In limita de competenţă a consiliului local nu se regăseşte şi nerecunoaşterea unor drepturi legal înscrise în cartea funciară.
In privinţa modificării înscrierilor din cartea funciară, legea specială, respectiv Legea nr. 7/1996, prevede o anumită procedură ce se impune a fi respectată, indiferent de persoana titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară.
Justificările prezentate de către pârât ca temei al emiterii actului administrativ atacat pot fi prezentate doar în faţa serviciului de carte funciară ca temei al unei cereri de radiere a celor înscrieri din cartea funciară şi nu pot fundamenta manifestarea de voinţă a pârâtului de nerecunoaştere faţă de titularul înscris în cartea funciară.
Justificările prezentate de către pârât ca temei al emiterii actului administrativ atacat pot fi prezentate doar în faţa serviciului de carte funciară ca temei al unei cereri de radiere a celor înscrieri din cartea funciară şi nu pot fundamenta manifestarea de voinţă a pârâtului de nerecunoaştere faţă de titularul înscris în cartea funciară.
Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9101 din 7 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 501 din 6.04.2012, a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului C.E..
S-a respins ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul PREFECTUL JUDETULUI BISTRITA NASAUD, în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BISTRIŢA, S.L.M., S.L.D. şi C.N..
S-a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul C.E. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.
Analizând cu prioritate, conform prevederilor art. 137 C.pr.civ., excepţia invocată în cauză, tribunalul a constatat că aceasta este dată în cauză cu privire la pârâtul
C.E., în condiţiile în care, aşa cum rezultă din adresa depusă la dosar, din datele furnizate de Registrul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor rezultă că această persoană a decedat
la data de 20.01.2000 (deci anterior introducerii acţiunii ce formează obiectul prezentului dosar).
Cum potrivit prevederilor art. 41 C.pr.civ., poate să fie parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, iar în conformitate cu art. 34 şi 35 din , capacitatea de folosinţă (definită ca aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile) începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia, instanţa a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă invocată din oficiu şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul C.E. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosinţă.
Examinând fondul cauzei, tribunalul a reţinut că obiectul prezentei cauze este reprezentat de cererea în anulare formulată de Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, în exercitarea controlului de tutelă administrativă reglementat de art. 3 din Legea nr. 554/2004, împotriva Hotărârii nr. 140 din data de 25.08.2010 adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa privind revocarea Deciziei nr. 332 /30.09.1986 a fostului Consiliu Popular al municipiului Bistriţa, în vederea radierii dreptului de folosinţă înscris în CF în favoarea pârâţilor C.E. şi C.N., ca urmare a needificării construcţiei.
Totodată, conform art. 2 alin. 1 din aceeaşi hotărâre, s-a decis înscrierea în proprietatea publică a municipiului Bistriţa, cu destinaţia de spaţiu verde, a suprafeţei totale de 789 mp (identificată cu nr. top 2219/b/2/1/1 şi 2219/b/2/1/2, teren cu privire la care, anterior emiterii hotărârii menţionate, s-au încheiat cu pârâţii S.L.M. şi S.L.D., contractele de concesiune nr. 31/304/E, respectiv nr. 30/303/E, ambele din data de
22.02.2010, durata concesiunii fiind de 49 ani. Concomitent, s-a decis completarea corespunzătoare a H.C.L. nr. 187/30.09.2009 a privind însuşirea modificărilor şi completărilor inventarului domeniului public al municipiului.
Prin Decizia nr.332/30.09.1986, a cărei revocare s-a dispus prin hotărârea atacată, terenul în suprafaţă de 789 mp, identificat în CF Bistriţa nr. 3846, aflat în proprietatea Statului român, a fost dezmembrat în două parcele, după cum urmează: nr.top 2219/b/2/1/1 în suprafaţă de 589 mp şi nr.top.2219/b/2/1/2 în suprafaţă de 200 mp. Această din urmă parcelă, în suprafaţă de 200 mp a fost atribuită în folosinţă, conform art. 2 din aceeaşi decizie, pârâţilor C.E. şi C.N. (prenumele acestuia din urmă fiind menţionat greşit în conţinutul articolului), pentru construirea unei locuinţe cu 2 apartamente în regim de înălţime P+2 etaje, dreptul de folosinţă fiind atribuit pe durata existenţei construcţiei.
