Liberul acces la informaţii de interes public


Refuzul autorităţii publice de a comunica informaţiile de interes public solicitate apare ca nelegal şi nefondat dacă autoritatea publică limitează accesul la una din modalităţile prevăzute de art. 5 alin. 4 din Legea nr. 544/2001 şi nu cere solicitantului avansarea costurilor serviciilor de copiere, conform art. 9 din lege.

Decizia nr. 97 din 17 ianuarie 2007

Prin sentinţa civilă nr. 1758/27 octombrie 2006 Tribunalul Cluj a admis în parte plângerea formulată de Asociaţia C.C. Cluj-Napoca împotriva Primarului Municipiului Cluj-Napoca şi a Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca .

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca şi s-a respins plângerea formulată în contradictoriu cu acest pârât.

Obligă Primarul municipiului Cluj-Napoca să comunice informaţiile de interes public solicitate prin cererile nr. 44106/2/2 iunie 2006, şi nr. 44107/2/2 iunie 2006.

S-au respins celelalte capete de cerere.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că reclamanta s-a adresat Primăriei Cluj-Napoca cu două cereri pentru a i se comunica informaţii de interes public.

Prin cererea nr. 44106/2006 s-a solicitat comunicarea unei copii de pe documentul ce vizează proiectul de construcţii, amenajări, modificare de destinaţie în zone de spaţiu verde sau de baze şi amenajări sportive pe teritoriul municipiului Cluj-Napoca privind zona Parcul Rozelor, Parcul Central, Stadionul Ion Moina şi terenurile de sport şi spaţii verzi din zonele respective, fostul Ştrand Municipal şi alte terenuri cu foste şi actuale folosinţe de drept sau de spaţiu verde, amenajare sportivă sau recreativă din jurul sau din apropierea Hotelului Sport, Parcului Feroviarilor, Parcului Colina, Parcului Est- suprafeţele ce nu au făcut obiectul recentului PUD pentru Iulius Mall.

S-a reţinut că reclamanta a solicitat ca răspunsurile să se refere la regimul juridic al terenului şi folosinţa actuală şi cea viitoare, certă sau posibilă, în concordanţă cu PUG şi RGU, celelalte documentaţii de urbanism, dacă s-au emis în ultimele 12 luni certificate de urbanism, autorizaţii de construire, acte de concesiune sau schimb de teren, aprobare de schimbare de destinaţie sau folosinţă a terenului, dacă s-au adoptat în ultimele 12 luni HCL-uri cu privire la aceste zone, furnizarea informaţiilor şi a documentelor urmând a fi făcută în scris, în format electronic.

Prin cererea nr. 44107/2/2006 reclamanta a solicitat informaţii cu privire la stadiul planurilor şi lucrărilor privind realizarea unor infrastructuri specifice pentru circulaţia şi staţionarea bicicletelor în municipiul Cluj-Napoca.

La această cerere reclamantei i s-a răspuns că documentele solicitate pot fi consultate în cadrul Direcţiei Urbanism, în timpul programului de relaţii cu publicul.

Tribunalul a motivat că răspunsul comunicat reclamantei echivalează cu un refuz deoarece reclamanta prin reprezentanţii săi nu este obligată să se prezinte la Direcţia de Urbanism pentru consultarea documentelor solicitate, care se pot găsi şi la alte direcţii de specialitate, aceasta având facultatea stabilită de lege de a primi documentele, urmând să suporte costul serviciilor de copiere.

În ceea ce priveşte Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, tribunalul a reţinut că cererile formulate de reclamante au fost adresate autorităţii executive a municipiului Cluj-Napoca, astfel că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă.

Drept consecinţă, Primarul municipiului Cluj-Napoca a fost obligat să comunice informaţiile solicitate.

În ceea ce priveşte daunele morale şi materiale în valoare de 1 leu , tribunalul a motivat că acestea nu sunt justificate nefăcându-se dovada îndeplinirii condiţiilor privind răspunderea civilă delictuală.

