Actiune in pretentii – obligarea paratului la plata unei sume mai mari decat cea din decontul de cheltuieli efectiv efectuate cu acesta de catre spital. Acţiuni (în): anulare, posesorie, regres, pauliană etc.


ACTIUNE IN PRETENTII – OBLIGAREA PARATULUI

LA PLATA UNEI SUME MAI MARI DECAT CEA DIN DE- CONTUL DE CHELTUIELI EFECTIV EFECTUATE CU A-

CESTA DE CATRE SPITAL.

Prin actiunea inregistrată la aceasta instanta la data de 2o.08.2008, reclamantul Spitalul orasenesc B.V a chemat in judecată paratul B.I pentru ca prin hotararea ce se va pronunţa s fie obligat la plata sumei de 699,2 RON reprezentand contravaloarea serviciilor medicale acordate in perioada internarii cuprinsă intre 17.12 – 20.12.2005 in urma unei agresiuni.

S-a mai solicitat obligarea paratului la plata dobanzilor legale.

In motivarea actiunii, reclamantul arată ca in perioada sus-amintită paratul a fost internat in sectia Chirurgie a spitalului orasenesc cu diagnosticul „traumatism prin agresiune”.

Paratul nu are calitatea de asigurat iar in pachetul de servicii acordat persoanelor asigurate nu se cuprinde şi ingrijirile medicale acordate pacientilor care au suferit de pe urma agresiunilor. Paratul nu a actionat in judecată persoana vinovată de vătămarea sanataţii pentru ca spitalul să se poate constitui parte civilă.

In drept s-a invocat disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006, art. 1073, 1079, 1088, 1091 c.civ.

La dosar au fost depuse următoarele acte: adresa nr.355/27.10.2008 emisă de spitalul Orăsenesc B.V, copie foaie de observaţie clinica, contract de furnizare servicii medicale spitalicesti, decont cheltuieli efectuate cu paratul.

La termenul din 20.01.2009 paratul a depus la dosar sentinţa penală nr.726/2006 a judecatoriei Bolintin Vale

Analizand actele dosarului instanţa constată următoarele:

Potrivit actelor medicale depuse, paratul a fost internat in perioada 17.12-20.12.2005 la Spitalul Orăsenesc B.V pentru traumatisme suferite in urma unei agresiuni.

Paratul a actionat in judecată persoana vinovată de vătămarea sănătaţii sale, iar spitalul s-a constituit parte civilă in proces. In cauza penala s-a pronuntat sentinţa penală 726/2006 ramasă definitivă şi irevocabilă prin care inculpatii au fost obligati să plătească Spitalului Orasenesc B.V suma de 221,1 lei cheltuieli spitalizare, adică exact suma ce rezultă din decontul de cheltuieli medicale efectuate cu paratul şi depus la dosar.

Aşa fiind , instanţa urmează a respinge actiunea ca nefondată.