Decizia de atribuire a terenului în folosinţă s-a întemeiat pe prevederile art. 4 din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe şi vânzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie (în vigoare la acea dată, ulterior abrogată prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor)
Totodată, conform art.49 din Legea nr.4/1973, deciziile de atribuire se înscriau în evidenţa de carte funciară, iar potrivit art. 51 din acelaşi act normativ, în cazul în care beneficiarii dreptului de folosinţă nu executau integral construcţia în termenul stabilit prin autorizaţia de construcţie, consiliile populare urmau a revoca decizia privind dreptul de folosinţă asupra terenului, care se putea atribui altor persoane îndreptăţite.
Organizarea şi funcţionarea consiliilor populare era reglementată la momentul emiterii Deciziei nr. 332 de Legea nr. 57/1968, act normativ care, în urma transformările suferite de societatea românească în contextul revoluţiei din anul 1989, a fost abrogată
expres prin intrarea în vigoare a Legii nr. 69/1991 – Legea administraţiei publice locale, act normativ ce a consacrat principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
Ulterior, regimul general al autonomiei locale, precum şi organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale au fost reglementate prin Legea nr. 215/2001, act normativ prin care s-a abrogat vechea reglementare a administraţiei publice locale -Legea nr. 69/1991.
Actul normativ în vigoare la data emiterii Hotărârii nr. 140/2010, ce face obiectul controlului de legalitate, respectiv Legea nr. 215/2001 defineşte consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, drept autorităţi deliberative, al administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii (art. 23), atribuţiile acestora fiind reglementate de art. 36 din acelaşi act normativ.
Critica de nelegalitate formulată de reclamant se întemeiază pe argumentul că emitentul hotărârii atacate nu are prerogativa legală de a revoca decizia emisă de fostul consiliu popular al municipiului Bistriţa câtă vreme Legea nr. 4/1973, în temeiul căreia aceasta a fost emisă, este abrogată, astfel încât, în opinia reclamantului, singura modalitate de reglementare a situaţiei juridice a terenului ce a făcut obiectul deciziei de dare în folosinţă, ar fi reprezentată de urmarea procedurii prevăzute de Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996.
Or, în contextul aplicării acestor prevederi legale este evident că adoptarea de către consiliul local, în temeiul art. 45 din Legea administraţiei publice locale a unei hotărâri prin care, apreciind asupra concesionării unui bun aflat în proprietatea publică a unităţii administrativ teritorială (cum este cazul terenului în discuţie), decide revocarea unui alt act administrativ anterior, având ca obiect folosinţa asupra aceluiaşi imobil (parte a patrimoniului pe care este îndreptăţit să-l administreze conform prevederilor art. 123 din Legea nr. 215/2001), se justifică şi din perspectiva aplicării principiului revocabilităţii actelor administrative (a cărui consacrare este realizată de prevederile art. 1 alin. 6 din Legea nr. 554/2004, prin reglementarea excepţiei de la acest principiu) şi în temeiul căruia autorităţii publice emitente îi este conferit atributul reexaminării propriului său act şi respectiv acela de a-l revoca în condiţiile constatării unor cauze de nelegalitate.
