Legislatie relevanta:
– art. 17 din Tratatul CE: orice persoana care detine cetatenia unui stat membru este cetatean al Uniunii,
– art. 18 din Tratatul CE: fiecare cetatean al Uniunii are dreptul de a se deplasa si de a-si stabili resedinta în mod liber pe teritoriul statelor membre.
– art. 3 din Directiva 2004/38/CE: ea se aplica tuturor cetatenilor Uniunii care se deplaseaza sau îsi stabilesc resedinta într-un alt stat membru decât cel de origine.
– art. 4 din Directiva 2004/38/CE: toti cetatenii Uniunii care detin o carte de identitate sau pasaport valabil au dreptul de a parasi teritoriul unui stat membru pentru a calatori catre un alt stat membru.
– capitolul VI din Directiva 2004/38/CE (art. 27) reglementeaza restrictiile în ceea ce priveste dreptul de a intra si de a-si stabili resedinta pe teritoriul unui stat membru, pentru motive de ordine publica, securitate publica si sanatate publica.
Masurile luate pe motiv de ordine publica si securitate publica vor respecta principiul proportionalitatii si vor fi bazate exclusiv pe comportamentul persoanei în cauza. Condamnarile penale anterioare nu vor constitui în sine însele motive pentru a adopta asemenea masuri. Comportamentul personal al individului implicat trebuie sa reprezinte o amenintare reala, actuala si suficient de serioasa, care sa afecteze unul din interesele fundamentale ale societatii. Consideratii de preventie generala nu vor fi acceptate.
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A-IV-A CIVILA
DECIZIA CIVILA NR. 421A/14.06.2010
Actiunea formulata de reclamanta Directia Generala de Pasapoarte Bucuresti privind restrângerea exercitarii dreptului pârâtului T.V. la libera circulatie în Franta pentru o perioada de cel mult 3 ani, în temeiul art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate, a fost respinsa prin sentinta civila nr.334F/16.02.2010 pronuntata de Tribunalul Ialomita, pentru considerentul ca Legea nr. 248/2005 nu stabileste ca prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetatean român trebuie sa se dispuna restrângerea exercitarii dreptului acestuia la libera circulatie.
Împotriva acestei decizii a declarat apel reclamanta, în sustinerea caruia a aratat ca din interpretarea coroborata a declaratiei intimatului si a documentelor emise de autoritatile franceze, rezulta ca pârâtul a fost judecat si condamnat la 2 luni de închisoare, facându-se vinovat de furt în grup si era cunoscut înca din anul 2007 pentru savârsirea altor astfel de fapte.
Din înscrisurile depuse la dosarul Tribunalului, si anume copia înscrisului denumit “Talon”, decizia Prefecturii Saone et Loire, rezulta ca pârâtul a fost returnat din Franta, masura fiind luata întrucât acesta a fost prins în delict flagrant de furt.
În urma analizei mijloacelor de proba administrate în cauza, Curtea a respins apelul ca nefundat, pentru urmatoarele considerente:
Dupa aderarea României la Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007, pârâtul se bucura de statutul de cetatean al Uniunii în baza art. 17 din Tratat si, de la acea data, beneficiaza de drepturile conferite de acest statut, inclusiv împotriva statului membru de origine, respectiv, România.
În acest sens, art. 17 din Tratatul CE prevede ca orice persoana care detine cetatenia unui stat membru va fi cetatean al Uniunii, calitate în care se va bucura de drepturile conferite de tratat.
În ceea ce priveste dreptul la libera circulatie, art. 18 din Tratatul CE prevede ca fiecare cetatean al Uniunii va avea dreptul de a se deplasa si de a-si stabili resedinta în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitarilor si conditiilor stabilite de tratat si de masurile adoptate pentru a asigura eficienta acestuia.
În ceea ce priveste exercitarea dreptului la libera circulatie, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si Consiliului din 29 aprilie 2004 stabileste conditiile care guverneaza exercitarea dreptului de a se deplasa si a-si stabili resedinta în mod liber pe teritoriul statelor membre de catre cetatenii Uniunii si membrii de familie ai acestora si se aplica, conform art. 3 tuturor cetatenilor Uniunii care se deplaseaza sau îsi stabilesc resedinta într-un alt stat membru decât cel de origine.
Conform art. 4 din aceasta directiva, toti cetatenii Uniunii care detin o carte de identitate sau pasaport valabil au dreptul de a parasi teritoriul unui stat membru pentru a calatori catre un alt stat membru.
