Art. 597 Noul Cod de Procedură Civilă Plata anticipată a cheltuielilor Cheltuielile arbitrale


Art. 597

Plata anticipată a cheltuielilor

(1) Tribunalul arbitral poate obliga părţile sau pe fiecare dintre ele la avansarea oricăror cheltuieli necesare pentru organizarea şi desfăşurarea arbitrajului.

(2) Tribunalul arbitral poate să nu dea curs arbitrajului până la consemnarea, avansarea sau plata sumelor prevăzute în prezentul capitol.