Ordonanţă preşedinţială-obligaţie de a face
Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 09.02.2010, reclamanţii 1.AR şa (89), în contradictoriu cu pârâta FC SB SA, au solicitat ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să se dispună obligarea pârâtei la permiterea accesului reclamanţilor pe stadionul S în conformitate cu abonamentele achiziţionate la începutul sezonului competiţional 2009-2010 sau acordarea posibilităţii achiziţionării de bilete la meciurile ce urmează a se desfăşura pe acest stadion (pentru reclamanţii interzişi care nu posedă abonamente).
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că, la data de 09.10.2009, GB a anunţat într-o conferinţă de presă că abonamentele achiziţionate de suporterii FC SB sunt nule, iar, ca urmare, reclamanţii, alături de ceilalţi posesori de abonamente au fost introduşi într-o bază de date internă, fiindu-le interzis accesul pe stadionul S atât la meciurile acestei echipe, cât şi alte competiţii sportive desfăşurate pe acelaşi stadion.
Au apreciat reclamanţii că decizia internă a FCSB nu poate fi asimilată unei nulităţi, nereprezentând altceva decât o rezoluţiune unilaterală a contractului de abonament pentru întreceri sportive. Acest contract urmează condiţiile de încetare specifice teoriei generale a obligaţiilor, neexistând posibilitatea ca o parte, prin voinţa sa unilaterală, să dispună rezoluţiunea acestuia. La momentul achiziţionării abonamentului procedura implica completarea unui formular în care se arătau drepturile şi obligaţiile conferite de calitatea de abonat al FCSB.
Acest formular nu cuprinde un pact comisoriu de gradul IV care să îndreptăţească cel puţin în aparenţă FCSB să dispună rezoluţiunea contractelor prin simplă notificare, rezoluţiunea contractului putând fi dispusă numai de către instanţa de judecată.
Pârâta nu a trimis nici măcar o simplă notificare plătitorilor de abonament cărora li s-a interzis accesul în legătură cu măsura contestată prin prezenta cerere.
În concret, abonamentele nu au fost desfiinţate, ele rămânând practic caduce prin rămânerea fără obiect în condiţiile înfiinţării bazei de date sus amintite.
S-a mai învederat că o parte din cei aflaţi în baza de date nu sunt posesori de abonamente.
S-a mai apreciat că măsura interzicerii accesului efectiv la toate meciurile pe bază de abonament sau bilet de intrare mută acţiunea în tărâm delictual.
S-a mai învederat că în conformitate cu legislaţia sportivă aplicabilă în speţă măsura complementară de interzicere a participării la manifestaţii sportive poate fi aplicată numai de organele abilitate, conform legii: poliţie, jandarmerie, procurori sau instanţă.
În conformitate cu Legea nr.4/2008, faptele de care reclamanţii au fost acuzaţi pot constitui în cel mai rău caz contravenţii, dar aceste contravenţii pot fi aplicate numai de organele abilitate ale statului.
Au apreciat reclamanţii că măsura interzicerii accesului pe stadion apare ca nelegală printr-o dublă raportare la substituire nelegitimă: nelegalitatea substituirii instanţei de judecată cu organele de conducere a FCSB şi nelegalitatea substituirii organelor de constatare a contravenţiilor de către FCSB.
Clubul menţionat putea dispune o astfel de măsură numai cu îndeplinirea unor condiţii prealabile: întocmirea de fişe individuale cu fiecare suporter cu comportament pretins necivilizat, pre baza acestor fişe urmând să solicite organelor competente să dispună măsura interzicerii accesului pe stadion, măsura să fi fost una individuală nu o măsură aplicată in corpore, măsura să fi avut un caracter temporar, respectiv până la momentul în care organele competente legal sesizate se pronunţau cu privire la pericolul social concret al participării persoanelor indicate la competiţia sportivă.
Niciuna din condiţiile enumerate nu a fost îndeplinită, motiv pentru care, prin măsura dispusă, pârâta a încălcat dreptul la asociere şi dreptul la liberă exprimare al reclamanţilor, aceştia neputând participa la meciurile echipei favorite, astfel că orice formă de asociere în cluburi sau asociaţii ale suporterilor este practic redusă la ineficienţă totală. În egală măsură, nu este firesc ca simpla contestare a conducerii clubului să fie anihilată prin măsuri cu caracter dictatorial, în condiţiile în care în orice adunare mare de persoane se emit păreri şi judecăţi de valoare.
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru emiterea unei ordonanţe preşedinţiale, s-a arătat că, în ceea ce priveşte caracterul vremelnic, în această materie cererea de emitere a unei ordonanţe preşedinţiale prin care se solicită permiterea accesului pe stadion până la soluţionarea fondului cauzei este admisibilă, deoarece ordonanţa îşi va produce efectul până la soluţionarea dosarului de fond. Ordonanţa nu face altceva decât să limiteze prejudiciul produs reclamanţilor, acest aspect conferind un caracter legitim întregului demers.
