Sentinţă civilă Minori


ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCURESTI – JUDECATORIA BUFTEA

Sentinta civila nr. 4052

Sedinta publica din 20.09.2010

Instanta compusa din:

Presedinte Petcu Roxana Ioana

Grefier Mirica Aneta

Pe rol fiind solutionarea cauzei civile privind pe reclamanta VDM si pe pârâtul VM , având ca obiect fara copii.

La apelul nominal facut în sedinta publica se prezinta reclamanta asistata de avocat .. cu delegatie la dosar si pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care arata ca procedura de citare este legal îndeplinita.

Instanta da sfaturi de împacare si identifica partile cu CI.

Reclamanta prin avocat arata ca este de acord cu divortul.

Pârâtul arata ca este de acord cu divortul.

Partile prezente în sala arata ca sunt de acord cu divortul, arata ca nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind alte cereri de formulat si probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul în dezbateri.

Partile solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, desfacerea casatoriei prin acord, revenirea reclamantei la numele purtat anterior casatoriei.

Fata de actele si lucrarile dosarului, instanta retine cauza în pronuntare.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:

Prin actiunea civila, înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 7184/94/2010 la data de 26.07.2010 reclamanta VDM a chemat în judecata pe pârâtul VM si au solicitat instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna desfacerea casatoriei încheiate între parti prin acord fara motivarea hotarârii, revenirea reclamantei la numele purtat anterior casatoriei.

În motivarea actiunii au aratat ca s-au casatorit la data de 16.05.2008, din casatorie nu au rezultat copii minori, relatiile de familie sunt grav si iremediabil vatamate iar casatoria nu mai poate continua.

In dovedire, partile au depus la dosar certificatul de casatorie în original si dovada achitarii taxei judiciare de timbru si timbru judiciar.

În sedinta publica din 20.09.2010, partile au aratat ca sunt de acord cu divortul de comun acord fara motivarea hotarârii.

Analizând probele dosarului instanta retine în fapt ca partile s-au casatorit la ….2008, din casatorie nu au rezultat copii, sotii si-au dat acordul pentru

desfacerea casatoriei, astfel ca în baza art.37 si 38 din Codul familiei, art.40 al.2 din Codul familiei si art. 6131 C.p.civ. va admite actiunea, va desface casatoria încheiata la data de 16.05.2008 si înregistrata la nr.12 în registrul de stare civila al Primariei …, luând act de acordul sotilor, va dispune ca reclamanta sa revina la numele purtat anterior casatoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite actiunea civila formulata de reclamanta VDM în contradictoriu cu pârâtul VM.

Desface casatoria încheiata la data de ….2008 si trecuta în Registrul de stare civila al Primariei .. la nr….., luând act de acordul partilor.

Reclamanta va reveni la numele purtat anterior casatoriei, acela de C…

Irevocabila .

Pronuntata in sedinta publica, astazi 20.09.2010

Presedinte Grefier

Petcu Roxana Ioana Mirica Aneta

Red. PRI/MA/24.09.2010