Prin deciziile nr. 124 şi 125/2001 emise de intimata S.C.”Irmax” S. A. Brăila, s-a dispus desfacerea contractului de muncă al contestatoarei Palade Ionica Cristinela, în baza dispoziţiilor art. 130 lit. i din codul muncii şi imputarea sumei de 25.295.536 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 141 din 28 martie 2002 a Tribunalului Brăila, s-a dispus admiterea contestaţiei petentei şi anularea atât a deciziei de desfacere a contractului de muncă cât şi a deciziei de imputare, reţinându-se faptul că aceasta nu se face vinovată de abaterile reţinute prin deciziile emise de intimată iar prejudiciul despre care se face vorbire în decizia de imputare nu există.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs intimata S.C.”Irmex” S. A. Brăila care a susţinut că datorită neîndeplinirii sarcinilor de serviciu, contestatoarea i-a produs grave prejudicii, inclusiv materiale.
Prin decizia civilă nr. 1271 din 8 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, a fost admis recursul intimate, a fost modificată hotărârea primei instanţe şi s-a respins ca nefondată contestaţia petentei.
Pentru a pronunţa această decizie. Curtea a reţinut faptul că petenta avea în sarcina sa obligaţia de a încasa chiriile pentru spaţiile închiriate şi calcularea penalităţilor de întârziere pentru persoanele fizice sau juridice care nu achitau în termen aceste sume.
Această situaţie de fapt a fost recunoscută de contestatoare atât în plângerea adresată instanţei cât şi cu ocazia luării interogatoriului.
Faţă de aceste susţineri, Curtea a reţinut faptul că din motive imputabile, contestatoarea nu a încasat chiriile şi nu a calculat penalităţi de întârziere.
(decizia civilă nr. 1271/R/08.10.2002 )