Stabilirea conform O.G. nr. 2/2001 a competenţei de soluţionare în favoarea judecătoriei, iar nu a tribunalului specializat. Dispoziţii legale aplicabile
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, sentinţa nr. 798 din 30 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr. 13698/22.06.2012, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, fiind declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca părţi reclamantul Municipiul Cluj-Napoca prin primar, în contradictoriu cu SC S.C. SRL, Tribunalului Specializat Cluj.
Asupra excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Cluj-Napoca, instanţa a reţinut următoarele:
In conformitate cu prevederile art. 2 pct.1 lit. a C.p.c, in vigoare la data sesizării instanţei, sunt de competenţa tribunalului, in prima instanţa, procesele si cererile in materie comerciala al căror obiect are o valoare de peste 100.000 de lei precum si procesele si cererile in aceasta materie al căror obiect este neevaluabil in bani.
Instanţa a constatat ca prin art.219 al Legii nr.71/2011 prevederea menţionata mai sus a fost abrogate, rezultând ca si aceste categorii de litigii intra in aria de competenta materiala a judecătoriilor.
Pentru stabilirea competentei in speţa, trebuie analizate doua aspecte, si anume: natura civila sau comerciala a litigiului precum si, in al doilea rând, incidenta in speţa a art.2 pct.1 lit. a C.p.c., in prezent abrogat.
In cauza, obiectul acţiunii îl reprezintă desfiinţarea unor lucrări efectuate de către un comerciant la un imobil proprietate a societăţii, lucrări ce au constat in edificarea de noi spatii, cu destinaţie de birouri si spatii comerciale, cum a susţinut parata. Din procesul-verbal de constatare nr.26/14.03.2011 rezulta ca parata a desfăşurat aceste lucrări in calitate de beneficiar dar si de investitor.
Având în vedere această destinaţie a imobilului din litigiu, instanţa a dedus intenţia speculativă a pârâtei de a obţine profit, fie din exploatarea imobilului din punct de vedere comercial, fie din vânzarea spaţiilor comerciale care nu pot intra în sfera bunurilor de folosinţă personală. Prin urmare, executând lucrările de construire la imobilul respectiv, pârâta desfăşoară o activitate cu caracter comercial.
Potrivit articolului 7 din C.com., sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile comerciale. Chiar dacă am accepta caracterul neobişnuit al actelor de comerţ efectuate de pârâta, potrivit articolului 9 din acelaşi cod, orice persoană care într-un chip accidental face o operaţiune de comerţ şi nu poate fi considerată comerciant, este supusă legilor şi jurisdicţiunii comerciale pentru toate contestaţiunile ce se pot ridica din această operaţiune.
Raportând aceste texte legale la starea de fapt izvorâtă din probele cauzei, instanţa a apreciat că lucrările de construire executate în scopul obţinerii de profit imprimă raportului juridic dedus judecăţii, al cărui obiect este tocmai oprirea sau desfiinţarea acestor lucrări, un caracter comercial. În plus, potrivit articolului 3, punctul 8 din Codul comercial, legea consideră fapte de comerţ şi întreprinderile de construcţii.
Cercetând valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, instanţa a constatat că cererea formulată de reclamant este neevaluabilă în bani.
In al doilea rând, chiar daca prin art.219 din Legea nr.71/2011 a fost abrogat art.2 pct.1 lit. a C.p.c, in prezent aceste categorii de litigii revenind judecătoriilor din punctual de vedere al competentei materiale, potrivit art.223 din aceeaşi lege, “daca prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele si cererile in materie civila sau comerciala in curs de soluţionare la data intrării in vigoare a se soluţionează de instanţele legal investite, in conformitate cu dispoziţiile legale, materiale si procedurale in vigoare la data când au fost pornite”
In speţa, cererea a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de
07.04.2011, anterior intrării in vigoare a Codului civil. Cu toate ca in prezent competenţa soluţionării acestor categorii de cereri aparţine judecătoriilor, cum rezulta din interpretarea textului redat anterior, la soluţionarea unor asemenea procese pornite anterior intrării in vigoare a Codului civil, sunt aplicabile prevederile legale, materiale si procedurale in vigoare la data când au fost pornite, competenta aparţinând instanţei legal investite.
Or, in speţa, chiar daca dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, la data înregistrării cererii, instanţa competenta cu soluţionarea in prima instanţa a cererilor in materie comerciala neevaluabile in bani, era tribunalul, nu judecătoria.
In aceste condiţii, judecătoria nefiind legal investita din punctual de vedere al prevederilor referitoare la competenta de ordine publica, aceasta nu va putea soluţiona cauza.
Prin urmare, instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Cluj şi, pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, Tribunalului Specializat Cluj.
Prin sentinţa civilă nr. 3407/21.09.2012, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj.
A fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul MUNICIPIUL Cluj-Napoca în contradictoriu cu pârâta SC S.C. SRL, în favoarea Judecătoriei Cluj Napoca.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Cluj in vederea soluţionării acestuia.
Analizând excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj, acesta a reţinut că prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei nr. 65/15.09.2010 întocmit de Municipiul Cluj-Napoca – Direcţia Politia Comunitara, s-a constatat că pârâta SC S.C. SRL in calitate de beneficiar şi investitor a executat lucrări de construcţii fără a deţine autorizaţie de construire conform legislaţiei în vigoare, imobilul fiind situat în aria protejată a municipiului. Lucrările constau în mansardarea primului şi ultimului corp de clădire, mansardarea parţială a corpului al doilea, extinderea ultimului corp, amenajări interioare, înlocuirea tâmplăriei parţial, înlocuirea învelitorii, a porţii de acces cu tâmplărie PVC, desfacerea şi refacerea parţială a împrejmuirii. La data constatării, lucrările erau în curs de execuţie.
Prin acest proces verbal a fost aplicata amenda de 8.000 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.26 al. 1 lit. a din Legea nr.50/1991 şi s-a dispus oprirea imediată a lucrărilor şi solicitarea de la Primăria Cluj Napoca de analizare a situaţiei în vederea soluţionării conform prevederilor legale, in termen de 60 de zile.
La următorul control, efectuat la data de 14.03.2011 de către Direcţia Politia Comunitara la imobilul paratei, s-a constatat ca aceasta nu s-a conformat măsurilor dispuse conform Legii 50/1991 în termenul acordat.
În acest context s-a formulat prezenta acţiune, prin care s-a solicitat desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate nelegal la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. M., nr.16 si aducerea acestuia la starea anterioara intr-un termen stabilit de instanţa.
Potrivit prevederilor art. 32 al. 1 din Legea 50/1991, în cazul in care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor in prevederile autorizaţiei; b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
Raportat la obiectul şi cauza prezentei acţiuni, instanţa a reţinut că solicitarea de desfiinţare a lucrărilor executate în absenţa unor autorizaţii emise în mod legal de către pârâtă are ca şi fundament juridic constatarea unei fapte contravenţionale în sarcina pârâtei, intrând în regimul contravenţional privit în sens larg, iar potrivit dispoziţiilor art. 32 raportat la art. 35 alin. 3 din acelaşi act normativ, procedura de soluţionare este reglementată de dispoziţiile O.G. nr.2/2001.
Este real, aşa cum a arătat pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar, că petitul prin care s-a solicitat desfiinţarea unor lucrări se referă la instituirea unei obligaţii de a face în sarcina pârâtei, iar un asemenea petit nu este unul evaluabil în bani. Cu toate acestea, în contextul analizat, calitatea de comerciant a părţilor (examinată prin raportare la legislaţia în vigoare la momentul introducerii acţiunii) este irelevantă, întrucât ceea ce asigură o corectă calificare a acţiunii, sub aspectul naturii sale comerciale ori civile, este nu doar obiectul cererii, ci şi cauza acesteia. Or, după cum s-a menţionat, solicitarea de
desfiinţare a lucrărilor se întemeiază pe constatarea săvârşirii unei contravenţii de către pârâtă, prin intermediul acestei acţiuni urmărindu-se înlăturarea efectelor faptei contravenţionale săvârşite. Regimul contravenţional se înscrie în sfera raporturilor de drept administrativ, iar instanţa competentă să soluţioneze acţiuni întemeiate pe dispoziţiile Legii nr.50/1991 raportat la OG nr.2/2001 este judecătoria, ca instanţă specială de contencios administrativ, iar nu o instanţă specializată pentru cauze cu profesionişti.
Tribunalul a mai reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art.56 Cod comercial în sensul dorit de pârât, întrucât acestea se refera la obligaţiile născute din actele unui comerciant, or în cauză se discută despre fapta ilicita de natură contravenţională a unui comerciant. De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art. 3, 4, 7 şi 9 Cod comercial, deoarece litigiul izvorăşte nu din faptele de comerţ ale unui comerciant sau din raporturile acestuia cu terţe persoane născute în timpul exercitării comerţului, ci din raporturile de drept contravenţional născute prin constatarea şi sancţionarea unei contravenţii de către autoritatea competentă, in conformitate cu dispoziţiile Legii nr.50/1991.
Din perspectiva considerentelor expuse, tribunalul a constatat ca revine Judecătoriei competenţa de soluţionare a acţiunii promovate de reclamant in conformitate cu dispoziţiile art.1 C.pr.civ., iar nu Tribunalului Specializat Cluj, nefiind incidente dispoziţiile art.2 pct.1 lit. a din acelaşi act normativ invocate de pârât.
Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art.159 pct.2 si art.158 C.pr.civ., instanţa specializată a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Specializat Cluj si a declinat competenta de soluţionare a acţiunii in favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Întrucât prin sentinţa civila nr. 13698/22.06.2012, pronunţata de Judecătoria Cluj-Napoca, această instanţă a admis excepţia necompetentei materiale in ce o priveşte, apreciind că revine Tribunalului Specializat Cluj competenţa de soluţionare a cauzei de faţă, iar prin prezenta sentinţă Tribunalul Specializat Cluj a constatat ca revine Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa materială de soluţionare a cauzei, în raport de dispoziţiile art.20 pct.2 si art.21 C.pr.civ., instanţa specializată a reţinut ca s-a ivit un conflict negativ de competenta, motiv pentru care a sesizat Curtea de Apel Cluj, pentru emiterea unui regulator de competenta.
Analizând conflictul negativ de competenţă ivit ca urmare a pronunţării celor două hotărâri mai sus amintite, Curtea reţine următoarele:
Acţiunea a fost expres întemeiată pe prevederile art. 32 al. 1 lit. b) din Legea 50/1991, potrivit cărora în cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat in termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz, desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.
Prin procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei nr. 65/15.09.2010 întocmit de Municipiul Cluj-Napoca – Direcţia Politia Comunitara, s-a constatat că pârâta SC S.C. SRL in calitate de beneficiar şi investitor a executat lucrări de construcţii (mansardarea primului şi ultimului corp de clădire, mansardarea parţială a corpului al doilea, extinderea ultimului corp, amenajări interioare, înlocuirea tâmplăriei parţial, înlocuirea învelitorii, a porţii de acces cu tâmplărie PVC, desfacerea şi refacerea
parţială a împrejmuirii) fără a deţine autorizaţie de construire conform legislaţiei în vigoare, imobilul fiind situat în aria protejată a municipiului; la data constatării, lucrările erau în curs de execuţie. Prin procesul verbal a fost aplicată sancţiunea amenzii pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art.26 al. 1 lit. a din Legea nr.50/1991 şi s-a dispus oprirea imediată a lucrărilor şi solicitarea de la Primăria Cluj Napoca de analizare a situaţiei în vederea soluţionării conform prevederilor legale, in termen de 60 de zile.
La următorul control, efectuat la data de 14.03.2011 de către Direcţia Politia Comunitara la imobilul paratei, s-a constatat ca aceasta nu s-a conformat măsurilor dispuse conform Legii 50/1991 în termenul acordat, iar în consecinţă s-a formulat acţiunea prin care s-a solicitat desfiinţarea lucrărilor de construcţii executate nelegal la imobilul situat în Cluj-Napoca, str. M., nr.16 si aducerea acestuia la starea anterioara intr-un termen stabilit de instanţa.
Raportarea făcută de tribunalul specializat între art. 32 şi art. 35 alin. 3 din Legea nr. 50/1991, care trimite la soluţionarea plângerii contravenţionale potrivit dispoziţiilor
O.G. nr. 2/2001, nu are suport în construcţia logică a Legii nr. 50/1991, trimiterea operând doar cu privire la procesul verbal de contravenţie expres prevăzut, însă Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 constituie, totuşi, lex generalia şi pentru petitul acţiunii a cărei competenţă de soluţionare este judiciar disputată.
Potrivit art. 5 alin. 1 şi 3 lit. g) din acest act normativ cadru, sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare, printre cele complementare fiind enumerată desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. Legea nr. 50/1991 nu prezintă nici o dispoziţie specială care să înlăture caracterul de sancţiune contravenţională complementară a măsurii desfiinţării lucrărilor, faptul că ea scoate prerogativa aplicării din sfera administraţiei şi o introduce în sfera justiţiei, pentru considerente de importanţă a raporturilor sociale implicate, nu are semnificaţia schimbării naturii sale juridice de sancţiune contravenţională, procedura şi, implicit, competenţa, fiind cele prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Prin urmare, nu în virtutea unui text expres de trimitere, ci a aplicării legii generale în completarea unei dispoziţii speciale, particulare, competenţa se stabileşte conform Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, în favoarea judecătoriei.
Chiar dacă se invocă şi un temei de drept aferent unei obligaţii de a face, acesta este, pe de o parte, superfluu, deoarece obligaţia care se urmăreşte a fi impusă are o reglementare materială specială şi specifică, şi, pe de altă parte, fără relevanţă, în condiţiile în care regimul procedural al cererii de desfiinţare este dat de natura contravenţională a măsurii care se urmăreşte a fi impusă.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 22 alin. 2 şi 5 C. pr. civ., Curtea va soluţiona conflictul negativ de competenţă ivit în sensul că va stabili în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca competenţa materială de judecare a acţiunii. (Judecător Sergiu Leon Rus)
