Potrivit prevederilor art.129 alin.3 Cod procedura fiscala masurile asiguratorii, poprirea si sechestrul asiguratoriu, pot fi dispuse si inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare. Aceste dispozitii legale se completeza cu cele prevazute in alin.2 in sensul ca masurile asiguratorii se dispun atunci cand exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul
Este de retinut, asadar, caracterul exceptional al masurilor asiguratorii care pot fi dispuse inainte de emiterea titlului de creanta, inclusiv in cazul efectuarii de controale sau al antrenarii raspunderii solidare precum si al celor care se pot dispune atunci cand exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul. Altfel spus, pentru ca astfel de masuri sa poata fi dispuse in mod legal este necesar ca ipotezele avute in vedere de legiuitor sa se verifice la data luarii masurilor: sa existe date certe, sustinute de probe, care sa determine concluzia ca exista pericolul ca debitorul sa se sustraga, sa isi ascunda ori sa isi risipeasca patrimoniul.
Motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica în mod neechivoc elementele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar şi în funcţie de care să îşi poată formula eventualele apărări, dar şi pentru ca instanţa de judecată să poată exercita un control efectiv al legalităţii actului. Doar obligaţia motivării tuturor actelor administrative poate funcţiona ca o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii drepturilor cetăţeneşti.
Cerinţa motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pentru care au fost adoptate, se regăseşte şi în Recomandarea (2007)7 a Comitetului de Miniştri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluţia (77)31 a Comitetului de Miniştri (principiul IV), fiind preluată şi menţionată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative: „Fiecare decizie adoptată de Instituţie, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menţiona temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele relevante şi baza legală a deciziei.
Dosar nr. 9494/211/2012
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA MIXTĂ DE ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. /R/2012
Şedinţa publică din data de 2012
Instanţa constituită din: PREŞEDINTE Judecător
Judecător
Grefier
S-a luat spre examinare recursul declarat de recurentul, împotriva Sentinţei civile nr. pronunţată în dosarul nr/2012 al Judecătoriei Cluj-Napoca, privind şi pe intimatele D.G.F.P. CLUJ şi A.F.P. CLUJ-NAPOCA, cauza având ca obiect contestaţie la executare.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică de la data de 2012, fiind consemnate pe larg în încheierea de şedinţă de la acea dată, care fac parte integrantă din prezenta, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 28 noiembrie 2012 când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de în dosarul nr. 2012 s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de contestatorul în contradictoriu cu intimatele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr./2012 şi înştiinţarea de poprire asiguratorie nr. /2012.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Din Raportul de inspecţie fiscala incheiat de intimata Direcţia Generala a Finanţelor Publice Cluj la data de rezulta ca in perioada 2012, contestatorul a fost supus unei inspecţii fiscale, in cursul căreia s-au stabilit in sarcina sa obligaţii fiscale principale si accesorii estimate la suma de 776900 lei.
In cursul inspecţiei fiscale, la data de.03.2012, intimata a emis Decizia de instituire a masurilor asiguratorii seria nr. 30.03.2012, pentru suma de 776900 lei, reţinând ca in condiţiile in care contribuabilul a apreciat ca echipa de inspecţie fiscala nu este competenta sa efectueze nici o inspecţie fiscala, motiv pentru care nu a furnizat nici un fel de informaţii si nici un document din care sa rezulte activitatea economica desfăşurata, s-a constatat ca exista pericolul ca acesta sa se sustragă, sa isi ascundă ori sa isi risipeasca patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea.
Din conţinutul actului rezulta ca masurile asiguratorii vizează trei terenuri, asupra carora contestatorul este coproprietar in cota de ½ parte, precum si poprirea disponibilităţilor băneşti existente in conturile sale deschise la cinci terţi, respectiv bănci.
Astfel, s-a apreciat că intimata Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj- Napoca a procedat la emiterea adresei de instiintare a popririi nr. 22551/02.04.2012.
