Dosar nr. 16144/211/2010
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA MIXTĂ DE ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.
Şedinţa publică de la 22 Iunie 2012
Completul compus din: PREŞEDINTE Judecător
Judecător
Grefier
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurent ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE APAHIDA DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUD.CLUJ împotriva sentinţei civile pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca în dosar nr. 16144/211/2010 privind şi pe intimat având ca obiect contestaţie la executare.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă av. reprezentanta intimatilor în substituirea av. lipsa fiind recurenta şi intimatii.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constata că recurenta a depus prin registratura instanţei în data de 21.06.2012 raspuns la întâmpinarea intimatilor din care un exemplar se comunică reprezentantei intimaţilor.
Reprezentanta intimatilor îşi sustine excepţia lipsei capacitatii de folosinţă invicată prin întâmpinare.
Instanţa după deliberare, respinge excepţia invocată de intimati, constatând că în cauză cererea de recurs a fost formulată prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj, aspect care rezultă neîndoielnic din modul de formulare a cererii şi din ştampila aplicată pe cererea de recurs, iar nu de ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE APAHIDA în nume propriu.
Reprezentanta intimatilor arată că nu mai are alte cereri de formulat în probaţiune şi solicită acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa declară închisa faza probatorie şi acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta intimatilor solicită respingerea recursului ca fiind nefundat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
INSTANŢA
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr.
16144/211/2010 a fost admisă contestaţia la formulată de re contestatorii în contradictoriu cu intimata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE APAHIDA şi, în consecinţă, au fost anulate procesele-verbale de sechestru asigurator nr. emise de intimată la data de 13.05.2010.
Pentru a pronunţa această soluţie, judecătoria a reţinut că potrivit disp. art. 129 alin. 4/C.pr.fiscala măsurile asiguratorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent, in cuprinsul careia organul fiscal va preciza debitorului ca prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asiguratorii vor fi ridicate, iar potrivit dispozitiilor alin. 6 din acelasi text de lege, măsurile asiguratorii dispuse potrivit alin. (2) se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la executarea silită, care se aplica în mod corespunzător.
Prima instanţă a stabilit că în speta, din proba cu înscrisui rezulta ca la data de 14.12.2009 intimata a emis decizia nr. 42488 prin care, in temeiul disp. art. 129 alin. 2/C.pr.fiscala, a dispus instituirea de masuri asiguratorii asupra mai multor imobile aflate in proprietatea contestatorului, ori deţinute de acesta in coproprietate cu ceilalti doi contestatori, ca urmare a faptului ca in urma controlului efectuat la contestatorul s-a constatat ca acesta datoreaza la bugetul de stat suma de 383.467 lei, reprezentând TVA şi majorări de întârziere aferente, iar inspectorii intimatei au constatat existenta pericolului ca debitorul sumei sus-mentionate sa se sustraga de la urmarire sau sa-si ascunda ori sa-si risipeasca patrimoniul/averea. In temeiul deciziei sus-mentionate, la data de 13.05.2010, intimata a emis procesele verbale de sechestru asigurător nr. privind imobilul inscris in privind imobilul inscris in privind imobilul inscris in CF ind. nr. privind imobilul inscris in
Totodoată, instanţa a reţinut din incheierile OCPI si din extrasele de carte funciara depuse la (f. 31 si urm.) ca la data instituirii sechestrului, bunurile imobile sechestrate nu constituia proprietatea exclusiva a debitorului fiscala, iar intimata nu a fost in masura sa faca dovada faptului ca a comunicat vreodata contestatorilor decizia nr. prin care s-a dispus măsura asiguratorie a sechestrului si, contrar susţinerilor intimatei, acest fapt a pricinuit contestatorilor o vătămare, incalcandu-le dreptul la aparare, deoarece i-a lipsit de posibilitatea de a contesta in instanta decizia sus-mentionata.
Nu a putut fi primita nici sustinerea intimatei in sensul ca este lipsit de relevanta faptul ca bunurile sechestrate nu constituie proprietatea exclusiva a contestatorului in sarcina caruia s-a retinut creanta fiscala, deoarece procesele verbale de sechestru contestate sunt asigurătorii şi nu executorii, astfel ca bunurile imobile sechestrate nu pot fi valorificate în vederea executării creanţelor datorate la buget, deoarece, potrivit disp. art.
