Functionar public. Spor de dificultate inclus in salariu prin dispozitia primarului. Legalitatea includerii sporului in salariul in conditiile recunoasterii lui prin hotarâre judecatoreasca in baza unor dispozitii legale abrogate ulterior ramânerii irevocabile a hotarârii.
– art.13 din Legea nr.138/1999
– art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII-A ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.701/20.02.2012)
Deliberând asupra recursurilor de fata, constata urmatoarele:
Prin sentinta civila nr.328/20.04.2011 pronuntata de Tribunalul Teleorman – Sectia CMASCAF în dosarul nr.929/87/2011, a fost admisa actiunea formulata de reclamantul Prefectul Judetului Teleorman în contradictoriu cu pârâtii Primarul Comunei Bragadiru si P. G. si s-a dispus anularea partiala a Dispozitiei nr.266/02.07.2010 emisa de pârâtul Primarul Comunei Bragadiru în partea privitoare la sporul de dispozitiv de 25% din salariul de baza cuvenit pârâtului P. G.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de fond a retinut ca prin dispozitia nr.266/02.07.2010 emisa de pârâtul – Primarul comunei Bragadiru s-a dispus diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariului pârâtului P. G., functionar public de executie – muncitor necalificat I , gradatia 2, pe perioada 03 iulie – 31 decembrie 2010.
În componenta salariului de baza înainte de diminuare a fost avut în vedere si sporul de dispozitiv în procent de 25%.
Dispozitia nr.266/02.07.2010 contestata în cauza a fost apreciata ca fiind nelegala sub aspectul acordarii sporului de dispozitiv întrucât:
Indemnizatia de dispozitiv reglementata de dispozitiile art.13 din Legea nr.138/1999 este instituita ca un spor salarial specific personalului militar si salariatilor civili din institutiile publice ale apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, or pârâtul P. G. este angajat în aparatul propriu al primariei, iar nu angajat al institutiilor precitate.
Fiind supuse interpretarii Înaltei Curti de Casatie si Justitie dispozitiile art.13 si art.47 din Legea nr.138/1999, prin Decizia nr.37/14.12.2009 s-a statuat ca, indemnizatia de dispozitiv de 25% lunar din salariul de baza, se acorda personalului din cadrul Ministerului Administratiei si Finantelor si institutiilor din subordinea sa, precum si personalului serviciilor comunitare din subordinea consiliilor locale si prefecturilor care au beneficiat de acest spor si înainte de transfer sau detasare din cadrul fostului Minister de Interne, ipoteza care nu se regaseste în cauza de fata.
În ceea ce priveste invocarea prevederilor Anexei nr.II/14 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice se învedereaza ca, aceste prevederi vizeaza personalul care prin prisma competentelor conferite desfasoara activitati de importanta nationala, si nu, orice categorie de personal din sectorul bugetar.
Nu poate fi retinuta nici apararea în sensul ca, sporul de dispozitiv de 25% lunar din salariul de baza a fost acordat în baza sentintei civile nr.2059/30.04.2008 care a dispus si pentru viitor întrucât prin adoptarea Legii nr.330/2009 personalul platit din fonduri publice, ca în cauza de fata, respectivul spor nu se mai regaseste printre acelea care se includ în salariul de baza.
Prin urmare, în conditiile în care ulterior pronuntarii hotarârii nr.2059/30.04.2008 nu mai exista temei legal pentru sporul în discutie, sentinta nu mai poate produce efecte pentru prestatii succesive întrucât dispunerea pentru viitor trebuie sa fie circumscrisa noii reglementari în materie salariala.
În raport de cele expuse, Tribunalul a admis actiunea, iar în baza art.18 din Legea nr.554/2004 a anulat partial dispozitia nr.266/02.07.2010 emisa de Primarul comunei Bragadiru în privinta sporului de dispozitiv de 25% din salariul de baza.