Ulterior, constatând ca unul din terenurile asupra caruia s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii nu se mai afla in proprietatea contestatorului, pe baza referatului justificativ din data de 17.05.2012, intimata Direcţia Generala a Finanţelor Publice Cluj a emis Decizia de ridicare a masurilor asiguratorii din 17.05.2012, in limita terenului inscris in CF nr. Cluj- Napoca, nr. cad.
Instanţa a retinut ca dreptul de a fi ascultat al contribuabilului prevăzut la art. 9 alin.
1 din OG nr. 92/2003 a fost respectat, contestatorul având dreptul sa formuleze cu ocazia prezentării sale la organul fiscal orice apărare ar fi crezut de cuviinţa pentru stabilirea faptelor relevante care sa fie avute in vedere de intimata.
Apoi, nu se poate omite faptul ca, in calitate de contribuabil, contestatorului ii revin si obligaţii, cum sunt acelea de a coopera si colabora pentru determinarea stării de fapt fiscale, prevăzute de art. 10 si 106 din OG nr. 92/2003, care sa conducă la stabilirea unor obligaţii fiscale reale, ori in cazul refuzului se poate cu uşurinţa desprinde concluzia ca acesta a refuzat pana si exercitarea dreptului de a fi ascultat, ceea ce nu mai poate fi imputat organului fiscal.
Pe de altă parte, fata de starea de fapt retinuta prin actul de control si expusa chiar in
Decizia de instituirea a masurilor asiguratorii, intentia contestatorului de a se sustrage de la control, respectiv de la stabilirea si colectarea obligaţiilor fiscale apare ca fiind reala, cata vreme acesta a refuzat sa pună la dispoziţia echipei de control informaţiile si documentele privind activitatea sa economica, pentru stabilirea existentei sau inexistentei debitului fiscal, in concret.
Asadar, se apreciaza ca masurile asiguratorii întreprinse de intimata, in limita sumelor de bani stabilite prezumtiv la acel moment este intemeiata, iar motivarea intimatei suficienta pentru emiterea actului atacat.
Apoi, apărarea contestatorului conform căreia prin dispoziţia de instituire a masurilor asiguratorii, respectiv infiintarea popririi au fost indisponibilizate toate sumele de bani existente in conturile sale, cu incalcarea prevederilor art. 409 alin. 1 C. proc. civ., in speţa a limitei de 1/3 parte din venituri, se dovedeşte a fi lipsita de suport probator, atât din perspectiva sumelor de bani in cauza, cat si a sursei lor, legiuitorul instituind aceasta limita in privinta veniturilor din salarii si alte venituri periodice realizate din munca, pensiile acordate in cadrul asigurărilor sociale, precum si alte sume ce se plătesc periodic debitorului si care sunt destinate asigurării mijloacelor de existenta ale acestuia, iar nu a veniturilor in mod generic, cum fara temei susţine contestatorul.
Nici critica privind faptul ca valoarea bunurilor asupra carora s-a dispus instituirea masurilor asiguratorii nu poate fi primita de instanţa, in condiţiile in care masurile dispuse urmează a fi puse in aplicare numai pana la concurenta creanţei estimata de organul fiscal, indiferent de valoarea mai mare a bunurilor sau disponibilităţilor băneşti ale contestatorului, pentru care oricum acesta nu a administrat dovezi.
