Art. 723
(1)Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună-credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
(2)Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite.
Art. 7231
(1)În cazurile prevăzute de lege, suma datorată de parte cu titlu de cauţiune se fixează de către instanţă şi se depune, după caz, la Trezoreria Statului, Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. sau la orice altă instituţie bancară pe numele părţii respective, la dispoziţia instanţei sau, după caz, a executorului judecătoresc.
(2)Dacă legea nu prevede altfel, cauţiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din valoarea obiectului cererii, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, nu va depăşi suma de 20 milioane lei.
(3)Cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluţionat fondul cauzei. Cu toate acestea, cauţiunea se eliberează de îndată, dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate.
OUG 138/2000 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;