Împotriva acestei sentinte în termen legal au declarat recurs pârâtii Primarul comunei Bragadiru si P. G. solicitând modificarea sentintei recurate în sensul respingerii actiunii ca nefondata.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozitiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ., recurentii au aratat ca temeiurile dispozitiei nr.266/2010 sunt reprezentate de Legea nr.118/2010 si Legea nr.215/2001, iar din considerentele sentintei nr.181/09.03.2011 rezulta ca instanta de fond a solutionat litigiul in baza prevederilor Legii nr.330/2009, Legii nr.138/1999 si ale Ordinului M.A.I. nr.496/2003 si nu a prevederilor Legii nr.118/2010, care a constituit temeiul de drept al actului administrativ, încalcând astfel dispozitiile art.129 alin.6 Cod procedura civila, cu privire la limitele investirii.
Prin dispozitia nr.255 din 02.07.2010, atacata de Prefectul Judetului Teleorman, Primarul comunei Bragadiru nu a pus in aplicare prevederile Legii nr. 330/2009, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1/2010, Legea nr.138/1999 si Ordinul nr.496/2003 al M.A.I., ci a diminuat salariul de baza cu 25 %, conform prevederilor Legii nr.118/2010.
Astfel, dispozitia anulata partial de instanta de fond, diminueaza salariul de baza, nu îl stabileste in structura prevazuta de art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, dispozitia de reîncadrare nr.12/04.01.2010, prin care s-a stabilit salariul de baza al pârâtei concomitent cu includerea sporului de dispozitiv de 25% in acesta, fiind in vigoare, întrucât nu a fost atacata si desfiintata in justitie pentru nelegalitate.
De asemenea, instanta de fond in mod nelegal face trimitere la acte normative care nu au incidenta in speta, întemeindu-si solutia in baza Legii nr.330/2009 si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1/2010, care in prezent sunt abrogate, a Legii nr.138/1999, si a Ordinului M.A.I. nr.496/2003, acte normative care nu au reprezentat temeiuri legale care sa fi fost avute in vedere la data emiterii actului administrativ.
Prin urmare, recurentii-pârâti considera ca instanta de fond nu putea analiza legalitatea si cu atât mai mult sa anuleze dispozitia nr.266/02.07.2010, subsecventa, in raport de Legea nr.330/2009, Legea nr.138/1999 si Ordinul M.A.I. nr.496/2003, din moment ce dispozitia initiala de reîncadrare este in vigoare, producându-si efecte.
Recurentii mai sustin ca instanta de fond in mod eronat a retinut ca actiunea reclamantului este admisibila si in consecinta a anulat partial dispozitia Primarului comunei Bragadiru nr.255/02.07.2010, referitor la indemnizatia de dispozitiv, in pofida faptului ca Legea salarizarii unitare precizeaza ca salarizarea se va face cu mentinerea veniturilor avute la 31 decembrie 2009, nesocotind norme de drept substantial, respectiv prevederile art.7 alin.2 si art.3 lit.c din Legea nr.330/2009.
De asemenea, nelegalitatea si netemeinicia sentintei recurate rezulta si din faptul ca nu s-a tinut cont de efectele valabile ale Dispozitiei nr.266 din 02 iulie 2010, care a fost emisa cu luarea in considerare a unei sentinte judecatoresti irevocabile.
În mod gresit instanta si-a fundamentat solutia de admitere a actiunii, atâta timp cât Legea salarizarii unitare mentioneaza la art.7 alin.(2) faptul ca salariile avute in decembrie 2009, nu se vor diminua la reîncadrarea de la 1 ianuarie 2010 .
Sub acest aspect, Curtea Constitutionala a României prin Decizia nr.1415/2009, referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii – cadru privind salarizarea unitara a personalului bugetar platit din fonduri publice, a statuat principiul potrivit caruia în intervalul 2010 – 2015 perioada de aplicare etapizata a Legii Cadru nr.330/2009, nici un angajat sa nu cunoasca, prin trecerea la noul sistem de salarizare, vreo diminuare a salariului brut de care beneficiaza potrivit reglementarilor in vigoare.
Prin aceeasi decizie, Curtea a retinut ca notiunea de salariu brut include, potrivit art.155 din Codul muncii, atât salariile de baza, soldele pentru personalul militar si indemnizatiile lunare de încadrare, dupa caz, cât si sporurile sau alte adaosuri aflate deja in plata.
