Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 9637 din 22 noiembrie 2012
Prin sentinţa civilă nr. 5705 din 28.05.2012, a Tribunalului Cluj, a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâta Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului C..
A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta
B.A.V. prin Sindicatul Salariaţilor în contradictoriu cu pârâta Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului C.
A fost obligată pârâta la acordarea în favoarea reclamantei a sporului de doctorat de 15% din salariul de bază, aferent lunilor noiembrie-decembrie 2009.
A fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie, invocată de Ministerul Mediului şi Pădurilor.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului C. în contradictoriu cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti şi Ministerul Mediului şi Pădurilor Bucureşti.
Au fost obligaţi chemaţii în garanţie la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor acordate prin prezenta cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La nivelul anului 2009, reclamanta B.A.V. ocupa funcţia publică de execuţie, clasa I, gradul profesional superior, treapta 1 de salarizare în cadrul Serviciului Implementare Politici de Mediu, Compartimentul Gestiunea Deşeurilor şi Chimicale din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului C. iar la data de 02.11.2009 s-a emis în favoarea ei Decizia nr. 49, prin care s-a stabilit ca, începând cu data de 01.11.2009, să beneficieze de un spor de 15% din salariul de bază, în urma obţinerii titlului ştiinţific de doctor.
Ambele părţi confirmă faptul că reclamanta nu a beneficiat, efectiv, de suma de 288 lei aferentă acestui spor.
Prin prezenta cerere, reclamanta solicită acordarea sporului începând cu luna noiembrie 2009 şi în continuare.
In ceea ce priveşte excepţia inadmisibilitătii cererii invocată în cauză, care se impune a fi analizată cu prioritate conform dispoziţiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr.554/2004 raportat la art.137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanţa a respins-o pentru următoarele considerente:
Pârâta susţine că decizia menţionată nu a produs efecte juridice şi a fost modificată parţial prin statul nominal de personal aprobat la data de 25.11.2009 de către directorul coordonator al APM, în temeiul căruia au fost acordate drepturile salariale la data de 10.12.2009, or, reclamanta nu a formulat nicio contestaţie la acest stat nominal de personal.
Potrivit art. 31 alin. 2 din O.G. nr. 6/2007, în forma în vigoare la sfârşitul anului 2009, contestaţia în legătură cu stabilirea salariilor de bază, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi putea fi depusă „în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarului public
În speţă, statul nominal de personal nu are caracterul unui act administrativ, obligatoriu a fi comunicat funcţionarului public, prin care să se poată modifica drepturile salariale, fiind doar un document de evidenţă contabilă, întocmit pe baza deciziilor de încadrare în trepte de salarizare şi de acordare de sporuri, premii sau alte drepturi.
Date fiind acestea, reclamanta nu avea obligaţia de a contesta în prealabil înscrisul menţionat, iar prezenta cerere a fost admisibilă.
Argumentele vizând caducitatea cererii privesc fondul litigiului au fost luate în considerare ca atare.
De asemenea, argumentele suplimentare aduse de chemata în garanţie Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului privesc obligaţia reclamantei de a respecta termenul de prescripţie de 6 luni şi pe cel de decădere de 1 an, calculate de la data când a luat cunoştinţă de neacordarea sporului, însă aplicarea acestora s-ar putea realiza doar raportat la un act administrativ comunicat reclamantei, care nu există în speţă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reţinut că pârâta a decis neacordarea sporului de doctorat întrucât domeniul agronomie în care reclamanta B.A.V. a obţinut titlul de doctor nu ar avea nicio legătură cu domeniul Deşeuri şi Substanţe Chimice Periculoase în care îşi desfăşoară activitatea.
Pârâta nu a emis, însă, un act administrativ de revocare a Deciziei nr. 49/2009, care a rămas, deci, în fiinţă şi a produs efecte juridice. De aceea, solicitarea reclamantei de acordare a sporului a fost pe deplin justificată.
Pe de altă parte, în aplicarea Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pârâta a emis Decizia nr. 26/26.01.2010 de reîncadrare a reclamantei B.A.V., prin care se stabilesc drepturile salariale care i se cuvin începând cu data de 01.01.2010, iar reclamanta nu a respectat procedura de formulare a contestaţiei reglementată de art. 34 din lege.
