta soţie a debitorului, întrucât imobilul construcţie ce se cere a fi partajat a fost edificat în timpul căsătoriilor de către cei doi fraţi împreună cu soţiile lor, având natura juridică de bun comun.
În motivarea cererii a arătat că prin contractul de întreţinere autentificat sub nr. 5276/17.10.1983 a dobândit de la bunicii săi, T.D. şi E., o casă de locuit cu anexe gospodăreşti, situată în intravilanul satului Arghira, comuna Preuteşti, cu teren aferent, de 250 mp. Ulterior, prin contractul de nr. 667/27.02.1998 i-a cedat fratelui său cota de ? p.i. din imobile.
În baza autorizaţiei nr. 29/29.06.2008 construcţiile au fost demolate şi s-a început edificarea imobilului actual, la care au fost folosite foarte puţine materiale provenite din cel vechi.
Întrucât în acea perioadă fratele său locuia la Fălticeni, avea doi copii mici şi nu dispunea de timp şi bani, el şi soţia sa au suportat cheltuielile ocazionate de construirea imobilului. A solicitat să se constate că la edificarea imobilului el şi soţia sa au avut o cotă parte devălmaşă de 80%, cota parte a debitorului şi a fostei sale soţii fiind de 20% şi să se dispună lichidarea stării de indiviziune conform acestor cote.
La 2 decembrie 2008 au fost introduse în cauză numitele T.V. şi T.E.
Pe calea cererii reconvenţionale, pârâta T.E. a solicitat sistarea stării de indiviziune asupra construcţiei, însă în cote părţi de 65% pentru ea şi fostul soţ, pârâtul T.C., şi de 35% pentru pârâţii T.M. şi V.
În motivarea cererii, pârâta a arătat că în toată perioada edificării imobilului ea şi fostul soţ au realizat venituri din salarii, au vândut o garsonieră din municipiul Suceava şi au investit bani în construcţie, în timp ce soţii T.M. şi V. au realizat venituri doar din activitatea AF T.M., unde asociat este şi T.C.
Aceleaşi solicitări au fost formulate şi de pârâtul TC pe calea cererii reconvenţionale. Totodată, pârâtul a solicitat ca partajarea construcţiei să se realizeze pe verticală, în natură, fără sulte.
Pârâţii TM şi V. s-au opus variantei de lotizare propuse, arătând că parterul clădirii este integral în posesia lor şi este amenajat ca bar autorizat, iar la etajul clădirii pârâtul TC are şi el amenajat un bar, cu acces separat, însă îl ţine mai mult închis. Prin urmare, se impune ca lotizarea imobilului să se realizeze conform posesiei, pe orizontală.
După administrarea probelor, Judecătoria Fălticeni prin sentinţa civilă nr. 465/22.02.2010 a admis în parte cererea principală şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul TM. Drept urmare, a constatat că pârâţii TC şi TM sunt coproprietari asupra suprafeţei de 250 mp teren situat în intravilanul satului Arghira, comuna Preuteşti, judeţul Suceava, identificată în planul de situaţie anexă la raportul de expertiză DG, în cote egale, de ? p.i; a constatat că pârâţii TC şi TE, pe de o parte, şi pârâţii TM şi TV pe de altă parte, sunt coproprietari asupra clădirii P+1 edificată pe suprafaţa de teren menţionată, în cote egale, de ? p.i. de familie; a lichidat starea de indiviziune a părţilor, atribuindu-le loturi în natură astfel:
– pârâtului TC i s-a atribuit suprafaţa de 124,79 mp teren, identică cu lotul nr. 2 din varianta I de lotizare propusă de expertul topo (f.229 dosar), în valoare de 8698,01 lei, iar pârâtului TM, suprafaţa de 125,21 mp teren, identică cu lotul nr. 1 din aceeaşi variantă de lotizare, în valoare de 8727,30 lei;
– pârâţilor TC şi TE li s-a atribuit în devălmăşie lotul nr. 2 din varianta I de lotizare propusă de expertul în construcţii (fila 189 dosar), în valoare de 101.860 lei, iar pârâţilor TM şi TV lotul nr. 1 din aceeaşi variantă de lotizare, în valoare de 148.096 lei. Pentru egalizarea valorică a loturilor, pârâţii TM şi TV au fost obligaţi să plătească pârâţilor TC şi TE suma de 23.118 lei sultă, iar pârâtul TM a fost obligat să-i plătească pârâtului TC suma de 14,64 lei cu acelaşi titlu.