Recurentii considera solutia pronuntata de prima instanta contrara legii, jurisprudentei si doctrinei de specialitate, potrivit carora pe calea anularii unui act administrativ sa se invoce motive de fond care sa repuna în discutie o hotarâre judecatoreasca intrata în puterea lucrului judecat, prin care se tinde la stabilirea unei alte situatii de fapt sau la o încadrare juridica diferita a raportului de drept dedus judecatii.
Mentioneaza ca întrucât a beneficiat in decembrie 2009 de sporul de dispozitiv de 25 % din salariul de încadrare stabilit irevocabil, iar prevederile art.12 alin.(3), art.22 si art.30 alin.(5) lit.a din Legea nr.330/2009 dispun imperativ acordarea acestuia, Primarul, in calitate de autoritate executiva si de ordonator principal de credite, s-a conformat normelor legale imperative, cât si obligatiei de a dispozitivului hotarârii judecatoresti, care constituie titlu executoriu, prin plata acestui drept salarial, începând cu ianuarie 2010, data reîncadrarii.
Recurentii învedereaza ca prezinta relevanta juridica art.3 lit.c din Legea nr.330/2009, care stabileste principiul luarii in considerare a tuturor sporurilor, indemnizatiilor si altor drepturi de natura salariala recunoscute sau stabilite pâna la data intrarii in vigoare a legii, prin hotarâri judecatoresti, acestea regasindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, in salariul brut sau, dupa caz, în salariul de baza, sau in indemnizatia lunara de încadrare.
Prevederea legala citata, impune interpretarea potrivit careia la reîncadrarea personalului bugetar, sporurile si alte drepturi de natura salariala stabilite prin hotarâri judecatoresti irevocabile pâna la data intrarii in vigoare a Legii nr.330/2009, sa fie luate in considerare, respectiv incluse în salariul de baza .
Ori, din considerentele sentintei recurate, reiese ca instanta de fond a ignorat sa dea eficienta acestor dispozitii legale imperative mai sus aratate, limitându-se la o analiza sumara si confuza a Legii nr.330/2009, pronuntând o solutie ilegala.
Cum sporul de dispozitiv a fost prevazut si pentru personalul din administratia publica locala, enumerat in Notele de la Anexa nr.I/3 si Anexa 1/4 la Legea nr.330/2009, recurentii apreciaza ca în mod corect si legal Primarul comunei Bragadiru, ca ordonator principal de credite, a inclus in salariul de baza acest spor înca de la reîncadrare prin dispozitia nr.12/04.01.2010, in executarea hotarârii judecatoresti irevocabile, respectiv sentinta civila nr.2059/30.04.2008, care obliga la plata acestuia si în continuare, act administrativ care nu a fost atacat in justitie pentru nelegalitate.
Recurentii precizeaza ca potrivit Legii nr.330/2009, in cazul administratiei publice locale – personalul contractual salarizat conform Anexei 1/3 si Anexei 1/4 si – functionarii publici salarizati conform Anexelor III/2 si III/3 in salariul de încadrare de la 01.01.2010, se vor include: sporul de vechime in munca, sporul de dispozitiv si altele.
Cum sporul de dispozitiv nu excede prevederilor Legii nr.330/2009, ci însasi aceasta lege îl recunoaste prin enumerarea din cadrul notelor de la anexe, la reîncadrarea din 01.01.2010, in salariul de baza s-a inclus si sporul de dispozitiv, cu atât mai mult cu cât acesta a fost stabilit prin hotarâre judecatoreasca irevocabila.
Mai mult, Legea nr.330/2009 in prezent abrogata, contine prevederi cu privire la stabilirea si plata tuturor sporurilor si altor drepturi salariale aflate legal in plata la 31 decembrie 2009 si nu contine nici o reglementare cu privire la interzicerea acordarii sporului de dispozitiv stabilit prin hotarâri judecatoresti irevocabile care au caracter obligatoriu.