Pentru acestea, în temeiul art. 31 din Legea nr. 188/1999, republicată raportat la art.14 din O.G. nr. 6/2007, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată şi s-a acordat reclamantei sporul de doctorat de 15% din salariul de bază, aferent lunilor noiembrie-decembrie 2009.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului C., potrivit art. 1 şi 2 din H.G. nr. 918/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a instituţiilor din subordine, art. 15 alin. 3 din H.G. nr. 1635/2009 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Pădurilor, art. 5 alin. 5 şi art. 17 din H.G. nr.918/2010 şi respectiv art. 1 din O.G. nr. 22/2002, plata sumei acordate prin prezenta hotărâre impune în sarcina pârâtei Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca obţinerea suplimentării fondurilor de la ordonatorul secundar de credite Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, care la rândul său trebuie să solicite suplimentarea fondurilor de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, care îndeplineşte funcţia de ordonator principal de credite.
Reţinând şi faptul că această cerere nu a fost formulată în considerarea unor raporturi de serviciu existente între reclamantă şi chemaţii în garanţie, instanţa a respins excepţia inadmisibilitătii invocată de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi în temeiul art. 60 şi urm. din a admis cererea de chemare în garanţie, cu obligarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi a Ministerului Mediului şi Pădurilor la alocarea fondurilor necesare plăţii drepturilor acordate prin prezenta cauză.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Sindicatul şi pârâta AGENŢIA REGIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI C..
Prin recursul declarat de reclamanta B.A.V. prin Sindicatul salariaţilor …, s-a solicitat modificarea în parte a sentinţei civile recurate în sensul obligării intimatei parate la plata sporului de doctorat în procent de 15% din salariul de baza, şi pentru perioada de la 01.01.2010 şi pana la data de 01.09.2011, cand raportul de serviciu intre parti a fost suspendat în condiţiile legii.
În motivare a arătat că prin sentinţa recurată, Tribunalul Cluj a admis în parte acţiunea formulata, hotărând netemeinic şi nelegal respingerea cererii de obligare a paratei la plata sporului de doctorat în procent de 15% din salariul de baza, pentru perioada 01.01.2010 şi pana la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii pronunţate în cauza.
In fundamentarea soluţiei de respingerea a cererii pentru perioada începând cu
01.01.2010, în mod eronat, instanţa de fond a reţinut faptul ca reclamanta nu a respecta procedura de formular a contestaţiei reglementata de art.34 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fondul publice, parata emiţând Decizia 26/26.01.2010 de reîncadrare a salariatei.
În fapt, potrivit documentelor depuse la dosarul cauzei reiese indubitabil faptul ca Decizia 26/26.01.2010 a fost contestata de salariata potrivit procedurii reglementate de lege, reclamanta înregistrând la parata adresa nr.2719/22.02.201 O, în cuprinsul căreia (paragraful ultim) se arata ca prin decizia 26.01.2010 a fost reîncadrata cu un salariu de baza care nu cuprinde sporul de 15% pentru docotrat, solicitând acordarea în continuare a acestuia.
Totodată, ulterior salarizarea reclamantei a fost modificata succesiv prin Decizia nr.132/05.07.2010, şi care a fost contestata prin adresa nr.1 0004/16.08.201 O, la care nu s-a răspuns, precum şi Decizia nr.201/22.11.2010, contestata prin adresa nr.11934/17.12.2010, salariata reiterând aspectele legate de nelegaitatea neacordării sporului de doctorat şi solicitând restabilirea legalităţii şi acordarea drepturilor salariale în condiţiile legii.
Prin urmare, prin decizia nr.49/2009 emisa de parata, reclamantei i s-a acordat prin dispoziţia angajatorului, în condiţiile legii, un spor de doctorat de 15% din salariul de baza începând cu 01.11.2009, ceea ce nu s-a acordat a fost plata efectiva a sumelor corespunzătoare dreptului pretins.
