Incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, întrucât este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme second-hand înmatriculate într-un stat membru U.E., favorizând astfel vânzarea autoturismelor second hand deja înmatriculate în România.
Prin sentinţa nr.170 din 8 februarie 2010 pronunţată în dosarul nr.1112/102/2009, Tribunalul Mureş – Secţia de administrativ a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.S.I. în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş, ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în garanţie a A.F.M., respingând şi excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare.
În motivare s-a arătat, în esenţă, că reclamantul nu a depus la dosar nici un înscris din care să rezulte că a cumpărat autoturismul menţionat dintr-o ţară membră U.E.
Dar, chiar dacă s-ar dovedi această împrejurare, tribunalul a apreciat că refuzul pârâtei de a restitui taxa de poluare nu poate fi asimilat unui refuz nejustificat.
Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 stabileşte, potrivit dispoziţiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de A.F.M., în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului, iar potrivit dispoziţiilor art. 4, obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul a apreciat că în speţă nu sunt încălcate dispoziţiile art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităţilor Europene, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecţiei mediului.
Caracterul taxei prevăzute de dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 ca fiind unul de poluare rezultă din dispoziţiile art.1 alin.2, care enumără categoria de programe şi proiecte pentru protecţia mediului care urmează a fi finanţate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar dacă legiuitorul nu a găsit o formulă foarte potrivită prin condiţionarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natură să o transforme într-o taxă de primă înmatriculare cum era cea prevăzută de dispoziţiile art. 2141 şi apreciată ca nelegală de către instanţe. Nu în ultimul rând, tribunalul apreciază că nu trebuie omis nici faptul că instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România şi Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislaţiei comunitare.
Faţă de soluţia dată cererii de chemare în judecată, s-a dispus respingerea cererii de chemare în garanţie, ca nefondată.
Apărările pârâtei şi ale chematei în garanţie cu privire la inadmisibilitate au fost respinse, ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de lege reclamantul B.S.I. solicitând casarea hotărârii atacate si admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea pârâtei D.G.F.P. Mureş la plata taxei de poluare în cuantum de 1739 lei, precum şi a dobânzii legale .
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă că taxa pe poluare reprezintă un obstacol în calea liberei circulaţii a mărfurilor în cadrul Uniunii Europene, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificată prin satisfacerea unor cerinţe obligatorii ale interesului public, întrucât prin modul de reglementare a acesteia este menită să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Intimatele D.G.F.P. Mureş şi A.F.M. au formulat întâmpinare prin au solicitat respingerea recursului.Ca argumente, au fost reiterate excepţiile inadmisibilităţii ridicate în faţa primei instanţe şi s-a susţinut că taxa pe poluare pentru un autoturism fabricat în România este aceeaşi cu cea datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu aceleaşi specificaţii tehnice şi reprezintă reflecţia în plan fiscal a principiului „poluatorul plăteşte”.S- a menţionat că instituirea taxei de poluare a fost rezultatul negocierilor dintre România şi Comisia Europeană.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel, în temeiul dispoziţiilor art. 3041 Cod proc. civ. reţine următoarele aspecte:
Prin chitanţa seria TS5 nr. 4794579 din 29.10.2008, reclamantul B.S.I. a achitat suma de 1739 lei reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, conform deciziei de calcul nr. 55886/28.10.2008, emisă de A.F.P. Tg. Mureş.
Taxa a fost achitată pentru înmatricularea autoturismului Ford Ka, fabricat în anul 1998, care fusese cumpărat din Germania, stat membru al Uniunii Europene, fusese înmatriculat în această ţară şi până la data achiziţionării de către reclamant nu fusese înmatriculat în România, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar în faţa instanţei de recurs. Suma a fost încasată de Trezoreria municipiului Tg. Mureş.
