Privitor la acţiunea civilă exercitată în procesul penal, instanţa penală se pronunţă numai asupra reparării pagubelor rezultate din infracţiunile stabilite în sarcina inculpatului şi în limitele învestirii prin rechizitoriu.
În cazul condamnării inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală, pentru garantarea executării sumelor stabilite ca reprezentând despăgubiri civile datorate bugetului de stat, instanţele judecătoreşti sunt obligate să dispună indisponibilizarea averii mobile şi imobile, prin instituirea sechestrului asigurător conform art. 163 şi urm. C.proc.pen.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 175 din 25 octombrie 2012
Prin sentința penală nr. 225 din 22.06.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea C.pen. și art. 3201alin. (7) C.proc.pen.
Conform art. 861-863și art. 71 alin. (5) C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani și respectarea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863alin. (1), (3) C.pen.
Totodată, s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF București prin DGFP Dâmbovița, inculpatul fiind obligat la plata sumei 127.534 lei despăgubiri civile, la care s-au adăugat majorările de întârziere și penalitățile calculate până la data plății.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că în perioada noiembrie 2006 – mai 2008 acesta a înregistrat cheltuieli în evidențele contabile ale societății comerciale administrate, un număr de șase facturi fiscale, documente ce nu reflectau efectuarea unor operațiuni.
Actele materiale au avut drept consecință deducerea nelegală a sumelor de 69.232 lei TVA și 58.302 lei impozit pe profit, deci sustragerea de la plata sumei de 127.534 lei obligații fiscale datorate bugetului consolidat al statului.
împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel partea civilă DGFPB Dâmbovița, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală cu privire la rezolvarea laturii civile a procesului penal.
S-a susținut că soluția adoptată în primă instanță contravine dispozițiilor art. 119 și urm., respectiv art. 163-169 C.proc.fisc., deoarece se impunea admiterea în tot a pretențiilor formulate, deoarece s-a dovedit că paguba efectivă produsă bugetului de stat este în sumă de 440.918 lei, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii calculate până la data acoperirii integrale, iar pentru recuperarea acesteia se impunea instituirea sechestrului asigurător.
Verificând sentința primei instanțe, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, rezultă că fapta, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului s-au stabilit corect, găsindu-și corespondent în probele administrate și însușite conform art. 3201C.proc.pen.
încadrarea juridică dată activității infracționale, respectiv evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea C.pen. și art. 3201alin. (7) C.proc.pen., este legală.
Cât privește rezolvarea acțiunii civile exercitate în procesul penal de partea civilă ANAF prin DGFP Dâmbovița, se constată că prejudiciul civil produs prin fapta stabilită în sarcina inculpatului s-a stabilit cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 119 și urm. C.proc.fisc. și art. 317 C.proc.pen., potrivit cărora judecata se mărginește la fapta și persoana arătate în actul de sesizare a instanței, astfel cum au fost determinate în considerentele și dispozitivul acestuia.
Prin cererea formulată la data de 3.01.2012, apelanta s-a constituit parte civilă în procesul penal pendinte, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 440.918 lei plus obligațiile fiscale accesorii aferente, calculate până la data acoperirii integrale a prejudiciului, motivându-se că obligațiile fiscale suplimentare s-au stabilit prin raportul de inspecție fiscală nr. 1744/27.05.2009, întocmit la solicitarea Gărzii Financiare.
Din actele procedurale instrumentate în prezenta cauză se constată că începerea urmăririi penale este consecința plângerii penale formulate de Garda Financiară Dâmbovița la data de 10.04.2009, înregistrată pe rolul unității de parchet sub nr. 808/P/28.04.2009.
într-adevăr, din cuprinsul actului de sesizare, cât și din nota de constatare încheiată pe aceeași dată, rezultă fără dubiu că inițial organul financiar a înțeles să solicite tragerea la răspundere penală și civilă a inculpatului pentru neîndeplinirea obligațiilor fiscale datorate pe perioada noiembrie 2006 – mai 2008, respectiv sustragerea de la plata sumelor de 69.232 lei TVA și de 58.302 lei impozit pe profit, ambele corespunzătoare cheltuielilor nereale în cuantum de 364.390 lei (șase facturi fiscale), înregistrate în contabilitatea persoanei juridice administrate.