Ori, reţinând faptul ca, potrivit legislaţiei ulterioare privind salarizarea personalului bugetar acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor a fost abrogata (art.48 pct.13 din Legea 330/2009), aşa cum de altfel recunoaşte atât parata cat şi chemata în garanţie, deci nu mai exista baza legala a acordării acestuia în condiţiile noilor acte administrative emise de parata în aplicarea legii şi privitor la salarizarea reclamantei,
în opinia acesteia, neprevederea acestui spor în legislaţia actuala urmata de emiterea unor noi dispoziţii de reîncadrare pe seama salariatei nu ar fi justificat contestarea acelor decizii şi anularea acestora pe motiv ca nu prevadă acordarea acestui spor.
Rezolvarea legala a situaţiei dedusa judecaţii, fata de obiectul acţiunii introductive de instanţa, se regăseşte în prevederile art.6 al. 1 OUG nr.1 /201 O, şi care stabileşte ca personalului care a beneficiat de sporul pentru titlul ştiinţific de “doctor” în luna decembrie 2009, i se va acorda, începând cu 01.011.2010 o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere şi suma aferenta acestui spor, avuta la luna decembrie 2009.
In consecinţa, salariata nebeneficiind efectiv la luna decembrie 2009 de sumele corespunzătoare plăţii sporului de doctorat recunoscut prin decizia 49/2009, la
01.01.2010 odată cu reîncadrarea salariatei în baza deciziei 26/26.01.2010 nu exista temeiul de drept pentru acordarea acestui spor începând cu 01.01.2010 şi în continuare.
In concluzie, reţinând ca parata nu îşi poate invoca propria culpa în apărarea unui drept, beneficiul acestui drept recunoscut de art.14/0UG nr.6/2007 fiind resprans prin neplata efectiva a acestuia începând cu 01.11.2009 şi în continuare.
Potrivit art.53 al.2 din Constituţie :”Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratic. Măsura trebuie sa fie proporţional cu situaţia care a determinat-o, sa fie aplicata în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existentei dreptului sau libertăţilor”.
In acelaşi sens sunt şi prevederile art.38 din Codul Muncii, mai mult, nici noua legislaţie privind salarizarea personalului bugetar în vigoare de la 01.01.2010 nu prevedea limitarea neacordării acestui drept pentru salariaţii care la decembrie 2009 beneficiau efectiv de acesta, în fapt, fiind vorba de un drept legal recunoscut şi acordat salariaţilor, reprezentând un drept câştigat şi care nu poate fi decât cu respectarea prevederilor constituţionale menţionate anterior.
Mai arată instanţei de recurs că, începând cu 01.09.2011 raportul de serviciu existent între părţi a fost suspendat în temeiul art.95 alin.2 din Legea nr.188/1999.
Prin recursul declarat de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului s-a solicitat pe pe cale de excepţie, respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă.
1. Cererea de chemare în judecată este tardiv formulată.
Conform prevederilor art.31 din OUG nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, cu modificările şi completările ulterioare:
” (1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de baza, sporurilor, premiilor şi a altor drepturi, care se acorda potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, este de competenta ordonatorilor de credite.
(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale §i a altor drepturi ale funcţionarului public.
(3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile de la înregistrare, cu avizul organizaţiilor sindicate reprezentative la nivel de autoritate ori instituţie publica sau, după caz; cu avizul reprezentanţilor funcţionarilor publici, acolo unde nu sunt altfel de organizaţii sindicate.
(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana în cauză se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii. “
Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: “Termenul de introducere a acţiunii:
(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ; recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;
b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;
c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;
d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după ca:v a plângerii prealabile;
e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative. “
(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă fi peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.
(5) Termenul prevăzut la alin. 1 este termen de prescripţie iar termenul prevăzut la alin. 2 este termen de decădere. “
Astfel, la momentul emiterii Deciziei nr. 49/2009 exista OG nr. 6/2007 cu modificările şi completările ulterioare care era legea specială care se aplica drepturilor salariale ale funcţionarilor publici, urmând a se completa cu prevederile Legii nr. 554/2004 privind Contenciosul administrative cu modificările şi completările ulterioare.
Solicită să se observe că, concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, astfel că după părerea noastră instanţa de judecată era obligată să dea curs legii speciale respectiv dispoziţiilor OG nr. 6/2007.