Această restrângere, susţinută de reclamant, nu poate fi fundamentată pe argumentul abrogării Legilor nr. 4/1973 şi 57/1968, câtă vreme dispariţia vechii forme de organizare a exercitării puterii de stat în judeţe, municipii, oraşe şi comune prin consiliile populare ca organe locale a puterii de stat nu a creat un vid legislativ în domeniul reglementării organizării şi funcţionării administraţiei locale, iar prerogativele în privinţa administrării patrimoniului unităţii administrative-teritoriale, aşa cum este definit acesta în art. 119 din Legea nr. 215/2001 sunt expres conferite consiliului local de prevederile art. 36 alin. 2 lit. c şi alin. 5 lit. a din acelaşi act normativ.
Prin urmare, faţă de considerentele prezentate şi a textelor de lege menţionate, subliniind şi faptul că în procedura contenciosului administrativ controlul exercitat reprezintă un control de legalitate şi nicidecum unul de oportunitate, tribunalul, a apreciat ca fiind legală Hotărârea nr. 140 din 25.08.2010 adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa şi a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ exercitată de Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, în conformitate cu prevederile art. 3 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
împotriva aceste hotărâri a declarat recurs reclamantul PREFECTUL JUDEŢULUI BISTRIŢA-NĂSĂUD, solicitând modificarea sentinţei atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată.
În motivarea recursului se arată că revocarea dreptului de folosinţă prin decizia ce se solicită a fi anulată nu se înscrie între atribuţiile consiliului local, aşa cum sunt prev. de art. 36 din Legea nr. 215/2001.
Susţine recurentul că pentru radierea dreptului de folosinţă trebuie urmată procedura legală prev. de Legea nr. 7/1996, în modalităţile menţionate acolo.
A mai precizat recurentul că nu este posibilă revocarea deciziei şi din perspectiva faptului că aceasta a intrat în circuitul civil, fiind înscris în cartea funciară dreptul de folosinţă acordat în favoarea terţilor nominalizaţi acolo.
Pârâţii S.L.D. şi S.L.M. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BISTRIŢA-NĂSĂUD prin întâmpinarea formulată a solicitat, de asemenea, respingerea recursului (f.20).
Analizând recursul formulat din prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele:
Pârâtul este un subiect specific în cadrul raporturilor de drept administrativ.
Pârâtul îşi exercită atribuţiile în condiţiile legii, în domeniul în care i-a fost delegată puterea publică, respectiv administrarea unei anumite unităţi administrative-teritoriale.
Din această perspectivă, principala obligaţie a pârâtului este de respectare a legalităţii şi de elaborarea a unor acte normative, în limitele atribuţiilor sale, pentru care ia fost recunoscută existenţa şi doar în raport de normele legale ce îi guvernează activitatea.
Prin actele emise pârâtul nu poate să se suprapună competenţelor altor persoane juridice sau entităţi fără personalitate juridică, limitele sale de competenţă fiind definite prin raportare la competenţele specifice ale altor entităţi.
În mod cert, aşa cum s-a arătat în recursul formulat, în limita de competenţă a consiliului local nu se regăseşte şi nerecunoaşterea unor drepturi legal înscrise în cartea funciară.
Maniera în care pârâtul a înţeles să dezlege o anumită situaţie de fapt nu corespunde dispoziţiilor legale incidente şi nici competenţelor sale.
Invocarea la acest moment a dispoziţiilor art. 4 şi 51 din Legea nr. 4/1973, act normativ abrogat prin Legea nr. 50/1991, este, cert, nelgală.
În privinţa modificării înscrierilor din cartea funciară, legea specială, respectiv Legea nr. 7/1996, prevede o anumită procedură ce se impune a fi respectată, indiferent de persoana titularului dreptului de proprietate înscris în cartea funciară.
În consecinţă, faţă de cele menţionate anterior, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., se va admite recursul declarat de reclamantul Prefectul Judeţului Bistriţa-Năsăud, iar în temeiul art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, se va admite acţiunea şi se va dispune anularea HCL Bistriţa nr. 140/25.08.2010.
Se va menţine dispoziţiile hotărârii recurate în ceea ce priveşte soluţia dată excepţiei lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului C.E. (Judecător Delia Marusciac)