Cu privire la urgenţă, s-a arătat că la data de 20.02.2010 începe returul campionatului intern, ceea ce-i afectează pe reclamanţi, în condiţiile în care nu vor participa la meciurile formaţiei favorite. Reclamanţii au încercat prin toate mijloacele posibile, atât individual, cât şi prin asociaţiile suporterilor o soluţionare amiabilă a diferendului, dar acest lucru nu a fost posibil.
Cu privire la neprejudecarea fondului s-a arătat că se poate constata aparenţa nelegalităţii numai printr-o simplă analiză, fără a se intra în cercetarea fondului cauzei.
În drept au fost invocate disp.art.581 şi următoarele Cod procedură civilă.
La 15.03.2010, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În susţinerea întâmpinării, s-a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile prev.de art.581 Cod procedură civilă, întrucât nu este dovedită urgenţa sau situaţia de fapt care ar conduce la pierderea unui drept sau preîntâmpinarea unei pagube iminente. Faptul că se invocă începerea returului de campionat nu presupune o situaţie de urgenţă, întrucât FC SB SA a anulat abonamentele reclamanţilor pe data de 05.10.2009, iar de atunci şi până la momentul introducerii cererii s-au disputat 4 meciuri în campionatul intern şi 2 meciuri internaţionale.
S-a mai învederat că nu se precizează care este dreptul care s-ar păgubi dacă instanţa nu ar emite o ordonanţă preşedinţială.
Deşi reclamanţii au invocat o serie de nelegalităţi pe care pârâta le-ar fi comis, respectiv că le-a anulat abonamentele în mod ilegal, că măsura interzicerii pe stadion este nelegală, că se încalcă dreptul la asociere şi la liberă exprimare, pârâta este o societate comercială privată, iar activitatea sa este una sportivă. Societatea emite bilete şi abonamente spre vânzare către spectatori, dar aceştia au obligaţia să respecte regulamentul impus de pârâtă şi dispoziţiile Legii nr.4/2008.
Pârâta a fost nevoită să ia măsuri drastice împotriva reclamanţilor întrucât aceştia au încălcat în mod repetat atât Legea nr.4/2008, cât şi regulamentul emis de pârâtă privind respectarea ordinii, disciplinei şi comportamentului adecvat al spectatorilor la meciurile de fotbal discutate pe teren propriu.
S-a învederat că societatea pârâtă a fost amendată în turul de campionat 2009-2010 cu suma de aproximativ 130.000 euro de forurile superioare de fotbal, cât şi de Jandarmeria Română, pentru comportamentul violent avut de aşa zişii suporteri, dar societatea nu s-a îndreptat împotriva acestora pentru recuperarea prejudiciilor suferite.
În drept, au fost invocate disp.art.115 Cod procedură civilă, art.581 Cod procedură civilă.
În şedinţa publică din 15.03.2010 au formulat cereri de intervenţie în interes propriu intervenienţii 1.CIV şa (35), , în contradictoriu cu pârâta FC sb SA, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la permiterea accesului intervenienţilor pe stadionul Steaua în conformitate cu abonamentele achiziţionate la începutul sezonului competiţional 2009-2010 sau acordarea posibilităţii achiziţionării de bilete la meciurile ce urmează a se desfăşura pe acest stadion (pentru intervenienţii interzişi care nu posedă abonamente).
În motivarea în fapt a cererii de intervenţie s-au expus aceleaşi argumente ca cele precizate de reclamanţi în cererea principală.
În drept, au fost invocate disp.art.49 şi următoarele Cod procedură civilă şi art.581 Cod procedură civilă.
Cererile au fost legal timbrate cu taxa judiciară de timbru de 1250 lei şi timbru judiciar de 37,5 lei filele 208-213 dosar.
Cererea de intervenţie în interes propriu a fost admisă în principiu de instanţă în şedinţa publică din 15.03.2010, cu motivarea cuprinsă în încheierea de dezbateri.
În aceeaşi şedinţă publică din 15.03.2010, instanţa a încuviinţat pentru părţi proba cu înscrisuri.
În cadrul probei cu înscrisuri, reclamanţii şi intervenienţii au depus la dosar copii de pe următoarele acte: formular abonament ediţia 2009-2010, extras de pe site-uri sportive privind interzicerea accesului pe stadion, extras ecris privind existenţa dosarului nr.2695/303/2010 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 6.
În cadrul probei cu înscrisuri, pârâta a depus la dosar copii de pe următoarele acte: Legea nr.4/2008 şi Regulament cu privire la respectarea ordinii, disciplinei şi comportamentului adecvat al spectatorilor la meciurile de fotbal discutate pe teren propriu.
Analizând actele dosarului asupra admisibilităţii unei cereri de natura celei formulate de reclamanţi şi intervenienţi în condiţiile art.581 Cod procedură civilă, instanţa reţine următoarele:
Conform art. 581 Cod procedură civilă instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
În ceea ce priveşte urgenţa măsurii, instanţa apreciază ca îndeplinită această condiţie, raportat la faptul că returul ediţiei de campionat liga I 2009-2010 este în desfăşurare, iar până la pronunţarea dosarului de fond ar fi păgubit prin întârziere dreptul reclamanţilor de a asista la competiţiile sportive ce se desfăşoară pe stadionul Steaua.