Instanţa de fond a nesocotit aceste dispoziţii legale imperative. Cu toate că Decizia APM CLUJ a fost emisă la data de 02. 11. 2009 şi comunicată reclamantei, iar la data de 07. 12.2009 prin adresa înregistrată cu nr. 12478/07.12.2009 Biroul Financiar -Contabilitate a comunicat conducerii instituţiei faptul că nu poate duce la îndeplinire acest act administrativ deoarece nu este semnat de celelalte compartimente de specialitate a APM CLUJ, fiind astfel în contradicţie cu prevederile Ordinului MFP nr. 522/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar-preventiv, reclamanta nu a depus nicio contestaţie în legătură cu acest act administrativ, decât ulterior cererii cu nr. 11934/17.12.2010 adică la mai bine de 1 an de la emiterea actului administrativ.
Abia la data de 13.04.2011 reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată cu mult peste termenele statornicite de art.11 alin.1 şi 2 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
Reclamanta nu avea menţionate în fişa postului atribuţii în legătură cu domeniul în care a susţinut şi obţinut titlul de doctor. Acest lucru reiese cu claritate din fişa postului care i-a fost adusă la cunoştinţă şi pe care nu a dorit să o semneze.
Cu toate acestea, instanţa de fond a obligat ARPM Cluj-Napoca la plata sporului de doctorat de 15% din salariul aferent lunilor noiembrie-decembrie 2009, iar pentru restul perioadei solicitate instanţa a respins acest capăt de cerere, recunoscând că reclamanta nu a parcurs procedura instituită de lege.
Având în vedere motivele expuse mai sus, solicită respingerea acţiunii, pe cale de excepţie, ca inadmisibilă.
II. Pe fond, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică.
Baza legală pentru acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de “doctor” a fost până la data de 31.12.2009 OUG nr.6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pana la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acorda funcţionarilor publici în anul 2007, care prevedea la art. 14:
„Funcţionarii publici care poseda titlul ştiinţific de “doctor” beneficiază de un spor pentru titlul ştiinţific de 15% din salariul de baza, daca îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care poseda titlul ştiinţific respectiv, care se plăteşte ci începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat acordarea acestuia”.
Acest articol a fost abrogat la data de 1 ianuarie 2010 de art.48 pct.13 din Legea nr.330/2009.
Aşa cum am menţionat şi mai sus, prin Decizia nr.49/02.11.2009 prin care au fost stabilite drepturile salariale de care beneficia doamna B.A.V. începând cu data de
01.11.2009, era inclus şi sporul pentru titlul ştiinţific de “doctor” în procent de 15%, respectiv 288 lei.
Această decizie însă nu a produs efecte juridice şi a fost modificată parţial, prin statul nominal de personal aprobat la data de 25.11.2009 de către directorul coordonator al APM Cluj, conform căruia d-nei B.A.V. i-au fost acordate următoarele drepturi salariale:
– salar de bază – 1920 lei
– spor pentru condiţii vătămătoare în procent de 10% din salarul de bază – 192 lei
– spor de vechime în procent de 20% – 384 lei
Ulterior a fost aprobat Statul nominal de personal la data de 31.12.2009 conform căruia drepturile salariale ale d-nei B.A.V. erau aceleaşi din statul nominal de personal din 25.11.2009.
Urmare intrării în vigoare a Legii Cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, sporul pentru titlu ştiinţific de “doctor” nu s-a mai acordat. S-a dispus, însă, acordarea unor sume compensatorii cu caracter tranzitoriu persoanelor care au beneficiat de acest spor în luna decembrie 2009. Întrucât, conform statului nominal de personal din 31 decembrie 2009, drepturile salariale de care beneficia d-na B.A.V. nu includeau sporul pentru titlu ştiinţific de “doctor” , reîncadrarea acesteia s-a făcut în conformitate cu prevederile art.4 din OUG nr.1/2010 privind unele masuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte masuri în domeniul bugetar. S-a emis în acest sens Decizia nr.26/26.01.2010.