În ceea ce priveste posibilitatea restrângerii dreptului mentionat, capitolul VI din directiva reglementeaza restrictiile în ceea ce priveste dreptul de a intra si de a-si stabili resedinta pe teritoriul unui stat membru, pentru motive de ordine publica, securitate publica si sanatate publica. Astfel, conform art. 27, statele membre pot sa restrânga libertatea de deplasare si de a-si stabili resedinta a cetatenilor Uniunii pe motiv de ordine publica, securitate publica si sanatate publica. Masurile luate pe motiv de ordine publica si securitate publica vor respecta principiul proportionalitatii si vor fi bazate exclusiv pe comportamentul persoanei în cauza. Condamnarile penale anterioare nu vor constitui în sine însele motive pentru a adopta asemenea masuri. Comportamentul personal al individului implicat trebuie sa reprezinte o amenintare reala, actuala si suficient de serioasa, care sa afecteze unul din interesele fundamentale ale societatii. Consideratii de preventie generala nu vor fi acceptate.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor români în strainatate stabileste, la art. 3, ca limitarea exercitarii dreptului cetatenilor români la libera circulatie în strainatate se poate face numai temporar, în cazurile si în conditiile prevazute în prezenta lege, si consta în suspendarea sau, dupa caz, restrângerea exercitarii acestui drept. Restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate reprezinta interdictia temporara de a calatori în anumite state, dispusa de autoritatile competente române, în conditiile prezentei legi.
Exercitarea dreptului la libera circulatie în strainatate a cetatenilor români poate fi restrânsa, în temeiul art. 38 din aceasta lege, pentru o perioada de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnata dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România si acel stat.
Regulile nationale mentionate trebuie apreciate în lumina art. 4 din Directiva 2004/38 care reglementeaza dreptul cetatenilor Uniunii de a parasi teritoriul unui stat membru pentru a calatori catre alt stat membru. Art. 4 din directiva 2004/38 acorda cetatenilor Uniunii care detin o carte de identitate sau un pasaport valabil dreptul de a parasi teritoriul oricaruia din statele membre, inclusiv al statului de origine, pentru a calatori catre alt stat membru. Conform aceluiasi articol, viza de iesire sau o formalitate echivalenta nu poate fi impusa cetatenilor Uniunii si statele membre sunt obligate sa emita si reînnoiasca o carte de identitate sau pasaport care sa mentioneze nationalitatea. Astfel, în absenta unei justificari temeinice, art. 18 din tratat si art. 4 din directiva nu permit ca legislatia nationala sa prevada restrictii ale dreptului cetatenilor Uniunii sa paraseasca statul membru de origine pentru a calatori catre alt stat membru.
În consecinta, fata de dispozitiile mentionate din dreptul comunitar, aplicabile în cauza, Curtea a constatat ca limitarea care poate fi impusa asupra pârâtului de a parasi statul al carui national este pentru a intra pe teritoriul altui stat membru constituie un obstacol în ceea ce priveste dreptul de a se deplasa liber prevazut de art. 18 din tratat. Dreptul de a se deplasa liber în cadrul teritoriilor statelor membre garantat de art. 18 din tratat ar fi lipsit de continut daca statul membru de origine ar putea, fara o justificare temeinica, sa interzica propriilor nationali sa paraseasca teritoriul sau pentru a intra pe teritoriul altui stat membru.
În ceea ce priveste existenta unei justificari temeinice pentru a se putea dispune restrângerea dreptului la libera circulatie, fata de dispozitiile capitolului VI al Directivei 2004/38 care reglementeaza circumstantele în care statele membre pot sa restrânga dreptul cetatenilor Uniunii de a se deplasa liber pe teritoriul statelor membre, drept care presupune si dreptul de parasi teritoriul unui stat membru pentru a calatori catre alt stat membru, Curtea a constatat ca motivele invocate de reclamanta nu pot constitui o asemenea justificare.
Pentru a fi justificate, masurile luate din motive de ordine publica sau de siguran?a publica trebuie sa se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauza, neputând fi acceptate motivari care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de considera?ii de preventie generala.
Mai mult, o masura prin care se limiteaza exercitarea dreptului de libera circula?ie trebuie adoptata în lumina unor considera?ii care ?in de protec?ia ordinii publice sau a siguran?ei publice a statului membru care adopta masura respectiva. A?adar, aceasta nu s-ar putea întemeia exclusiv pe motive invocate de un alt stat în scopul de a justifica o decizie de expulzare a unui resortisant comunitar de pe teritoriul acestui din urma stat. Acele motive au fost avute totusi în vedere de prima instanta în cadrul aprecierii, în cauza, a circumstantelor care pot justifica masura de restrângere a liberei circula?ii.
Conceptul de ordine publica presupune existenta, pe lânga perturbarea ordinii sociale implicate de orice încalcare a legii, a unei amenintari reale si suficient de serioase asupra ordinii publice, care afecteaza unul din interesele fundamentale ale societatii, aspecte care nu rezulta din circumstantele spetei. Astfel cum s-a aratat mai sus, condamnarile penale anterioare nu pot constitui în sine însele motive pentru a adopta asemenea masuri.