129 alin. 3/C.pr.fiscala, teza finala, “odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenta, în cazul neplatii, măsurile asiguratorii se transforma în măsuri executorii”.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs intimata ADMINISTRAŢIA FINANEŢLOR PUBLICE APAHIDA PRIN DIRECŢIA GENERLĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ, susţinând că în mod eronat prima instanţă a apreciat că contestatorului i s-a creat un prejudiciu deoarece potrivit disp. art. 125.7 din Normele metodologice de aplicare a C.proc.fiscală decizia de instituire a măsurilor asiguratorii se comunică contribuabilului de organul de executare după ce s-au dispus măsurile asiguratorii, şi atât decizia de instituire a sechestrului asigurator cât şi procesele-verbale de sechestru asigurator sau adresele de înfiinţare a popririi se atacă cu contestaţie la executare, acestuia nu i s-a produs nici un prejudiciu. A mai susţinut recurenta, referitor la faptul că bunurile asupra cărora a fost instituit sechestrul sunt bunuri comune, că măsura este asiguratorie şi nu şi că nu există text de lege care să excepteze bunurile comune de la aplicarea sechestrului asigurator.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile OG 92/2003 şi Normele metodologice de aplicare a OG 92/2003.
Intimaţii au formulat întâmpinare la recurs, invocând excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a recurentei ADMINISTRAŢIA FINANEŢLOR PUBLICE APAHIDA, iar în subsidiar solicitând respingerea ca neîntemeiată a recursului.
În motivare, au arătat că decizia nr. prin care au fost dispuse măsurile asiguratorii nu a fost comunicată niciunuia dintre contestatorii-intimaţi deşi aceştia aveau dreptul să atace decizia potrivit art. 129 alin.11 C.proc.fiscală. de asemenea, au susţinut că procesul- verbal prin care a fost instituită măsura asiguratorie dispune doar cu privire la intimatul. Au mai invocat faptul că actul administrativ nu produce efecte decât din momentul în care este comunicat contribuabilului, potrivit art. 45 din OG 92/2003, iar cu privire la imobilele asupra cărora s-a institui sechestrul, acestea au fost proprietatea comună a intimaţilor, dar la data încheierii proceselor-verbal de sechestru, acestea erau proprietatea unor terţe persoane.
Analizând actele şi lucrările cauzei prin prisma criticilor recurentei, Tribunalul constată că recursul este nefundat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:
Astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 129 din OG 92/2003 privind codul de procedură fiscală, astfel încât decizia prin care s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii se impunea a fi comunicată debitorului mai întâi, pentru ca acesta să poată constitui eventuale garanţii în vederea ridicării sechestrului, în caz contrar dispoziţiile alin.4 teza a doua ale art. 129 din OG
92/2003 fiind golite de conţinut.
De asemenea, comunicarea avea şi rolul de a da posibilitatea debitorului de a contesta măsura în faţa instanţei. Or, din probele administrate în cauză nu rezultă că măsura ar fi fost adusă la cunoştinţa debitorului prin comunicare potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, fapt care, în mod evident, a fost de natură a-i pricinui acestuia o vătămare. Prin urmare, tribunalul nu poate reţine această critică a recurentei privind faptul că în mod nejustificat prima instanţă a reţinut obligaţia de comunicare a măsurii asiguratorii dispuse şi, implicit, existenţa unei vătămări.
Asupra celui de-al doilea motiv de recurs prin care s-a susţinut că nu ar avea relevanţă faptul că bunurile asupra cărora a fost instituit sechestrul nu sunt proprietatea exclusivă a debitorului Păcurar Radu Nicolae, tribunalul constată că în corect prima instanţă a reţinut dispoziţiile art. 129 alin.3 teza a treia, potrivit cărora „odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii”.
Astfel, faptul că bunurile imobile asupra cărora s-a dispus instituirea sechestrului sunt bunuri comune prezintă o relevanţă deosebită în contextul în care măsurile asiguratorii se transformă, în temeiul dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, în măsuri executorii, întrucât creditorul nu poate institui măsuri asiguratorii şi nici nu poate executa decât cota parte din imobil care aparţine debitorului. Or, în această situaţie, inclusiv măsura asiguratorie trebuie să privească doar cota parte proprietatea debitorului.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei constând din aceea că nu există norme legale care să excepteze bunurile comune de la aplicarea sechestrului asigurator, atât timp cât potrivit art. 2 alin. 3 din OG 92/2003 prevederile codului de procedură fiscală se completează cu dispoziţiile codului de procedură civilă. Potrivit art. 493 C.proc.civ.,
„creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora; creditorii personali pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în coproprietate, fără a mai fi necesar să ceară împărţeala.”
Prin urmare, în situaţia în care în temeiul legii măsura asiguratorie este aptă a se transforma în măsură executorie, iar executarea nu se poate realiza decât asupra bunurilor proprietatea debitorului, rezultă că în mod nelegal a fost instituită măsura sechestrului asupra unor bunuri sau cote-părţi din bunuri care nu sunt proprietatea acestuia, aspect reţinut în mod legal şi temeinic de instanţa de fond.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., constatând că nu poate fi reţinut niciunul dintre motivele de recurs invocate, tribunalul va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE
APAHIDA DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE A JUD.CLUJ împotriva sentinţei civile nr. pronunţată de Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va menţine în întregime.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE APAHIDA PRIN DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI CLUJ în contradictoriu cu intimaţii, împotriva sentinţei civile nr. a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o menţine în integralitate.
Prezenta decizie este irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22.06.2012