Dreptul creditorului de a formula cerere introductivă în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995, republicată, este supus termenului general de prescripţie de trei ani. Plata parţială sau angajamentul de plată, intervenite ulterior împlinirii termenului de prescripţie, în timpul judecării cererii de deschidere a procedurii, formulată însă tardiv, reprezintă o plată voluntară, respectiv voinţa debitorului de a efectua voluntar o plată viitoare, iar nu un caz de întrerupere a prescripţiei.
(Decizia nr. 84 din 22 ianuarie 2002 – Secţia a Vl-a comercială)
Prin Sentinţa civilă nr. 664, pronunţată la 29.10.2001 în Dosarul 1184/2001, Tribunalul Ialomiţa, prin judecător-sindic, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins cererea formulată de creditoarea S.C. “C.” S.A., prin lichidator judiciar, privind deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, prevăzută de Legea nr. 64/1995, republicată, împotriva debitoarei S.C. “F.” S.A.
împotriva acestei sentinţe, creditoarea a declarat recurs, motivând, în esenţă, că nu se poate reţine prescripţia, cât timp debitoarea a făcut de bunăvoie plăţi până la promovarea cererii introductive, angajându-se, de asemenea, prin reprezentantul său, la 25.06.2001, să achite suma datorată.
Recursul este nefondat.
în ceea ce priveşte creanţa, creditoarea a inserat în cererea introductivă suma de 1.640.000 lei, reprezentând dobânda aferentă creditului acordat prin Contractul nr. 137/250 din 16.05.1994, calculată până la data formulării cererii, precum şi dobânda pentru viitor, calculată până la data notificării făcute de instanţă.
Creditoarea nu a făcut dovada întreruperii prescripţiei. Ultima rată privind restituirea creditului trebuia plătită de debitoare la 19.11.1994, dată în raport cu care s-a împlinit termenul de prescripţie de trei ani. Nu s-a făcut dovada privind data la care s-ar fi plătit această ultimă rată, în cadrul termenului de prescripţie, şi nici cu privire la susţinerea creditoarei în sensul că suma pretinsă drept creanţă ar reprezenta dobândă, şi nu rată la credit, ca şi cum ratele s-ar fi plătit cu prioritate înaintea dobânzilor.
Plata parţială efectuată de debitor, la 29.10.1999, după expirarea termenului de prescripţie, echivalează cu o plată voluntară şi, în nici un caz, nu se poate reţine că a întrerupt cursul prescripţiei. De asemenea, angajamentul debitoarei pentru plata eşalonată a sumei pretinse de creditoare, intervenit pe parcursul procesului şi după expirarea termenului de prescripţie, reprezintă voinţa debitoarei pentru o plată voluntară şi viitoare, fără să atragă întreruperea prescripţiei.
Recurenta trebuia ca în cadrul termenului de prescripţie să urmărească restituirea ratelor şi, după caz, să încheie un act adiţional pentru reeşalonarea la plată a ratelor, de comun acord cu debitoarea, ori să promoveze acţiunea în justiţie.
Având în vedere considerentele arătate, Curtea, confirmând soluţia instanţei de fond, a respins recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
