(sent. civ. nr. 8601/2009 a Judecatoriei Arad, irevocabila, dos. nr. 7537/55/2009)
– extras –
Reclamanta P. în contradictoriu cu pârâtul B. A solicitat ca prin sentinta civila sa se dispuna obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 lei, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin afirmatiile defaimatoare la adresa sa.
În esenta, în motivarea cererii arata ca, în data de x în cotidianul y a fost publicat articolul „Colegiul z – „câmp de batalie între…dascali”, în care pârâtul a facut afirmatii insultatoare la adresa sa.
Atitudinea pârâtului s-a datorat faptului ca a sesizat atât Inspectoratul Scolar Judetean Arad, Sindicatul Democratic Învatamânt Arad cât si Ministerul Educatiei si Cercetarii, în repetate rânduri, despre unele nereguli care au avut loc în scoala.
Aceste sesizari le-a facut în interesul scolii si nu ca atac la persoana pârâtului. Arata ca pentru aceste aspecte a formulat o plângere penala prealabila la Judecatoria Arad, înregistrata sub dosar nr. x, pentru savârsirea infractiunii de insulta. Prin sentinta penala nr. y fapta a fost recalificata din insulta în calomnie si s-a constatat ca aceasta fapta a fost dezincriminata prin Legea 278/2006. Prin aceeasi sentinta s-a lasat nesolutionata latura civila, iar solutia a fost mentinuta prin Decizia penala nr. z.
Prezenta actiune este echivalenta cu cea lasata nesolutionata si a înteles sa o formuleze în prezent pentru ca prin afirmatiile facute i-a stirbit prestigiul si imaginea în fata colegilor, a elevilor, a cunostintelor si i-a creat o stare de disconfort fata de propria persoana.
În drept a invocat dispozitiile art. 998 si 999 Cod civil.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata si obligarea reclamantei la cheltuieli de judecata.
În motivare, arata ca pretentiile reclamantei la daune morale în suma de 30.000 lei sunt nejustificate întrucât nu sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale prev. de art. 998, 999 Cod civil.
La sorgintea starii de tensiune dintre unii profesori din liceu la vremea respectiva, sunt reclamatiile pe care reclamanta le-a înaintat Inspectoratului scolar judetean, Ministerului Învatamântului si Sindicatului privind presupuse nereguli din scoala, urmate de controale succesive din partea institutiilor sesizate.
Ca urmare a controalelor efectuate de Inspectoratul scolar judetean si Comisia de cercetare din scoala, s-a concluzionat ca aspectele semnalate de reclamanta nu sunt adevarate si ca reclamanta se face vinovata de comportament necorespunzator fata de elevi, colegi si conducere. Aceste aspecte sunt descrise în Raportul inspectiei de eveluare institutionala de la Colegiul x Arad nr. y si Rapoartele Comisiilor de cercetare nr. z si x.
În consecinta, Consiliul profesoral al Liceului y Arad a decis sanctionarea reclamantei cu diminuarea salariului de baza cu 15% pe o perioada de 6 luni pentru încalcarea normelor de comportare care dauneaza învatamântului si prestigiului Colegiului y Arad.
Pentru a duce la îndeplinire hotarârea luata, în calitate de director a emis Dispozitia nr. z de sanctionare a reclamantei, împotriva careia reclamanta a formulat contestatie, care a-a respins ca nefondata prin Hotarârea nr. x.
De asemenea, reclamanta a depus contestatie împotriva Dispozitiei la Tribunalul Arad care i-a admis-o prin sentinta civila nr. y , irevocabila, si a anulat-o pentru nerespectarea disp. art. 268 alin. 2 lit.”a” si „c” din Codul Muncii, constând în aceea ca: „ nu indica data, perioada sau continuitatea savârsirii abaterilor disciplinare precum si motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de contestatoare în timpul cercetarii disciplinare, iar sanctiunea în acest caz este nulitatea absoluta”.