Reclamantul a solicitat la data de 24.04.2009 pârâtei restituirea acestei taxe, iar prin adresa nr.43814 din 29.04.2009 pârâta i-a răspuns că cererea nu poate fi soluţionată favorabil întrucât taxa pe poluare a fost stabilită prin decizia de calcul care reprezintă titlu de creanţă şi care nu a fost contestată.
Privitor la excepţiile inadmisibilităţii, Curtea reţine în primul rând faptul că acţiunea dedusă judecăţii nu are ca obiect anularea unui act administrativ fiscal, ci plata unei sume care, în opinia reclamantului, a fost încasată nelegal.
De asemenea, instanţa apreciază că decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nu reprezintă titlu de creanţă în sensul art.110 – 111 din O.U.G. nr. 92/2003, ci, aşa cum o indică şi titlul, un act constatând efectuarea unui calcul. Prin aceasta doar a fost calculată, ca urmare a cererii solicitantului, taxa pe poluare pentru autovehiculul indicat de acesta, prin aplicarea elementelor de calcul prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008. Această decizie, spre deosebire de titlurile de creanţă în reglementarea O.G. nr.92/2003, nu este supusă executării din oficiu, deci nu urmează să producă efecte prin însăşi emiterea sa. Din dispoziţiile O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că obligaţia de plată a taxei intervine cu ocazia înmatriculării autoturismului, ca urmare stabilirea momentului la care aceasta produce efecte se face de solicitant, prin depunerea cererii de înmatriculare, acesta având şi posibilitatea de a nu înmatricula autoturismul şi în această situaţie decizia de calcul nu poate fi pusă în executare, iar solicitantul emiterii deciziei nu poate fi obligat la plata sumei indicate în aceasta. Ca urmare, decizia de calcul neconstituind, în opinia instanţei, un titlu de creanţă, nu se aplică dispoziţiile art. 205 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind contestarea acesteia pe cale administrativă.
Cu privire la fondul cauzei, Curtea reţine faptul că taxa pe poluare a fost introdusă prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, înlocuind taxa de primă înmatriculare reglementată de Legea nr.343/2006 de modificare a Codului fiscal, ca o taxă specială.
De reţinut că în cauză taxa de poluare a fost percepută înainte de modificarea O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008.
Din expunerea de motive care însoţeşte proiectul privind aprobarea O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, rezultă expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ consecinţa ar fi fost intrarea pe teritoriul României a unui număr mare de autovehicule second-hand cu vechime mai mare de 10 ani.
În soluţionarea cauzei este relevantă distincţia făcută de legiuitor între autoturismele deja înmatriculate în România şi revândute şi cele înmatriculate în străinătate şi care se înmatriculează pentru prima dată în România. În acest sens, se constată că taxa se aplică autoturismelor care sunt cumpărate din străinătate şi se înmatriculează în România, indiferent dacă au fost sau nu înmatriculate în statul de provenienţă şi astfel se creează un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele folosite, „second-hand”, cumpărate din ţările Uniunii Europene faţă de autoturismele folosite şi cumpărate din ţară, pentru care taxa nu se plăteşte cu ocazia schimbării proprietarului. Se păstrează aşadar acelaşi mod de reglementare ca şi în cazul taxei de primă înmatriculare, cu privire la care instanţele din România s-au pronunţat constant în sensul constatării incompatibilităţii cu normele dreptului comunitar.
Această modalitate de reglementare a taxei pe poluare este menită să determine scăderea numărului autoturismelor second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru, care vor fi introduse în România, consumatorii fiind direcţionaţi înspre un autoturism nou ori înspre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România, fiind, astfel, în mod evident, protejată producţia internă.