Cu privire la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial şi într-un ziar de largă circulaţie tribunalul a motivat că în lege nu se prevede necesitatea obţinerii informaţiilor de interes public şi prin obligarea pârâtului la publicarea hotărârii.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs Primarul municipiul Cluj-Napoca solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii şi respingerea în întregime a acţiunii.

Se susţine că soluţia este nelegală, fiind prezent motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, întrucât aşa cum în mod corect s-a reţinut de către instanţă, reclamantei i-a fost comunicat răspunsul la cele două cereri.

Cu privire însă la reţinerea că răspunsul comunicat echivalează cu un refuz , recurentul arată că s-au omis a fi avute în vedere dispoziţiile art. 53 alin. ultim din Ordinul nr. 1430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991, potrivit cărora „conţinutul documentaţiilor cu caracter tehnic, documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului precum şi celelalte reglementări urbanistice care au stat la baza emiterii autorizaţiilor de construire/desfiinţare, vor putea fi consultate exclusiv la sediul emitentului şi numai de cei care pot face dovada că sunt direct interesaţi sau potenţial afectaţi de prevederile acestora, în conformitate cu un regulament aprobat prin hotărâre a consiliului judeţean/local „ .

Prin urmare, în raport de dispoziţiile legale menţionate, recurentul susţine că informaţiile solicitate se referă la documentaţiile enumerate în dispoziţia legală anterioară astfel că soluţia instanţei de fond este nelegală.

Analizând recursul declarat reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art.5 alin.1 din Legea nr. 544/2001, fiecare autoritate sau instituie publică are obligaţia să comunice din oficiu informaţiile enumerate la alin. 1.

Accesul la aceste informaţii se realizează conform alin.4, prin afişare şi prin publicare, în modalităţile enumerate, sau prin consultarea la sediul autorităţii.

Pe lângă această obligaţie, autoritatea publică este obligată să răspundă în scris la solicitarea de informaţii publice, conform art.7 alin.1.

Potrivit art.9 alin.1 în situaţia în care solicitarea de informaţii implică realizarea de copii de pe documentele deţinute, costul serviciilor de copiere este suportat de solicitant.

În raport de dispoziţiile legale menţionate anterior, motivaţia făcută în recurs şi întemeiată pe dispoziţiile art.53 din Ordinul nr.1430/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991 nu poate constitui temei pentru admiterea recursului.

Pentru aceasta se are în vedere că dispoziţia legală menţionată de recurent nu exclude posibilitatea consultării documentaţiilor tehnice şi de urbanism şi eliberarea copiilor de pe acestea, în conformitate cu Legea nr. 544/2001, dacă documentele se referă la una din categoriile enumerate de art.5 din acest act normativ.

De altfel, dacă ar fi existat impedimentul menţionat în recurs, răspunsul comunicat intimatei la 14.06.2006 ar fi făcut referire la acesta, norma legală invocată în susţinerea recursului fiind în vigoare din 2005.

În plus, răspunsul comunicat intimatei nu poate fi reţinut cu o îndeplinire a obligaţiei prevăzute de art.7-9 din Legea nr. 544/2001 pentru că recurentul, prin direcţia de specialitate, trebuia să identifice în concret documentele care se referă la informaţiile solicitate (certificate de urbanism, autorizaţii, acte de concesiune sau schimb, de schimbare a destinaţiei, hotărâri de consiliu

local cu privire la indicate). Numai în măsura în care acestea aveau anexate şi documentaţii tehnice, scrise sau desenate pentru a căror copiere erau necesare cheltuieli( ţinând cont de faptul că s-a solicitat şi copii de la pe documentaţii) trebuia invitată intimata, fie să consulte aceste documentaţii la sediul autorităţii, fie să avanseze cheltuielile stabilite şi necesare pentru copierea lor.

În consecinţă motivul de recurs, justificat exclusiv pe modalitatea în care autoritatea înţelege să comunice toate informaţiile solicitate către intimată este nefondat, în raport cu distincţiile făcute anterior de către curte privind categoriile de informaţii şi documente cerute.

Drept consecinţă, în temeiul art.22 din Legea nr. 544/2001 raportat la art.312 alin.1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul. (Judecător Eleonora Gheţa)