La data de 22.11.2010 , urmare reorganizării ARPM Cluj-Napoca în baza HG nr.918/2010 şi preluării prin transfer – în limita posturilor vacante – a personalului APM Cluj, care s-a desfiinţat, d-na B.A.V. a fost numită în cadrul ARPM Cluj-Napoca pe
funcţia publică de consilier, grad profesional superior, salarizată conform treptei 1 de salarizare, beneficiind de un salar de bază lunar de 2304 lei. Salariul de bază a fost stabilit conform Anexei I1I,art.14 din Legea Cadru Nr. 330/2009 care prevede că: “Funcţionarii publici care ocupa o alta funcţie publica prin mutare în cadrul altui compartiment sau prin transfer beneficiază de salariul de baza corespunzător Funcţiei publice pe care o ocupa prin modificarea raporturilor de serviciu, cu păstrarea treptei de salarizare deţinute”.
La data de 22.11.2010, ARPM Cluj-Napoca nu putea dispune acordarea titlului ştiinţific de “doctor” d-nei B.A.V. întrucât nu avea baza legală, iar în ceea ce priveşte acordarea unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu nici aceasta nu a fost posibilă, întrucât conform Legii nr.330/2009 aceasta trebuia stabilită începând cu data de 1 ianuarie 2010 odată cu reîncadrarea acesteia.
La preluarea prin transfer a d-nei B.A.V., ARPM Cluj-Napoca a respectat legislaţia privind salarizarea personalului bugetar în vigoare la acea dată, acordându-i aceleaşi drepturi salariale de care beneficia în cadrul APM Cluj la data desfiinţării acesteia.
Ulterior la data de 30. 08. 2011 ARPM Cluj-Napoca a emis Decizia nr. 175/30. 08. 2011 prin care începând cu data de 01. 09. 2011 raportul de serviciu al reclamantei sa suspendat la cerere până la data de 31. 12.2011.
Ulterior, la data de 14. 12. 2011 reclamanta a solicitat prin cererea nr. 15421/14.
12. 2011 suspendarea raportului de serviciu începând cu data de 01. 01. 2012 până la data de 31. 12.2012, în acest sens fiind emisă Decizia nr. 211/27. 12.2011.
Analizând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs şi a apărărilor formulate, Curtea reţine următoarele:
1. Cu privire la recursul declarat de reclamantă:
Raportul juridic generator al conflictului supus judecăţii are natura juridică a raportului de serviciu aşa cum este definit de art. 1 alin. 1 din Legea privind Statutul funcţionarilor publici nr. 188/1999 respectiv priveşte raporturi juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale, regimul general fiind stabilit de această lege.
Conform art. 109 din aceeaşi lege, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.
Totodată, Curtea reţine că dat fiind adoptarea legii amintite anterior, înainte de intrarea în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cauză devin aplicabile şi dispoziţiile art. 30 din această din urmă lege, care prevede că ori de câte ori într-o lege specială anterioară prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanţa de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta lege.
Aşa fiind, întrucât textul art. 109 din Legea nr. 188/1999 trimite generic la instanţa de contencios administrativ cu privire la competenţa de soluţionare a cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, trimiterea se socoteşte a fi făcută la dispoziţiile corespunzătoare ale Legii nr. 554/2004 cu tot cortegiul de consecinţe, inclusiv în planul competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de sesizare şi de judecată a unor astfel de litigii.
Astfel fiind, contenciosul funcţiei publice se diferenţiază semnificativ de contenciosul de drept comun al muncii, chiar dacă raportul juridic de serviciu este un raport juridic atipic de muncă, dat fiind regimul juridic diferit de reglementare sub aspectul dreptului material al celor două raporturi juridice cât şi sub aspect procesual.
Din această perspectivă pentru a statua dacă instanţa de contencios administrativ a fost legal sesizată cu un conflict ce are la bază un raport juridic de serviciu nu se urmează regulile specifice din materia de drept comun a jurisdicţiei muncii ci regulile speciale, specifice, proprii procedurii contenciosului administrativ.
Faţă de aceste principii şi reguli, urmează a cerceta dacă criticile reclamantei recurente sunt fondate.