Desi Dispozitia atacata este deficitara sub aspectul redactarii sau unor omisiuni formale, faptele pentru care reclamanta a fost sanctionata exista ca abateri disciplinare iar instanta nu le-a infirmat, pentru ca nu i-a fost admisa contestatia pentru motivele de temeinicie ci de legalitate.
Consiliul de administratie al scolii i-a acordat reclamantei calificativul „satisfacator” pentru anii 2005 – 2006, pentru rezultatele slabe obtinute, pe care reclamanta l-a contestat în instanta, iar prin sentinta civila nr. z i s-a respins pe fond contestatia.
Fata de aspectele aratate învedereaza instantei ca afirmatiile din articolul de presa la care se refera reclamanta sunt veridice si nu sunt insulte sau calomnii la adresa sa, în sensul sentintei penale nr. x a Judecatoriei Arad, pe care se bazeaza reclamanta.
Pe de alta parte, în articolul citat autorii lui reproduc afirmatii ale mai multor cadre didactice, inclusiv ale reclamantei, pentru a reda atmosfera tensionata din scoala, iar pentru a da culoare si a trezi interesul publicului îl intituleaza „cîmp de batalie”.
Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta a retinut urmatoarele ca la data de x, în ziarul „y” s-a publicat un articol intitulat „Colegiul z – „câmp de bataie” între …dascali” (f. 31 – 35).
Lecturându-l se observa ca autorul articolului, în relatarea subiectului, a expus opinii proprii si a consemnat pozitia mai multor persoane: a reclamantei, a pârâtului, o unei terte persoane (inspector scolar).
Subiectul articolului a constat într-un pretins conflict ivit între reclamanta si pârât, la vremea respectiva profesori si colegi la Colegiul x din Arad.
Reclamanta afirma ca s-a simtit insultata de pârât prin cele afirmate în articolul respectiv, ca i s-a stirbit prestigiul si imaginea în fata colegilor, elevilor, cunostintelor, si ca i-a creat o stare de disconfort fata de propria persoana.
Desi a citat mai multe pasaje din articolul în discutie – unele apartinând pârâtului, altele reclamantei sau autorilor – reclamanta nu a indicat expres afirmatiile pe care le-a considerat lezatoare, astfel încât instanta va considera ca reclamanta se refera la întregul pasaj atribuit acestuia (f. 33 – 34).
Instanta va retine ca netagaduite de parti si relevate de actele dosarului aspectele care tin de pozitia sociala a reclamantei si a pârâtului – profesori la un prestigios liceu – precum si existenta unui conflict real între cei doi.
În privinta efectului afirmatiilor pârâtului asupra persoanei reclamantei – „stare de disconfort fata de propria persoana „ – instanta nu apreciaza ca s-ar fi impus un probatoriu distinct, întrucât se invoca un sentiment personal, o stare subiectiva, ce nu presupune cu necesitate exteriorizarea; în plus, daca aceasta exista, ea ar fi indiferenta în cauza, dat fiind ca se poate analiza in abstract daca anumite afirmatii au aptitudinea sa lezeze – nejustificat sau justificat – imaginea unei persoane în propria sa perceptie.
Concluzionând, în analizarea temeiniciei prezentei cereri, va fi retinut continutul afirmatiilor pârâtului si contextul social în care au fost facute: în public si fata de o persoana ce are calitatea de profesor, functie ce, prin importanta sa, impune prezervarea unei imagini sociale pozitive, dar si un interes sporit al opiniei publice fata de persoana dascalului, precum si o exigenta crescuta în evaluarea acesteia.
În drept se va retine ca raspunderea delictuala, fundamentata pe art. 998 -999 C. civ., poate fi atrasa în ipoteza existentei cumulative a patru elemente: prejudiciu, fapta ilicita, raport de cauzalitate si vinovatie.