Cu respectarea termenului legal de 15 zile prevăzut de art. 301 din Codul de procedură civilă, contestatorul a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, solicitând să se dispună admiterea recursului şi modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul admiterii contestaţiei îndreptate împotriva măsurilor asiguratorii, respectiv restituirea taxelor judiciare de timbru achitate la fond şi în recurs, la data rămânerii irevocabile a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea atacată este nemotivată şi că judecătorul fondului s-a raliat nemotivat poziţiei fiscului, protejând astfel instituirea şi menţinerea unor măsuri asiguratorii nelegale. Recurentul a mai arătat că sentinţa atacată este nelegală, deoarece în speţă nu s-a respectat dreptul la apărare, contribuabilul nefiind ascultat, ceea ce poate conduce la anularea actului administrativ-fiscal şi că în speţă nu este aplicabilă excepţia prevăzută la art.9 alin.2 lit.d C.pr.fisc., întrucât măsurile asiguratorii nu sunt măsuri de silită. Recurentul a susţinut că decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nu este motivată şi că nu a existat nici un control fiscal în curs, astfel că dispunerea de măsuri asigurătorii este nelegală iar contrar susţinerilor instanţei de fond, fiscului îi revenea obligaţia de a proba cuantumul şi natura veniturilor poprite, pentru a se putea pronunţa asupra modului în care au fost respectate dispoziţiile art.409 al.1 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a
judeţului Cluj a solicitat respingerea recursului şi a arătat că decizia de măsuri asiguratorii a fost emisă în temeiul atribuţiilor conferite de lege, respectiv de art.94 al.2 lit. din OG
92/2003, art.129 C.pr.fisc. şi cele ale pct.125.1-125.9 din HG 1050/2004 precum şi ale Ordinului MF nr.2605/2010. Intimata a mai arătat că în speţă au existat indicii cu privire la pericolul ca debitorul încearcă să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să-şi risipească patrimoniul, s-au dispus măsuri asiguratorii.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate şi a celor de ordine publică incidente, tribunalul îl apreciază ca întemeiat şi urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr..2012 emisă de intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj s-a dispus instituirea unor astfel de măsuri în ceea ce îl priveşte pe recurentul , pentru suma de 776900 lei şi cu privire la anumite bunuri mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit, respectiv asupra unor conturi de disponibilităţi şi de depozite.
În cuprinsul deciziei s-a menţionat în mod expres faptul că, în temeiul art. 9 alin. 2
lit. d din O.G. nr. 92/2003, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului. În contextul acestei precizări, rezultă că organul fiscal a apreciat că ne găsim în situaţia de excepţie, care nu implică în mod necesar audierea contribuabilului.
Potrivit art. 9 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, „Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în luarea deciziei”, cu excepţia situaţiilor de la aliniatul 2.
În ceea ce priveşte cazul de la art. 9 alin. 2 lit. d mai sus menţionat, privind
neobligativitatea ascultării contribuabilului atunci când urmează să se ia măsuri de executare silită, acesta trebuie coroborat cu dispoziţiile art. 145 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, conform căruia „Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei”.
Or, în speţă, intimatele nu au susţinut şi dovedit faptul că la data instituirii măsurilor
asigurătorii ar fi fost declanşată executarea silită; dimpotrivă, din raportul de inspecţie fiscală nr. 2012 reiese faptul că la data de 2012 nici nu era întocmit şi comunicat titlul de creanţă.
De altfel, aceasta este şi natura măsurilor asiguratorii, care nu reprezintă măsuri de executare silită, ci doar mijloace procesuale având drept scop asigurarea organului fiscal, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale contribuabilului, asupra posibilităţii de realizare efectivă a executării silite atunci când se va emite titlul executoriu. Dar şi decizia de instituire a măsurilor asiguratorii trebuie să respecte prevederile general aplicabile ale Codului de procedură fiscală, privind dreptul contribuabilului de a fi ascultat anterior emiterii actului contestat.
Pe de altă parte, Potrivit art. 129 alin. 5 din Codul de procedură fiscală, „Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată (…)”.
Aceste dispoziţii legale sunt în deplin acord cu prevederile art. 31 alin. 1 şi 2 din României, potrivit cărora dreptul la informaţie trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autorităţile publice şi cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual.
Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiţie de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligaţia de a indica în mod neechivoc elementele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar şi în funcţie de care să îşi poată formula eventualele apărări, dar şi pentru ca instanţa de judecată să poată exercita un control efectiv al legalităţii actului. Doar obligaţia motivării tuturor actelor administrative poate funcţiona ca o garanţie a respectării legii şi a ocrotirii drepturilor cetăţeneşti.
Cerinţa motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt şi de drept pentru care au fost adoptate, se regăseşte şi în Recomandarea (2007)7 a Comitetului de Miniştri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluţia (77)31 a Comitetului de Miniştri (principiul IV), fiind preluată şi menţionată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative: „Fiecare decizie adoptată de Instituţie, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menţiona temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele relevante şi baza legală a deciziei”.