Ulterior învestirii organelor de cercetare penală, prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 27.05.2009, s-a stabilit că pe perioada verificată de Garda Financiară, persoana juridică administrată de acesta ar fi datorat și alte sume de bani bugetului de stat, fiind reținute la sursă contrar legislației fiscale, totalizând circa 313.384 lei.
La exercitarea controlului jurisdicțional se constată însă că, deși proba s-a depus la dosarul de urmărire penală mai înaintea finalizării cercetărilor, procurorul învestit cu instrumentarea cauzei nu a înțeles să dispună extinderea procesului penal și cu privire la aceste ultime fapte.
Ca urmare, inculpatul a fost trimis în judecată exclusiv pentru infracțiunea de evaziune fiscală incriminată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea C.pen., constând în sustragerea de la plata sumei de 127.534 lei (69.232 lei TVA și 58.302 lei impozit pe profit), obligații fiscale datorate din evidențierea, în contabilitatea societății administrate, a celor șase facturi menționate inițial, privind efectuarea cheltuielilor în sumă de 364.390 lei și care nu au la bază operațiuni reale.
Acest cadru procesual s-a menținut și în cursul cercetării judecătorești, din materialul dosarului neconstatându-se punerea în discuție a extinderii procesului penal pentru alte acte materiale ori fapte sau formularea vreunei declarații de către procurorul de ședință privind punerea în mișcare a acțiuni penale în condițiile art. 336 și urm. C.proc.pen.
Or, este știut că, inclusiv sub aspectul rezolvării acțiunii civile exercitate în cauză, instanța penală se pronunță numai asupra reparării pagubelor rezultate din infracțiunile stabilite în sarcina inculpatului și în limitele învestirii prin rechizitoriu.
Față de cele ce preced, rezultă că în mod întemeiat prima instanță a admis în parte pretențiile formulate de partea civilă apelantă, atâta timp cât suma de 127.534 lei reprezintă prejudiciul cert, lichid și exigibil, produs prin infracțiunea de evaziune fiscală ce a format obiectul acțiunii penale.
Critica referitoare la neinstituirea sechestrului asigurător asupra averii inculpatului este însă justificată.
Analiza sistematică a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 combinat cu art. 163-169 C.proc.fisc. determină concluzia că în cazul condamnării inculpatului pentru astfel de fapte, în vederea garantării executării sumelor stabilite ca reprezentând despăgubiri civile datorate bugetului de stat, instanțele judecătorești sunt obligate să dispună indisponibilizarea averii mobile și imobile, prin instituirea sechestrului asigurător conform art. 163 și urm. C.proc.pen.
Deși prin sentința adoptată s-a reținut că prejudiciul în sumă de 127.534 lei produs prin infracțiunea de evaziune fiscală stabilită în sarcina inculpatului, nu a fost acoperit și s-a dispus obligarea acestuia la plata de despăgubiri civile la care s-au adăugat majorările de întârziere și penalitățile calculate până la data plății, contrar dispozițiilor legii speciale, prima instanță nu a luat vreo măsură asigurătorie, lipsind partea civilă de garantarea recuperării acestora.
Cum regulile procedurale menționate sunt de strictă interpretare, rezultă că sub acest aspect soluția privind rezolvarea acțiunii civile exercitate de partea civilă ANAF prin DGFP Dâmbovița este contrară legii, impunându-se admiterea apelului declarat și desființarea sentinței în parte, conform art. 379 pct. 2 lit. a) C.proc.pen.
Rejudecând cauza pe fond, în aceste limite, curtea de apel va pronunța o nouă hotărâre, în sensul că se va dispune instituirea sechestrului asigurător pe averea mobilă și imobilă a inculpatului până la concurența sumei de 127.534 lei stabilită cu titlu de despăgubiri civile, la primul grad de jurisdicție.
Restul dispozițiilor sentinței se vor menține, apreciindu-se că sunt juste și conforme legii.
(Judecător Elena Negulescu)
