Potrivit art. 46 din Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, soţul supravieţuitor poate opta, pentru pensia cea mai avantajoasă , în condiţiile în care are dreptul la o proprie.
În contextul în care reclamanta a depus în termen legal cererea pentru acordarea pensiei de urmaş şi totodată a solicitat începând cu data stabilirii pensiei de urmaş suspendarea pensiei de invaliditate a cărei beneficiară era, nu i se poate imputa reclamantei nerespectarea prevederilor Legii nr. 164/2001, care prevede doar dreptul soţului supravieţuitor de a opta pentru pensia cea mai avantajoasă , fără vreo condiţionare în vederea acordării pensiei.
Prin cererea înaintată la 10 octombrie 2006 la Tribunalul Mureş, reclamanta F. D. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale, secţia pensii militare, solicitând obligarea pârâtului la plata diferenţelor băneşti dintre pensia de invaliditate din sistemul public şi pensia de urmaş, cu începere de la 1 iulie 2005 şi până la 30 mai 2006. Ulterior, reclamanta şi-a precizat acţiunea în sensul anulării deciziei de pensionare nr.330/23 august 2006 emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata pensiei de urmaş restante pe perioada 1 iulie 2005 – 30 mai 2006.
În susţinerea cererii, reclamanta a relevat că a solicitat acordarea pensie de urmaş după defunctul soţ Frăţilă Sorin Ilie, decedat la 1 iulie 2005, fiindu-i acordată de către pârât această pensie începând cu data de 1 iunie 2006. Prin adresa nr.1289/2006 reclamanta a contestat decizia, cererea ei fiind soluţionată nefavorabil prin decizia nr.330/2006, fiind totodată privată şi de pensia de urmaş pentru perioada 1 iulie 2005 – 30 mai 2006.
Prin sentinţa civilă nr.194/13 februarie 2007 a Tribunalului Mureş s-a admis cererea formulată de reclamantă, astfel cum s-a solicitat în scris şi precizat ulterior, dispunându-se anularea deciziei 330/2006 emisă de pârât şi acordarea pensie de urmaş pe perioada menţionată.
Împotriva deciziei civile menţionate, pârâtul a înaintat în termen legal recurs, solicitând modificarea în tot a acesteia, în sensul respingerii ca nefondate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, cu invocarea motivelor prev de art.304 pct.7 – 9 C.pr.civ. În acest sens, s-a relevat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, a schimbat natura actului juridic dedus judecăţii şi este dată cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia dedusă judecăţii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a învederat că obligarea acestuia la plata pensiei de urmaş în favoarea reclamantei, contravine voinţei legiuitorului privind dreptul de opţiune al părţii referitor la plata unei singure pensii, astfel cum se statuează prin art.46 din Legea nr.164/2001, privind pensiile militare de stat. Că, în aceste condiţii MAP nu putea acorda pensia de urmaş decât din momentul suspendării acordării pensiei de invaliditate în favoarea reclamantei, începând cu data de 1 iunie 2006 când a optat pentru pensia cea mai avantajoasă. În fine, din studiul actelor existente la dosar rezultă că reclamanta în perioada 1 iulie 2005 – 1 iunie 2006 a încasat drepturile de pensie pentru invaliditate din sistemul public de pensii şi acordarea pensiei de urmaş în aceiaşi perioadă, ar echivala cu o îmbogăţire fără justă cauză.
Recursul dedus judecăţii a fost considerat nefondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit art.46 din Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, soţul supravieţuitor poate opta pentru pensia cea mai avantajoasă, evident în condiţiile în care are dreptul la o pensie proprie, în speţă pensie de invaliditate. Textul de lege enunţat nu condiţionează expres sau tacit dreptul la pensia de urmaş al soţului supravieţuitor, doar dacă restituie ceea ce a primit de la sistemul public de pensii. În contextul menţionat, se apreciază că reclamanta a respectat dispoziţiile legii, prin aceea că la data de 15 mai 2006, la care i s-a stabilit cuantumul pensiei de urmaş, a solicitat şi suspendarea încasării pensiei de invaliditate, cu începere de la 1 iunie 2006.
De asemenea, reclamanta a respectat şi dispoziţiile art.53 alin.1 din Legea nr.164/2001, depunând în termen legal cererea pentru acordarea pensie de urmaş, însă organele abilitate nu au răspuns în termenul legal de 45 de zile, decât la data de 15 mai 2006.
În completare, potrivit art.187 din Legea nr.19/2000, Casa teritorială de pensii din sistemul public avea posibilitatea recuperării sumelor achitate „necuvenit” reclamantei, pentru perioada 1 iulie 2005 – 30 mai 2006, perioadă în care a fost lipsită de ori ce mijloc de subzistenţă. Tocmai de aceea, reclamanta şi-a precizat acţiunea la termenul din 13 februarie 2007, în sensul acordării pensiei în totalitate numai cu data de 1 iulie 2005, în condiţiile prevăzute de Legea 164/2001, care prevede doar dreptul reclamantei de a opta pentru pensia cea mai avantajoasă şi nu de o condiţionare în vederea acordării pensiei.
În fine, prima instanţă a făcut o corectă aplicaţiune şi a dispoziţiilor art.52 din legea sus citată, în sensul că pentru persoanele care sunt îndreptăţite la pensia de urmaş, aceasta se plăteşte cu începere din prima zi a lunii următoare şi, cum cererea reclamantei a fost înregistrată la 8 iunie 2005, pensia solicitată i s-a stabilit cu data de 1 iulie 2005.
Faţă de cele ce preced, nefiind incidente motivele prev. de art.304 pct.7 – 9 C.pr.civ., iar curtea nereţinând din oficiu motive de casare de ordine publică, recursul pârâtului este nefondat şi în consecinţă a fost respins ca atare.