Recurentii considera ca este imperios necesar ca interpretarea si aplicarea Legii nr.330/2009 si a Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.1/2010 sa se faca in conformitate cu principiul interpretarii in favoarea salariatului. Mentioneaza ca art.50 lit. b din Legea nr.330/2009, anuleaza expres numai sporul de mobilitate, nu si sporul de dispozitiv .
De asemenea, opineaza ca decizia nr.37/14.12.2009 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie cu privire la interpretarea unitara de catre instantele judecatoresti a dispozitiilor art.13 raportat la art.47 din Legea nr.138/1999, nu poate cenzura hotarârile judecatoresti definitive si irevocabile pronuntate pâna la data publicarii acesteia in Monitorul Oficial, o solutie contrara conducând la încalcarea principiului neretroactivitatii, consacrat prin art.15 alin.2 din Constitutia României. Arata ca deciziile pronuntate de Înalta Curte de Casatie si Justitie în recurs în interesul legii, trebuie sa respecte principiul neretroactivitatii, prevederile Constitutiei României, precum si legislatia C.E.D.O.
Prin adresa nr.4494/13.12.2011 depusa la dosar la data de 20.12.2011, recurentul-pârât Primarul comunei Bragadiru a declarat ca renunta la judecarea recursului formulat împotriva sentintei civile nr.328/2011.
Fata de cele retinute, în temeiul art.246 Cod procedura civila, Curtea va lua act de manifestarea de vointa exprimata de recurentul Primarul comunei Bragadiru în sensul renuntarii la judecata cererii de recurs formulata împotriva sentintei civile nr.328/2011.
În ceea ce priveste recursul declarat de pârâtul P. G., analizând actele si lucrarile dosarului, sentinta recurata în raport de motivele de recurs formulate si din oficiu, în limitele prevazute de art.3041 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:
Criticile întemeiate pe motivul prevazut de art.304 pct.9 Cod procedura civila nu sunt fondate, având în vedere ca în mod corect prima instanta a dat eficienta dispozitiilor din Legea nr.330/2009 în privinta nelegalitatii includerii în cadrul salariului de baza a sporului de dispozitiv de 25 % în privinta beneficiarului dispozitiei de reîncadrare emisa în temeiul acestor dispozitii legale.
Astfel, Curtea constata ca dispozitia atacata în prezenta cauza nu respecta principiul ierarhiei actelor normative, în sensul de a se conforma dispozitiilor având o forta juridica superioara acesteia, respectiv dispozitiilor legii de salarizare în vigoare la data emiterii actului.
Prin dispozitia contestata a fost stabilit salariul de baza lunar brut, avându-se în vedere inclusiv sporul de dispozitiv, considerându-se ca acesta a fost deja inclus prin dispozitia de reîncadrare aplicabila de la 01.01.2010 în temeiul dispozitiilor art.30 alin.5 din Legea nr.330/2009, precum si al sentintei irevocabile prin care s-a stabilit dreptul de a se plati acest spor pâna la încetarea calitatii de functionar public a beneficiarului în cauza.
Mai mult, se constata ca acest spor urmeaza a fi recunoscut ulterior pronuntarii deciziei în interesul legii a Înaltei Curti de Casatie si Justitie din anul 2009, exclusiv personalului care a beneficiat si anterior de Legea nr.138/1999, respectiv sporul de dispozitiv, iar nu si altor categorii de bugetari, inclusiv în cazul recurentului-pârât, angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului, având statut de functionar public.
Împrejurarea ca acesta din urma beneficiaza de o sentinta irevocabila prin care s-a statuat ca urmeaza a beneficia si pe viitor de dispozitiile art.13 din Legea nr.138/1999 si de acest spor, pâna la încetarea calitatii de functionar public, nu poate contraveni noilor dispozitii legale în materie de salarizare, acestea fiind exclusiv atributul constitutional al legiuitorului care poate stabili cuantumul salariului de care va benefica pentru viitor un functionar public, sentinta în cauza având ca temei dispozitiile legale abrogate ulterior ramânerii irevocabile.