Totodată, au fost respinse cererile reconvenţionale formulate de pârâţi cu privire la stabilirea cotelor de contribuţie/familie la edificarea construcţiei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din probele admise în cauză – chitanţe, facturi fiscale, declaraţii de martori, rezultă că la edificarea construcţiei au fost folosite o parte din materialele rezultate din demolarea clădirii vechi, lemnul utilizat a fost obţinut din exploatarea unei parcele de teren pădure pe care ambii fraţi au moştenit-o de la bunicii lor, iar veniturile rezultate din activitatea asociaţiei familiale pe care cei doi fraţi au avut-o au fost, de asemenea, folosite pentru achiziţionarea materialelor de construcţie şi achitarea manoperei.
La rândul lor, soţiile celor doi fraţi au contribuit la edificarea imobilului. Astfel, pârâta TE realiza venituri de la SC „A” SA Suceava, pe care le-a investit în noua clădire, iar pârâta TV a asigurat masa muncitorilor.
Susţinerile pârâţilor TM şi TV privind aportul lor substanţial la cumpărarea BCA, cărămidă şi material lemnos nu au fost primite, întrucât aceştia nu au dovedit obţinerea unor venituri suplimentare, altele decât cele realizate de asociaţia familială, constituită împreună cu TC.
La formarea şi atribuirea loturilor, instanţa a avut în vedere destinaţia dată clădirii şi posesia actuală, apreciind că varianta cea mai potrivită este cea de partajare a construcţiei pe orizontală.
Sentinţa a fost criticată în apel de reclamant şi de pârâţii TM şi TV.
Reclamantul a criticat soluţia de admitere a cererii reconvenţionale formulate de pârâtul TM, arătând că aceasta, ca, de altfel, toate celelalte cereri reconvenţionale formulate în cauză, este inadmisibilă întrucât vizează un partaj de bunuri specific proprietăţii comune devălmaşe. Pe de altă parte, cererea este şi lipsită de obiect, deoarece coproprietari ai imobilelor teren şi construcţii sunt cei doi fraţi, cu cote părţi egale.
De asemenea, reclamantul a criticat sentinţa sub aspectul variantei de lotizare alese, arătând că aceasta este echitabilă pentru toate părţile şi nu s-au avut în vedere interesele sale, de terţ creditor al unui copartajant. Astfel, acordarea unei diferenţe băneşti debitorului său face inutilă intervenţia sa pe calea acţiunii oblice, deoarece acesta va refuza să facă plata voluntar, cum a procedat şi până în prezent; etajul clădirii va fi foarte greu de valorificat la o eventuală licitaţie, cu atât mai mult cu cât pârâţii s-au exprimat că îi vor aduce modificări (cum ar fi la instalaţia electrică), pentru a-l face neatractiv.
Pârâţii TM şi TV au criticat soluţia dată cererii lor reconvenţionale, arătând că au făcut dovada contribuţiei mai mari la edificarea construcţiei şi că, în considerarea acestei contribuţii, doresc să li se atribuie în natură întreaga suprafaţă de teren aferentă, de 250 mp, având în vedere că vor fi proprietarii exclusivi ai parterului şi anexei.
