Art. 286 Schimbarea încadrării faptei PROCEDURA PLÂNGERII PREALABILE


Art. 286

Schimbarea încadrării faptei

Dacă într-o cauză în care s-au făcut acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de cercetare penală continuă cercetarea. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale.

Legea 356/2006 – pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;