Prin acţiunea înregistrată la 24 octombrie 2001, reclamanta societate pe acţiuni a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani, anularea deciziei prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva actului de control din 4 septembrie 2001, încheiat de inspectorii din cadrul Direcţiei de Control Fiscal Botoşani, prin care a fost obligată la plata sumei de 22.789.341 lei cu titlu de taxă pe valoare adăugată şi majorări de întârziere, în sumă de 39.550.784 lei.
în motivare, reclamanta a arătat că nu datorează sumele reţinute în sarcina sa cu titlu de TVA, şi cu atât mai mult nu datorează nici majorări de întârziere, având în vedere dispoziţiile art. 17 din O.U.G. nr. 17/2000, potrivit cărora beneficiază de cota zero TVA, deoarece a efectuat export de bunuri, transport şi prestări de servicii legate direct de exportul bunurilor şi a depus valuta în conturi bancare deschise la bănci autorizate de B.N.R., deci a respectat dispoziţiile legale.
Totodată, s-a apreciat că norma tehnică nr. 9.2 din Normele de aplicare a TVA aprobate prin H.G. nr. 401/2000 este nelegală, aceasta adăugând la art. 17 din O.U.G. nr. 17/2000 şi este în contradicţie cu această ordonanţă.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, întrucât, cu respectarea normelor legale, s-a stabilit că reclamanta nu beneficiază de cota zero TVA pentru activitatea de export de bunuri, transport şi prestări servicii legate de acestea, întrucât nu a încasat contravaloarea acestora prin depunerea valutei în contul bancar al societăţii.
Tribunalul Botoşani – Secţia comercială şi de administrativ, prin sentinţa nr. 40 din 30.01.2001, a admis în parte acţiunea, a anulat decizia şi procesul-verbal de constatare al Administraţiei Financiare a Municipiului Botoşani în ceea ce priveşte evidenţa contabilă a TVA în sumă de 22.789.341 lei şi a majorărilor de întârziere în sumă de 39.550.784 lei, exonerând contestatoarea de plata acestor sume.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în luna iunie 2001 reclamanta a livrat la export bunuri aplicând cota zero TVA, înregistrând contravaloarea produselor de la beneficiari, în numerar, de la persoanele fizice cetăţeni străini, prin depunerea valutei în contul bancar al societăţii.
S-a reţinut că, deşi dispoziţiile art. 17 din O.U.G. nr. 17/2000 prevăd că beneficiază de cota zero TVA exportul de bunuri, transporturi şi prestări de servicii legate de acestea direct, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare deschise la bănci autorizate de B.N.R., potrivit art. 1 pct. 1.17 din Regulamentul valutar nr. 2/97 al B.N.R., încasările, plăţile, compensările, transferurile, precum şi orice alte tranzacţii exprimate în valută, se pot efectua prin transfer bancar, în numerar, cu instrumente de plată sau alte modalităţi de plată acceptate sau agreate de bănci.
Instanţa de fond a apreciat că încasările valutei în numerar, prin transfer bancar, constituie o modalitate de încasare acceptată de O.U.G. nr. 17/2000, întrucât reclamanta a făcut dovada cu înscrisurile depuse că toate încasările de valută de la cumpărători cu domiciliul în străinătate ori sediul în afara României s-au efectuat în numerar, în condiţiile permise de regulamentul valutar.
împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta, care a criticat-o pentru nelegalitate, susţinând, în esenţă, că s-a făcut de prima instanţă o greşită aplicare a legii, întrucât potrivit pct. 9.2 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, pentru operaţiunile prevăzute de art. 17 lit. a din O.U.G. nr. 17/2000 nu beneficiază de cota zero de TVA contribuabilii care încasează valuta în numerar sau prin transferuri din conturi bancare personale.
Conform dispoziţiei sus-citate, reclamanta avea obligaţia de a derula operaţiunile de încasare în valută a contravalorii mărfurilor livrate la export doar prin conturi deschise la bănci autorizate de B.N.R., aceasta reprezentând de fapt o măsură prin care statul se asigură că valuta încasată provine din încasarea exportului, şi nu de pe piaţa valutară internă.
Reclamanta-intimată, prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât, potrivit art. 138 alin. 1 din României: „taxele şi impozitele se stabilesc numai prin lege”, deci H.G. nr. 401/2000 este ilegală. A mai precizat că, de fapt, cota zero TVA prevăzută de art. 17 din O.U.G. nr. 17/2000 nu este o facilitate acordată comercianţilor exportatori, ci mărfurilor româneşti care se exportă.
Verificând actele şi lucrările dosarului, curtea a apreciat că recursul pârâtei, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apare fondat.
Potrivit art. 134 din Constituţia României, economia ţării noastre este economie de piaţă. Statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Economia de piaţă şi libertatea comerţului sunt însă incompatibile cu anarhia, statul având dreptul să-şi protejeze interesele naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.
Cum prin H.G. nr. 401/2000 nu se modifică sensul O.U.G. nr. 17/2000, ci se stabilesc norme de aplicare a acesteia, referitoare la obligativitatea derulării tranzacţiilor comerciale prin intermediul conturilor bancare, iar această hotărâre de guvern nu a fost atacată cu acţiune în contencios administrativ, aceasta este în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial.
în acest context, cum reclamanta a încasat contravaloarea mărfurilor exportate prin depunere în numerar, nu beneficiază de cota zero TVA.
Pentru cele ce preced, curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a admis recursul, a modificat sentinţa şi, în rejudecare, a respins ca nefondată acţiunea reclamantei pentru anularea actului administrativ-jurisdicţional.
C.A. Suceava – Secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 455 din 11.07.2002