În speţă, organul fiscal a apreciat ca există pericolul ca recurentul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea în condiţiile în care contribuabilul a apreciat că echipa de inspecţie fiscală nu este competentă să efectueze nicio inspecţie fiscală, motiv pentru care nu a furnizat niciun fel de informaţii şi niciun document din care să rezulte activitatea economică desfăşurată.
Sub acest aspect, tribunalul reţine că la data de 30.03.2012 controlul desfăşurat cu
privire la activitatea economică a recurentului era deja finalizat, procedura fiscală aflându-se în stadiul înştiinţării contribuabilului pentru discuţia finală.
Astfel, din raportul de inspecţie fiscală reiese că la acea dată contribuabilului i-au fost prezentate constatările cuprinse în acest raport şi în proiectul de raport de inspecţie fiscală. Pe de altă parte, din acelaşi act administrativ fiscal rezultă că inspecţia fiscală începuse încă din 14.11.2011, iar în lipsa informaţiilor solicitate contribuabilului, echipa de inspecţie fiscală a fost nevoită să solicite informaţii suplimentare referitoare la activitatea desfăşurată de la cabinetele notariale unde au fost întocmite actele de vânzare-cumpărare.
Pe cale de consecinţă, informaţiile şi documentele care nu au fost furnizate de recurent fuseseră deja dobândite de inspectorii fiscali la instituirii măsurilor asigurătorii, iar decizia emisă nu prezintă elemente de fapt suplimentare, de natură a convinge cu privire la iminenţa riscului de sustragere de la plata sumelor legal stabilite, aceasta cu atât mai mult cu cât intervalul scurs între începerea inspecţiei fiscale şi data instituirii măsurilor asigurătorii este suficient de lung pentru a impune justificarea temeinică a momentului ales pentru emiterea deciziei.
Văzând dispoziţiile art.46 din Codul de procedură fiscală, urmează că aceste aspecte sunt de natură a atrage nulitatea relativă şi virtuală a actelor administrative fiscale; or, în speţă, vătămarea impusă de art. 105 alin. 2 din este evidentă, recurentului nefiindu-i respectat dreptul la apărare; pe de altă parte, în lipsa motivării corespunzătoare contribuabilul nu este în măsură să stabilească conduita fiscală sancţionată iar instanţa nu poate să procedeze la verificarea legalităţii şi temeiniciei deciziei emise.
Pentru toate acestea, în temeiul art. 312 raportat la art. 3041 din Codul de procedură civilă, tribunalul va admite recursul formulat de recurentul împotriva Sentinţei civile nr.
/2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o va modifica în întregime în sensul că va admite contestaţia la executare şi va anula Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr..03.2012; pe cale de consecinţă, se impune şi anularea înştiinţării de poprire asiguratorie nr..2012 emisă de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca.
Dată fiind modalitatea de soluţionare a capătului principal de cerere, în temeiul art.274 alin. 1 Cod de procedură civilă, intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj va fi obligată să plătească recurentului suma de 620 lei reprezentând cheltuieli de judecată la fond şi constând în contravaloarea onorariului avocaţial achitat, atestat cu chitanţa nr.
De asemenea, în temeiul art. 23 alin. 1 lit. e din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, actualizată, se va dispune restituirea taxelor judiciare de timbru achitate de contestator la fond şi în recurs.
În temeiul art. 316 raportat la art. 298 şi art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că recurentul nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de recurentul în contradictoriu cu intimatele Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinţei /2012 pronunţată de Judecătoria Cluj- Napoca la data de /2012, pe care o modifică în întregime în sensul că admite contestaţia la executare formulată.
Anulează Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 30.03.2012 şi înştiinţarea de poprire asiguratorie nr
Obligă pe intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj să plătească recurentului suma de 620 lei, cheltuieli de judecată la fond.
Dispune restituirea taxelor judiciare de timbru achitate de contestator la fond şi în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată şi pronunţată în şedinţa publică din data de
Preşedinte Judecător Judecător
Grefier