Prejudiciul moral consta în rezultatul negativ al încalcarii unui drept subiectiv sau al unor simple interese, rezultat nesusceptibil a fi evaluat în bani, dat fiind ca se refera la drepturi subiective nepatrimoniale; în speta, el vizeaza dreptul la onoare si demnitate, expres enumerate de art. 30 alin. 6 din Constitutie, precum si un interes afectiv, de ordin subiectiv. În mod unanim este însa considerat admisibil a se compensa prejudiciul moral cu reparatii banesti.
În speta un astfel de efect exista.
Afirmatii precum „psihologia omului care nu a reusit în viata! Asta se întâmpla în cazul colegei x”, „tot reclama, fara nici o acoperire” „ a sapat-o pe actuala mea colega”, „numai nemultumiri si pretentii”, „o alta minciuna”, „vârsta îsi spune cuvântul” , exprimate prin mijloace de comunicare în masa, de catre un coleg – adica de catre o persoana cert cunoscuta, împrejurare ce poate contribui în ochii cititorului la concluzionarea asupra veridicitatii lor – si fata de o persoana ce exercita o functie ce presupune educarea tinerilor, sunt în mod cert de natura sa altereze imaginea publica a acesteia, dar si propria perceptie.
Nu se poate însa considera ca pârâtul – exprimându-se în public cu privire la reclamanta – a savârsit o fapta ilicita.
Astfel, se va avea în vedere în primul rând ca, atât Constitutia, la art. 30, cât si Conventia Europeana a Drepturilor Omului, la art. 10, consacra libertatea de exprimare.
Aceasta libertate nu are un caracter absolut; potrivit art. 10 alin. 2 din CEDO, ea comporta îndatoriri, responsabilitati si poate fi supusa unor restrângeri si sanctiuni, inclusiv pentru protectia reputatiei sau a drepturilor altora.
Asadar, instanta va avea de examinat daca libera exprimare a pârâtului poate fi supusa unei sanctiuni, în speta obligarea acestuia la plata unor sume de bani, în favoarea reclamantei, pe motiv ca s-ar fi exercitat excesiv, peste limitele în care este ea protejata.
În interpretarea normei amintite Curtea EDO a aratat ca atunci când sustinerile se fac în dezbaterea unui subiect de interes public, în care si de o parte, si de alta, sunt în discutie reputatii profesionale, limitele libertatii de exprimare sunt mai largi, si o anumita doza de exagerare va fi tolerata (Nilsen si Johnsen c/ Norvegiei).
Or, în speta, la initiativa ziaristilor, s-au luat declaratii asupra unui conflict profesional intervenit într-un mediu de elita, ajuns deja în atentia organelor în drept sa efectueze controale de specialitate si la cunostinta cititorilor; de asemenea, se constata ca, pe fondul conflictului existent, ambele parti s-au exprimat; în acest context, este de remarcat ca reclamanta a aratat, în acelasi articol (f. 32), ca pârâtul desfasoara represalii împotriva sa, o ameninta, o ostracizeaza, din cauza formularii unor sesizari cu privire la deficientele activitatii didactice. În acest fel si reclamanta a conturat, în privinta pârâtului, imaginea unei persoane ce se manifesta abuziv, ilegal, din motive meschine: „represaliile împotriva mea au început în momentul în care a aparut într-un ziar central un articol despre banii pentru protocolul de bacalaureat din 2005”.
În jurisprudenta s-a mai statuat ca atitudinea subiectiva a celui ce face afirmatia este elementul determinat al aprecierii comportamentului sau (Cumpana si Mazare c/României) si ca exprimarea facuta sub imperiul emotiei si indignarii comporta mai multa permisivitate (De Haes si Gijsels c/ Belgiei).
Or, asa cum s-a aratat deja, ambele parti au facut afirmatii defaimatoare, pe fondul unui conflict de amploare.
Asa fiind, se concluzioneaza ca afirmatiile pârâtului se înscriu în limitele libertatii de exprimare, iar fapta ilicita nu exista.
Vazând ca nu sunt întrunite în totalitate cerintele art. 998 – 999 C. civ., actiunea reclamantei a fost respinsa, ca nefondata.