Recursul reclamantei este centrat pe critica soluţiei instanţei de fond privind neacordarea sporului de doctor în procent de 15% din salariul de bază pentru perioada
01.01.2010 şi până la data de 01.09.2011, când raportul juridic de serviciu a fost suspendat în condiţiile legii.
Strict în limitele recursului, Curtea are în vedere că instanţa de fond reţinut că prin Decizia nr. 26/26.01.2010 emisă de pârâtă s-a dispus reîncadrarea reclamantei în funcţia publică în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 330/2009 stabilindu-i-se şi drepturile salariale care i se cuvin începând cu data de 01.01.2010.
Instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută la art. 34 din Legea nr. 330/2009.
Recurenta se apără în recurs şi susţine că de fapt această decizie a fost contestată prin adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 2719/22.02.2010.
Curtea reţine că dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 330/2009, în vigoare illo tempore, conform principiului de drept consacrat în adagiul tempus regit actum, au avut următoarea redactare:
„1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.
(2) Contestaţia poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor soluţiona contestaţiile în termen de 10 zile.
(4) împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluţionării contestaţiei.”
Aşa fiind, Curtea reţine că reclamanta era obligată conform legii, ca prealabil sesizării instanţei de contencios administrativ să parcurgă procedura prealabilă prevăzută de lege, obligatorie, sub sancţiunea inadmisibilităţii acţiunii în justiţie, conform art. 109 alin. 2 C.pr.civ.
În cauză se observă din scriptul înregistrat la pârâtă sub nr. 11994/17.12.2010 că reclamanta şi-ar fi exprimat o anumită nemulţumire faţă de decizia nr. 26/26.01.2010 prin înregistrarea unei contestaţii înregistrate sub nr. 2719/22.02.2010, dedusă în mod indirect, fără însă să facă şi dovada elocventă a acestui fapt.
Dincolo însă de orice alt aspect probator care pune în discuţie absenţa probaţiunii cu privire la parcurgerea în termen, în condiţiile art. 34 din Legea nr. 330/2009 a
procedurii prealabile, Curtea observă suplimentar că de la data emiterii actului ce face obiectul analizei, recte 26.01.2010, până la data de 13 aprilie 2011 a trecut mai bine de un an, ceea ce pune problema tardivităţii introducerii acţiunii sub unghiul art. 11 alin. 2 rap. la art. 11 alin. 5 parte finală din Legea nr. 554/2004.
Trebuie notat că în materia contenciosului administrativ termenul de prescripţie general, stabilit printr-o normă specială derogatorie de la dreptul comun în materia dreptului privat, este de 6 luni aşa cum rezultă fără echivoc din prevederile art. 11 alin. 1 parte introductivă din Legea nr. 554/2004.
În mod cu totul special şi pentru motive temeinice termenul de 6 luni poate fi prelungit până la un an acest din urmă termen având însă valoarea juridică a unui termen de decădere, ceea ce înseamnă că natura juridică a acestuia este de termen de drept procedural.
Dincolo însă de aceste consideraţii, Curtea mai observă că însuşi obiectul acţiunii nu se pliază pe dispoziţiile Legii nr. 330/2009 rap. la Legea nr. 554/2004, de vreme ce petitul unic al acţiunii vizează obligarea pârâtei la plata sporului de doctorat de 15% din salariul de bază, fără să se creară în mod expres anularea actului prin care acesta nu a mai fost acordat şi apoi în funcţie de această soluţie trebuie văzut dacă poate fi obligată pârâta la recunoaşterea dreptului pretins aşa cum rezultă foarte clar din economia dispoziţiilor art. 1 alin. 1 , art. 8 alin. 1 şi art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele ce precedă şi în raport de considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus, Curtea reţine că sentinţa instanţei prin care a fost respinsă acţiunea pentru plata sporului de 15% de doctorat în procent de 15% din salariul de bază pentru perioada
01.01.2010 şi până la data de 01.06.2011, când raportul de serviciu al recurentei reclamante a fost suspendat conform legii, este corectă şi legală.
Din această perspectivă, în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999 rap. la art. 29 , art. 20 alin. 3 şi art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 C.pr.civ., recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.