Prin decizia civilă nr. 158/8.06.2010, Tribunalul Suceava a respins ca nefondate ambele apeluri.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză, stabilind că pârâţii apelanţi nu au dovedit o contribuţie mai mare la edificarea imobilului; că atribuirea parterului clădirii uneia dintre familii nu justifică atribuirea şi a terenului aferent în integralitate. Dimpotrivă, câtă vreme parcela de teren constituie proprietatea indiviză a celor doi fraţi, iar construcţia a fost partajată pe orizontală, se impune menţiunea stării de indiviziune pentru terenul de sub aceasta tocmai pentru asigurarea exploatării normale a imobilului.
Cu referire la motivele formulate de reclamant, instanţa de apel a apreciat că fără temei acesta a criticat cotele de contribuţie a părţilor la edificarea imobilului, deoarece judecătoria a stabilit cote egale, de ? p.i. pentru cei doi fraţi, aspect cu care reclamantul s-a şi arătat de acord. Varianta de lotizare aleasă de prima instanţă este optimă, iar argumentele reclamantului privind eventualele piedici la din partea familiei debitorului nu au fost dovedite.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul.
În dezvoltarea motivelor a arătat că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au interpretat greşit apărările sale privind admisibilitatea cererii reconvenţionale a pârâtului TM. Astfel, el a arătat că aceasta nu poate fi primită deoarece pârâtul este proprietar exclusiv al cotei de ? din terenul în litigiu (şi coproprietar, în cotă de ? p.i., cu fratele său, pârâtul TC), însă prin cererea reconvenţională a solicitat să se constate un drept de proprietate codevălmaş asupra construcţiei. Când va proceda la continuarea executării silite, debitorul va recurge la un alt motiv de tergiversare, prin deschiderea unei acţiuni, de partaj bunuri comune asupra cotei de ? din construcţie.
De asemenea, varianta de lotizare aleasă este inechitabilă pentru interesele tuturor părţilor. Acordarea unei diferenţe băneşti debitorului său face inutilă intervenţia sa pe calea acţiunii oblice, deoarece acesta va refuza să facă plata voluntar, iar pârâţii, după comunicarea hotărârii primei instanţe au afirmat că vor efectua lucrări de modificare a clădirii şi utilităţilor, astfel încât partea ce-i va reveni debitorului să devină neatractivă la o eventuală licitaţie.
A solicitat ca debitorului său să-i fie atribuit lotul nr. 2 din varianta nr. 4 din expertiza construcţii şi varianta 4 din expertiza topo.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 Cod procedură civilă.
Pârâţii TM şi TV s-au opus recursului.
Legal citaţi, pârâţii TC şi TE nu s-au prezentat în instanţă şi nici nu au formulat întâmpinări.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea reţine următoarele:
În conformitate cu dispoziţiile art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, se poate cere modificarea unei hotărâri dacă instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
În speţă, criticile formulate de reclamant, privind soluţia dată cererii reconvenţionale a pârâtului TM şi varianta de lotizare aleasă de instanţe, nu se încadrează în acest motiv de recurs. Prin cererea reconvenţională depusă la instanţa de fond (f. 25 dosar), pârâtul TM a solicitat să se constate că imobilul casă de locuit, din care i-a donat fratelui său, pârâtul TC, cota parte de ?, nu mai există în prezent şi, respectiv, că imobilul în litigiu este unul nou, construit de cei doi în timpul căsătoriilor, cu contribuţii diferite, sistarea stării de indiviziune urmând a se face potrivit acestor cote de contribuţie. Invocarea unor cote procentuale diferite de contribuţie la edificarea construcţiei nu atrage inadmisibilitatea cererii reconvenţionale. De altfel, poziţia reclamantului faţă de această cerere a fost argumentat pe larg în concluziile scrise depuse la prima instanţă (f.248-250), prin care a arătat că, într-adevăr, imobilul de partajat este unul nou, diferit de cel din contractul de donaţie autentificat sub nr. 667/1998, că a fost edificat în timpul căsătoriilor celor doi pârâţi şi că fiecare din cele două familii nu poate emite pretenţii decât cu privire la cota de ? din imobil.
Or, prima instanţă, admiţând în parte cererea reconvenţională, a reţinut că imobilul în litigiu constituie coproprietatea celor două familii, în cote părţi egale, de câte ? fiecare.
