Prin sentinţa civilă nr. 295 din 18 februarie 2011 a Tribunalului Bacău s-a admis în parte cererea contestatarei J.M., în contradictor cu intimata Casa Judeţeană de Pensii Bc. pentru Casa Locală de Pensii O., s-a anulat parţial decizia nr. 100106/140/3 noiembrie 2010 emisă de Casa de Pensii O. şi s-a constatat că pentru perioada 1 iunie 2007 – 3 noiembrie 2007 dreptul intimatei la recuperarea sumei datorate de contestatoare este prescris, fiind suspendată executarea deciziei contestate până la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin cererea introductivă contestatoarea a contestat decizia nr. 100106/140 din 3 noiembrie 2010 a Casei Locale de Pensii O., solicitând anularea acesteia şi pentru perioada 1 iunie 2007 – 3 noiembrie 2007 a se constata că dreptul intimatei la recuperarea sumei este prescris. A mai solicitat şi suspendarea executării deciziei contestate până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
S-a reţinut că, reclamanta este pensionară conform deciziei nr. 100106 din 11 aprilie 2003, beneficiind de de urmaş şi în perioada 16 decembrie 2005 – 1 noiembrie 2009 a fost încadrată cu contract de muncă pe perioada determinată în funcţia de asistent personal al numitei U.D. cu un salariu de 310 lei, aşa cum rezultă din decizia nr. 796 din 16 decembrie 2005 emisă de Primăria com. C..
Intimata a emis decizia nr. 100106/140 prin care a obligat contestatoarea la plata sumei de 13.491 lei reprezentând suma încasată necuvenit pentru perioada 1 iunie 2007 – 1 noiembrie 2009, întrucât s-au încălcat prevederile art. 94 al.2 din Legea 19/2000 care prevede că beneficiarii pensiilor de urmaş pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, dacă veniturile brute realizate nu depăşesc 1/4 din salariul mediu brut lunar pe economie stabilit conform art. 5 al.3.
S-a reţinut că, însumând veniturile încasate de contestatoare cu titlu de de urmaş şi cu titlu de salariu, se obţin sume mai mari decât pătrimea reglementată de art. 94 al.2 din lege, salariile medii brute lunare, conform INS fiind de 1270 lei pentru anul 2007, 1550 lei pentru 2008, 1693 lei pentru 2009.
S-a mai reţinut că dreptul intimatei la recuperarea sumei datorată de contestatoare este prescris pentru perioada 1 iunie 2007 – 3 noiembrie 2007.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea.
În motivarea recursului se arată, în esenţă că hotărârea este netemeinică şi nelegală întrucât nu există un prejudiciu real deoarece persoana cu grupa I oricum putea să beneficieze de alt însoţitor plătit din acelaşi buget al asigurărilor sociale de stat.
Arată recurenta că în cauză nu există culpă nefiind vinovată de încasarea pensiei şi a salariului, intimata fiind cea care trebuia să verifice situaţia încasării pensiei şi salariilor.
Susţine recurenta că Legea 19/2000 nu face vorbire decât de suspendarea pensiei în situaţia în cauză nu şi de imputarea sumelor în lipsa acestei suspendări, situaţie în care decizia nu are suport legal.
Examinând cauza sub aspectul motivelor de recurs invocate Curtea de Apel a reţinut următoarele:
Recurenta în perioada 16 decembrie 2005 – 1 noiembrie 2009 a încasat atât pensie de urmaş cât şi salariu, fiind încadrată cu contract de muncă pe perioadă determinată ca asistent personal al numitei U.D.
Potrivit art. 94 al.2 din Legea 19/2000 beneficiarii pensiilor de urmaş pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională dacă veniturile brute lunare realizate nu depăşesc o pătrime din salariu mediu brut lunar pe economie stabilit conform art. 5 al.3 (din lege).
Conform art. 187 al.l din Legea 19/2000 sumele încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale se recuperează de la beneficiari în termenul de prescripţie de 3 ani.
Faţă de textele legale menţionate s-a apreciat că intimata în mod legal a emis decizia contestată în cauză, legea neprevăzând condiţionarea recuperării sumelor încasate necuvenit de existenţa vreunui prejudiciu, aşa cum a susţinut recurenta.
De asemenea nu s-a reţinut susţinerea recurentei referitoare la faptul că ar avea sau nu culpă în cauză, întrucât potrivit art. 96 din Legea 19/2000 beneficiarul dreptului de pensie este obligat să comunice casei teritoriale de pensii orice modificare privind condiţiile de acordare şi de plată a pensiei, în termen de 15 zile de la data apariţiei acesteia, ceea ce însă recurenta nu a făcut, neinformând intimata de încheierea contractului de muncă menţionat.
Referitor la susţinerea potrivit căreia decizia contestată nu ar avea bază legală, s-a apreciat că nici acest motiv de recurs nu va putea fi reţinut deoarece, dispoziţia contestată s-a emis în baza prevederilor legale menţionate anterior respectiv art. 94 al.2 raportat la art. 187 din Legea 19/2000.
Având în vedere situaţia reţinută Curtea de Apel în baza art. 3041 cod pr.civilă a respins recursul ca nefondat.