Pentru realizarea obiectivelor Comunităţii, care constituie o singură zonă economică, o piaţă comună în cadrul căreia comerţul se poate dezvolta liber, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a consacrat principiul liberei circulaţii a mărfurilor, ceea ce presupune că mărfurile pot fi transportate fără impedimente în interiorul comunităţii şi toate obstacolele ce stau în calea acestui demers trebuie eliminate. În acest sens, art. 90 din Tratatul C.E. (în prezent art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplică produselor naţionale similare precum şi taxele interne de natură să protejeze indirect alte produse. Articolul vizează să asigure libera circulaţie a mărfurilor între statele membre, în condiţii concurenţiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecţie putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Din jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene rezultă că pot fi stabilite taxe pentru satisfacerea unor cerinţe obligatorii ale interesului public, cum ar fi protejarea sănătăţii publice, protecţia mediului, elemente legitime de politică economică şi socială sau altele. Taxa pe poluare nu întruneşte însă exigenţele acestor cerinţe, neputând fi privită ca o taxă de mediu, întrucât, aşa cum s-a arătat, nu se aplică şi autoturismelor deja înmatriculate în România, indiferent de nivelul de poluare sau de vechimea acestora.
Instanţa are, de asemenea, în vedere faptul că Tratatul C.E. a creat „o nouă ordine juridică” în dreptul internaţional (denumită astfel de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza Van Gend en Loos, 1963), caracterizată prin faptul că are efect direct şi se bucură de supremaţie (prioritate) în raport cu ordinea juridică internă. Aceste principii au fost consacrate şi de art. 148 alin. 2 din României, potrivit cărora prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, iar conform alin. 4 autoritatea judecătorească, între alte instituţii, garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din alin. 2.
Apărările intimatelor privitoare la faptul că autorităţile naţionale au competenţa de a alege forma şi mijloacele de aplicare a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene nu pot fi reţinute, căci instanţa este obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil cu legislaţia comunitară, principiu statuat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu prilejul soluţionării cauzei Administrazione delle finanze dello stato/Simmenthal, nr.c106/77.
Faţă de considerentele arătate, Curtea va admite recursul reclamantului, va modifica în parte sentinţa atacată în sensul că va admite cererea principală şi va obliga pârâta D.G.F.P. Mureş restituirea către reclamant a sumei de 1739 lei reprezentând taxă de poluare achitată de către acesta.
De asemenea, pentru repararea integrală a prejudiciului, care cuprinde şi folosul nerealizat, conform cererii formulate de reclamant, suma arătată va fi actualizată cu aplicarea dobânzii prevăzute de art.124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (fiind vorba despre o creanţă fiscală), de 0,1% pe zi de întârziere, conform art. 120 alin. 7 din acelaşi act normativ.
În privinţa datei de la care se datorează dobânda, instanţa reţine că art. 124 alin. 2 stabileşte că aceasta se acordă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 70 alin. 2 (aplicabil în speţă), respectiv din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii reclamantei privind restituirea sumei. Dispoziţii similare sunt cuprinse şi în Ordinul nr. 1899/22.12.2004 privind procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget şi de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor. Referitor la calculul termenului, art. 68 din O.G. nr. 92/2003 face trimitere la dispoziţiile Codului de procedură civilă, astfel că termenul se calculează pe zile libere (art.101 C. pr.civ.). Ca urmare, conform dispoziţiilor legale menţionate şi raportat la data înregistrării cererii de restituire (24 aprilie 2009), rezultă că pârâta datorează dobânzi din data de 9 iunie 2009.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a A.F.M. formulată de pârâtă, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată. Instanţa are în vedere dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, conform cărora taxa constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se gestionează de A.F.M. Astfel, deşi taxa a fost calculată de pârâtă şi încasată de Trezoreria municipiului Târgu Mureş, beneficiarul este bugetul Fondului pentru mediu, iar chemata în garanţie este autoritatea care o gestionează.
În consecinţă, faţă de prevederile legale menţionate şi de cele ale art. 60 Cod procedură civilă, instanţa va admite cererea de chemare în garanţie şi va obliga A.F.M. să vireze pârâtei suma de 1739 lei, reprezentând taxa pe poluare.