Este de asemenea îndeplinită condiţia vremelniciei, întrucât se solicită ca măsura să fie luată numai până la soluţionarea cererii ce face obiectul dosarului nr……../303/2010, având ca obiect fondul raporturilor juridice dintre părţi.
De asemenea, în ceea ce priveşte neprejudecarea fondului, instanţa apreciază că poate da o soluţie fără a antama fondul raporturilor litigioase, cercetând doar aparenţa drepturilor părţilor.
În ceea ce priveşte aplicarea în concret a condiţiilor prev. de art.581 Cod
procedură civilă, instanţa reţine că, aşa cum rezultă din întâmpinarea depusă la dosar, nu a fost contestată de către pârâtă împrejurarea că a interzis reclamanţilor şi intervenienţilor accesul pe stadionul Steaua, aceasta argumentând însă că la baza acestei decizii stă nerespectarea de către persoanele respective a regulamentului impus de clubul de fotbal şi a dispoziţiilor Legii nr.4/2008 .
Deşi pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se poate cerceta temeinicia drepturilor părţilor, instanţa reţine însă că reclamanţii şi intervenienţii pot prezenta o aparenţă certă de drept în favoarea lor.
În ceea ce-i priveşte pe reclamanţii/intervenienţii posesori de abonamente, instanţa apreciază că, având în vedere conţinutul raporturilor juridice ce se năşteau între părţi, raporturi contractuale în formă simplificată, pârâta putea să le refuze accesul posesorilor de abonament pe stadion numai ca urmare a rezoluţiunii motivate a contractelor încheiate cu aceştia, cu dovedirea culpei contractuale, ori nu s-a făcut dovada unei asemenea sancţiuni care să anihileze dreptul reclamanţilor şi intervenienţilor de a asista la competiţiile sportive, aceştia fiind lipsiţi arbitrar de posibilitatea de a beneficia de o prestaţie pentru care au plătit deja.
Cu privire la reclamanţii /intervenienţii care nu au abonamente, dar cărora li s-a interzis accesul pe stadion prin lipsirea de posibilitatea de a achiziţiona bilete, instanţa reţine că există într-adevăr un conflict de interese între dreptul reclamanţilor/intervenienţilor la liberă exprimare şi asociere, respectiv interesul public de a participa la manifestările sportive şi dreptul la proprietate privată al pârâtei. Instanţa apreciază însă că deşi pârâta poate adopta anumite măsuri pentru protejarea dreptului său, interdicţia impusă trebuie justificată pentru fiecare persoană în parte, neputându-se lua de plano pentru un întreg grup de persoane o măsură de interzicere a accesului pe stadion fără ca aceasta să fie individual motivată. A considera în sens contrar ar da posibilitate pârâtei să limiteze drepturile reclamanţilor în mod discriminatoriu şi fără vreo justificare raportată la faptele săvârşite de aceştia.
Simpla invocare generică a dispoziţiilor Legii 4/2008 şi a Regulamentului propriu al pârâtei nu este suficientă în condiţiile în care nu s-a dovedit şi nici nu s-a susţinut că o asemenea măsură ar fi fost luată individual, în considerarea comportamentului fiecărui reclamant/intervenient în parte.
Întrucât răspunderea pentru faptele de natura celor invocate de pârâtă este personală, aceasta trebuia să dovedească în pe calea acestei proceduri sumare măcar un început de legalitate a măsurilor luate raportat la persoana reclamanţilor/intervenienţilor (modul în care au fost incluşi pe lista respectivă, indiciile care au condus la ideea că respectivele persoane au săvârşit fapte contrare regulamentului sau Legii 4/2008 ).
De asemenea instanţa reţine că nu s-a făcut dovada în cauză că pârâta ar fi luat măsura interzicerii accesului pe stadion deoarece pentru vreunul din reclamanţi sau intervenienţi ar fi intervenit sancţiunea complementară sau de siguranţă de interzicere a accesului la competiţiile de fotbal conform Legii 4/2008.
Este de necontestat faptul că pârâta poate limita accesul acelor persoane care încalcă dispoziţiile legale şi ale regulamentului de ordine interioară, respectiv dispoziţiile contractului încheiat în formă simplificată de către părţi, dar o asemenea măsură nu poată fi luată discreţionar, cu privire la un întreg grup de persoane, fără a fi justificată şi argumentată în funcţie de fiecare persoană în parte.
Temeinicia măsurilor luate de pârâtă urmează a fi analizată de instanţa sesizată cu fondul raporturilor dintre părţi, însă prioritar analizării fondului, instanţa apreciază că reclamanţii au făcut dovada unei aparenţe de drept în favoarea lor, motiv pentru care, în baza art.581 Cod procedură civilă va admite cererea acestora.