În acest context, Curtea apreciaza ca singurul drept câstigat cu autoritate de lucru judecat de catre beneficiarul dispozitiei nr.266/02.07.2010 este dreptul de a beneficia pâna la data pronuntarii sentintei de acest spor de dispozitiv, cel mult pâna la modificarea dispozitiilor legale privind salarizarea, acest spor fiind inclus în salariul de baza sau în indemnizatiile lunare ale personalului bugetar care potrivit legii avea dreptul sa beneficieze de acest spor, iar nu si pentru personalul caruia i-ar fost recunoscut acest drept în temeiul dispozitiilor art.13 din Legea nr.138/1999, abrogata la data emiterii dispozitiei atacate.
Împrejurarea ca potrivit Legii nr.330/2009 salariile pentru anul 2010 au fost stabilite în functie de sumele aflate în plata în luna decembrie 2009, nu poate confirma legalitatea actului administrativ atacat, având în vedere ca de acest spor de dispozitiv nu putea beneficia recurentul – pârât P. G., stabilirea salariului efectuându-se în temeiul dispozitiilor legale, iar nu în temeiul unei practici administrative a recurentului Primarul comunei Bragadiru, interpretarea continutului deciziei nr.1415/2009 a Curtii Constitutionale a României în sensul dorit de catre recurentul-pârât neputând fi retinuta, avându-se în vedere necesitatea respectarii principiului legalitatii.
Mai mult, Curtea constata ca prin neacordarea acestui spor nu se încalca prevederile art.1 din Protocolul nr.1 aditional la Conventia Europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care obliga statele parti sa adopte masuri pentru a asigura garantarea dreptului de proprietate, nefiind în prezenta unui “bun” în sensul Conventiei care, fara a se limita la proprietatea unor bunuri corporale, include orice interes cu valoare patrimoniala.
De asemenea, nu se poate vorbi nici de existenta unei “sperante legitime” a recurentului-pârât P. G. în sensul avut în vedere în jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, potrivit careia s-a retinut ca atunci când interesul patrimonial apartine categoriei juridice “creanta” nu poate fi considerat valoare patrimoniala si implicit “speranta legitima”, decât daca are o baza suficienta în dreptul intern, spre exemplu o dispozitie legala, sau daca existenta sa este confirmata printr-o jurisprudenta clara si concordanta a instantelor nationale.
Actul normativ care reglementeaza acordarea sporului de dispozitiv este Legea nr.138/1999, modificata si completata, însa nu mai poate constitui temei legal pentru acordarea indemnizatiei de dispozitiv salariatilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului sau din cadrul serviciilor publice de interes local aflate sub autoritatea consiliului local, întrucât potrivit deciziei nr.37/2009 pronuntata în solutionarea recursului în interesul legii, acest act normativ reglementeaza salarizarea si alte drepturi ale personalului militar din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, precum si acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste institutii, ori nu se poate retine ca primaria poate fi considerata o institutie dintre cele la care face referire Legea nr.138/1999.
Pe de alta parte, recurentul-pârât nu a facut dovada existentei unei practici unitare si constante în privinta mentinerii sporului de dispozitiv si ulterior intrarii în vigoare a Legii nr.330/2009, pentru categoriile de personal carora nu le erau anterior aplicabile potrivit deciziei nr.37/2009 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie si dispozitiile art.13 din Legea nr.138/1999, astfel încât, în prezent nu poate invoca nici existenta unei sperante legitime în acest sens, nefiind încalcat, prin urmare, principiul securitatii raporturilor juridice invocat prin motivele de recurs.
Astfel, Curtea retine ca în mod corect prima instanta a dat eficienta deciziei nr.37/2009 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, având în vedere ca aceasta a produs efecte pentru viitor în privinta modului în care urma a fi stabilit cuantumului salariului de baza brut lunar al recurentului – pârât ulterior publicarii acesteia în Monitorul Oficial fiind pronuntata în interesul legii, respectiv fiind interpretat modul în care urma a se aplica dispozitiile art.13 din Legea nr.138/1999, nefiind încalcat principiul neretroactivitatii legii civile prevazut de art.15 alin.2 din Constitutia României.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul formulat de recurentul – pârât P. G., ca nefondat.
1
