Astfel, în opinia lichidatorului judiciar, administratorul societatii debitoare a încalcat dispozitiile art. 39 din Legea nr. 64/1995 republicata, conform carora potrivit art. 38 alin. 5,7 debitorul este obligat sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art. 33 alin. 1. Ori aceasta conduita a administratorului social se circumscrie ipotezei lit. d, c art. 138 din Legea nr. 85/2006, atât timp cât potrivit art. 73 lit. c din Legea contabilitatii, administratorii sunt solidar raspunzatori fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si corecta lor tinere.
Faptic, societatea falita nu are bilanturi contabile înregistrate pentru anii 1999 – 2005 si nici declaratii privind obligatiile de plata în perioada 1 decembrie 2003 – 3 iulie 2006.
Prejudiciul este reprezentat de starea de insolventa concretizata în neefectuarea platilor obligatiilor exigibile catre creditorul care a initiat procedura contabila.
Asadar, sunt îndeplinite atât conditiile lit. d cât si e ale art. 138 din Legea 85/2006 starea de insolventa a societatii falite, fiind o consecinta a faptelor ilicite savârsite de administratorii acesteia.
Pârâtul, desi legal citat, nu si-a exprimat pozitia procesuala.
Prin sentinta civila nr. 4897/com/01.10.2007 pronuntata de Tribunalul Constanta a fost respinsa ca nefondata, cererea formulata de lichidatorul judiciar CC I.C., în contradictoriu cu pârâtul administrator P.T.
Pentru a pronunta aceasta solutie judecatorul sindic a retinut ca atât în cadrul raportului final al lichidarii cât si cererea de antrenare a raspunderii întemeiata pe dispozitiile art. 138 din se statueaza ca fostii administratori statutari desi notificati, nu au depus documentatia contabila.
Însa, în pofida acestui aspect desi nu a putut fi efectuata o retrospectiva a activitatii comerciale si implicit a cauzelor si împrejurarilor care au determinat starea de insolventa lichidatorul judiciar opineaza ca pârâtii nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Prezumtie eronata, din punctul de vedere al judecatorului sindic, întrucât neidentificarea documentatiei contabile nu instituie o prezumtie de responsabilitate a celui chemat în judecata.
A mai aratat judecatorul sindic ca aplicarea dispozitiilor art. 138 în oricare din ipotezele sale, presupune dovedirea, de catre titularul actiuni, a întruniri cumulative a cerintelor privind raspunderea civila delictuala a pârâtului administrator, inclusiv sub aspectul raportului de cauzalitate între fapta acestuia si starea de încetare de plati.
Tot astfel, nedepunerea bilanturilor contabile cât si a declaratiilor privind obligatiile de plata la organele abilitate nu echivaleaza cu sensul dat de legiuitor sintagmei „nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea”.
Netinerea contabilitatii în conformitate cu legea presupune, printre altele lipsa înregistrarilor contabile pentru activitatea desfasurata de agentul economic si oricum se analizeaza tot în raport de art. 138 alin. 1 teza a II-a din Legea 85/2006, respectiv a contributiei la ajungerea debitoarei în stare de insolventa.
Prin urmare, nedepunerea bilanturilor, ca fapta omisiva, nu este suficienta pentru a lamuri legatura de cauzalitate cu starea de insolventa a societati.
Tot astfel, nu a fost dovedita în cauza, nici în ce a constat activitatea de deturnare sau ascundere (activ, pasiv) sustinerea având caracter formal, fara un fundament probator, aspect care nu a putut fi valorificat ca si element pentru atragerea acestui tip de raspundere de regim agravat.
Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs lichidatorul I.C. care a criticat hotarârea instantei ca fiind nelegala si netemeinica.
În motivarea recursului s-a aratat ca în mod eronat a apreciat judecatorul sindic în sensul ca nedepunerea bilanturilor contabile cât si a declaratiilor privind obligatiile de plata la organele abilitate nu echivaleaza cu sensul dat de legiuitor sintagmei – nu a tinut contabilitatea în conformitate cu legea, fiind ignorata astfel concluzia logica cu privire la motivul nedepunerii acestor documente contabile esentiale si obligatorii pentru desfasurarea în conditii de legalitate a activitatii oricarui agent economic, respectiv neîntocmirea acestora de catre persoana obligata la aceasta în temeiul legii.
Totodata, respingând actiunea, instanta a motivat ca nu a putut fi efectuata o retrospectiva a activitatii comerciale si implicit a cauzelor si împrejurarilor care au determinat starea de insolventa desi culpa pentru neîntocmirea unui raport amanuntit asupra acestor cauze revine în exclusivitate pârâtului, care desi notificat, nu a predat nici un document din arhiva contabila.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare si nici nu s-a prezentat pentru a-si exprima pozitia procesuala.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate ce pot fi încadrate în prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea constata ca recursul este fondat.
Potrivit art. 138 din Legea nr.85/2006
(1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns în stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societatii sau de conducere, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:
d) au tinut o fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea în conformitate cu legea;
Debitoarea avea obligatia sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art. 28 alin. (1) în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii (art.35 din lege).
Dispozitiile art.1 al.1 din Legea nr.82/1991 instituie obligatia pentru societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetare-dezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice de a organiza si conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara, potrivit prezentei legi, si contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activitatii.
Raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la persoanele prevazute la art. 1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii unitatii respective.
Art.73 alin.1 lit.c din Legea nr.31/1990 stabileste în sarcina administratorilor raspunderea solidara fata de societate pentru existenta registrelor cerute de lege si pentru corecta lor tinere.
În speta, din raportul depus de lichidator a rezultat ca debitoarea nu a depus la dosar documentele prevazute de lege.
Nedepunerea documentelor cerute de legiuitor si nepredarea contabilitatii catre administratorul judiciar creeaza prezumtia ca acestea lipsesc, sau ca nu sunt întocmite conform legii, iar cum aceasta prezumtie simpla nu a fost rasturnata de catre pârât, Curtea retine în sarcina acestuia savârsirea unei fapte ilicite ce a avut drept consecinta aducerea societatii în stare de insolventa si prejudicierea creditorilor.
Vinovatia pârâtului sub forma intentiei directe sau indirecte, rezulta din însasi încalcarea dispozitiilor legale, în sensul ca, desi avea anumite obligatii stabilite de Legea nr.31/1990 si nr.82/1991, acesta a exercitat atributiile de administrator social fara respectarea acestor obligatii, raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu fiind prezumat cât timp exista starea de insolventa.
Prejudiciul este cert, lichid si exigibil si este dat de faptul ca societatea debitoare, ajunsa în stare de insolventa, se afla în imposibilitatea de a-si acoperi datoriile.
Legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita, respectiv nerespectarea si aplicarea legii, si starea de insolventa este de asemenea dovedita.
Pe cale de consecinta, fiind îndeplinite conditiile prevazute de art.998 pentru antrenarea raspunderii administratorului societatii, Curtea admite în temeiul art.312 al.1 din Codul de procedura civila recursul si modifica în tot hotarârea în sensul admiterii cererii lichidatorului judiciar si antrenarii raspunderii pârâtului pentru suma de 56.650,85 lei ce va intra în averea debitoarei si va fi destinata acoperirii pasivului.