În cauză nu s-au propus şi administrat probe de natură a înlătura prezumţia de comunitate instituită de dispoziţiile art. 30 din Codul familiei, care operează pentru fiecare din cele două familii.
În ce priveşte critica referitoare la varianta de lotizare aleasă de prima instanţă, aceasta, deşi formulată succint, poate fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, vizând modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 741 Cod civil şi, respectiv art. 6739 Cod procedură civilă.
Astfel, reiterând susţinerile din apel, reclamantul a arătat că varianta de lotizare aleasă de instanţe este inechitabilă în raport de interesele sale, întrucât nu îi facilitează continuarea executării silite şi recuperarea creanţei de la debitorul pârât TC. Cum s-a dovedit până în prezent, acesta va refuza achitarea sumei reprezentând sulta de încasat, şi va demara un nou proces, de partaj bunuri comune cu fosta soţie, pârâta TE, astfel că intervenţia sa pe calea acţiunii oblice este inutilă. A indicat, ca şi la celelalte instanţe, varianta de lotizare pe care o apreciază echitabilă.
Curtea constată întemeiat acest motiv din următoarele considerente:
În conformitate cu dispoziţiile art. 6739 Cod procedură civilă , la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa va ţine seama, după caz, şi de acordul părţilor, mărimea cotei-părţi ce se cuvine fiecăruia ori masa bunurilor de împărţit, natura bunurilor, domiciliul şi ocupaţia părţilor, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărţeala, au făcut construcţii, îmbunătăţiri cu acordul coproprietarilor sau altele asemenea.
Aceste criterii au caracter exemplificativ, putând fi completate şi cu „altele asemenea”, de natură a asigura satisfacerea intereselor părţilor, echilibrul cantitativ şi calitativ al loturilor atribuite, evitarea unor noi litigii.
În speţă, împărţeala judiciară se efectuează la cererea creditorului unuia dintre coproprietari, pe calea acţiunii oblice, în scopul asigurării executării silite a acestuia.
Acest tip de acţiune constituie un mijloc de conservare a patrimoniului debitorului şi un mijloc preventiv de apărare împotriva pericolului de insolvabilitate a acestuia. Practic, prin acest demers judiciar se pregăteşte executarea, motiv pentru care este adesea catalogată drept act preliminar executării silite.
Prin urmare, la formarea şi atribuirea loturilor, instanţa investită cu o astfel de cerere este ţinută a avea în vedere, pe lângă criteriile arătate, şi interesul reclamantului-creditor, acela ca debitorului său să-i revină în proprietate exclusivă bunuri individualizate ce pot fi supuse executării silite, în vederea recuperării grabnice şi integrale a creanţei.
În cauză, deşi reclamantul a învederat instanţei de apel că varianta de lotizare aleasă de prima instanţă – alta decât cea indicată de el – este inechitabilă faţă de interesele sale şi face inutilă intervenţia sa pe calea acţiunii oblice, Tribunalul, prin decizia atacată, nu a răspuns acestui motiv, rezumându-se doar la a înlătura argumentele privind eventualele piedici la executare, ca nedovedite. Cercetarea acestui motiv implică analiza comparativă a variantelor de lotizare propuse de experţi, prin raportare la dispoziţiile art. 741 al. 2 Cod civil şi 6739 Cod procedură civilă, conform rigorilor impuse de dispoziţiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă şi la starea de fapt reţinută pe baza întregului probatoriu administrat.
De altfel, răspunzând apelului declarat de pârâţi, Tribunalul a reţinut că este justificată „… rămânerea celor doi fraţi în indiviziune cu privire la teren, ….tocmai pentru exploatarea normală a loturilor ce le-au fost atribuite” şi că „… judecătoria a reţinut o cotă egală de ? a celor doi fraţi la construirea imobilului din litigiu”, aspecte care nu-şi găsesc suport în sentinţa primei instanţe.