2. Cu privire la recursul declarat de pârâtă, Curtea reţine că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează:
Aşa cum rezultă din soluţia dată recursului reclamantei problema de drept este comună şi recursului pârâtei.
Practic solicitarea de acordare a sporului de doctorat pentru perioada noiembrie -decembrie 2009 are în vedere examinarea împrejurării dacă reclamanta a parcurs procedura prealabilă stabilită de normele legale în vigoare tempus regit actum şi dacă acţiunea a fost introdusă în termen legal conform prevederilor art. 11 alin. 1, alin. 2 şi alin. 5 parte finală din Legea nr. 554/2004 a căror incidenţă a fost analizată în precedent.
Curtea reţine că instanţa de fond a reţinut corect apliucabilitatea la speţă a dispoziţiilor procedurale prevăzute de art. 31 alin. 2 din OG nr. 6/2007 care stabileau procedura prealabilă pentru contestaţiile împotriva modului de stabilire a salariului până la abrogarea acestui act normativ prin Legea nr. 330/2009.
În acest context, teza conform căreia statul nominal nu are valoarea de act administrativ poate fi amendată dacă se pleacă de la premisa că decizia prin care a fost recunoscut dreptul la sporul pentru titlul de doctor a fost conform celor susţinute de pârâtă revocată.
Este adevărat că actul de revocare nu este unul formal şi în nu respectă principiul paralelismului de forme (principiul simetriei), dar manifestarea de voinţă a pârâtei de a nu mai recunoaşte şi plăti dreptul solicitat este şi poate fi socotit un act administrativ care poate fi supus cenzurii.
Desigur că într-o astfel de situaţie refuzul tacit ori explicit ca act administrativ asimilat conform art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu este susceptibil de a face obiectul unei contestaţii prealabile în justiţie conform art. 8 alin. 1 din aceeaşi lege, dar aceasta nu înseamnă că acţiunea în justiţie pentru a se verifica dacă refuzul este justificat şi a se recunoaşte dreptul pretins poate fi introdusă sine die.
Curtea observă că deşi pârâta a invocat pe cale de întâmpinare tardivitatea acţiunii formulată de reclamantă instanţa nu s-a preocupat să dea o dezlegare acestei apărări rezumându-se să statueze asupra legalităţii procedurii prealabile şi purceadă apoi la tranşarea acţiunii pe fond în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a sporului aferent perioadei noiembrie – decembrie 2009.
Curtea reţine pentru identitate de raţiune, conform principiului de drept consacrat de adagiul ubi idem ratio ibi idem jus că şi acţiunea ce vizezaă plata sporului de doctor pentru perioada noiembrie 2009 – decembrie 2009 este tardivă.
Şi este aşa, deoarece, actul ce se poate contesta în cauză este refuzul pârâtei de a recunoaşte dreptul la spor prin lipsa acordării şi plăţii acestuia pe statul de plată, aspect de care reclamanta a luat la cunoştinţă cel târziu la sfârşitul lunii decembrie 2009 pentru luna noiembrie 2009 şi cel târziu la sfârşitul lunii ianuarie 2010 pentru luna decembrie 2009, sens în care din perspectiva art. 11 alin. 2 rap. la lin. 5 parte finală şi ţinând seama de data înregistrării acţiunii în justiţie, 13 aprilie 2011 şi această cerere apare ca fiind făcută peste termenul de decădere de un an, ceea ce pune problema sancţiunii cu tardivitatea din perspectiva dreptului procesual.
Aşa fiind, cum reclamanta este decăzută din dreptul de a mai formula o atare acţiune, instanţa de fond trebuia să valorifice excepţia decăderii iar sub aspectul soluţiei să respingă ca tardivă în întregime acţiunea reclamantei.
Faţă de cele ce precedă, Curtea urmează ca în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999 rap. la art. 29 , art. 20 alin. 3 şi art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 304 pct. 9 şi art. 312 C.pr.civ. să admită recursul pârâtei cu consecinţa modificării sentinţei atacate în sensul că va respinge în totalitate cererea formulată de reclamantul Sindicatul (…) în numele şi pentru membra de sindicat B.A.V. (Judecător Liviu Ungur)
