Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusa şi nici nu poate fi diminuată baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit dacă documentele justificative nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea .
Decizia nr. 2120 din 26 noiembrie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 1.628 pronunţată la data de 5.07.2007, a Tribunalului Cluj a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta S.C. G S.R.L. Cluj-Napoca împotriva pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, având ca obiect fiscal.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că decizia nr. 145 din 25.10.2006 emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Cluj prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta S.C. G S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. 857/22.09.2006 pentru suma de 36.334,56 lei, reprezentând TV A este temeinică şi legală întrucât documentele prezentate pentru a justifica cererea de rambursare nu întrunesc toate cerinţele legale, dispoziţiile art.145 şi 155 din Legea nr.571/2003 fiind nesocotite.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. G S.R.L. solicitând admiterea recursului, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a arătat că prin acţiunea înregistrată a solicitat anularea deciziei nr. 145/25.10.2006 şi parţial a deciziei nr. 857/22.09.2006, deoarece sancţiunea
aplicată prin acestea, nerambursarea T.V.A.-ului pentru incompleta completare a facturilor fiscale este netemeinică şi nelegală întrucât lipsa vreunei menţiuni prevăzute la art.155 şi 1551C.fiscal nu este sancţionată de legiuitor cu anularea facturii sau decăderea din dreptul la deducerea TVA. S-a susţinut, de asemenea, că D.G.F.P. Cluj nici măcar nu a exprimat existenţa vreunui dubiu, pentru confirmarea sau infirmarea căruia să fi efectuat vreun demers în cadrul controlului care ar fi trebuit să aibă ca obiect nu doar verificarea formală a facturilor ci însăşi existenţa dreptului de deducere al T.V.A-ului. S-a arătat că hotărârea recurată nu are temei legal sau pentru unele concluzii aplicarea legii a fost greşită întrucât se face trimitere la dispoziţiile art.145 alin.8 respectiv 155 alin.8 din Legea nr.571/2003, însă, după apariţia Legii nr.343/2006 textul nu mai există sau a fost modificat, iar soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii de Apel Cluj (decizia nr.706/2006) astfel că se impune desfiinţarea acesteia.
Analizând recursul declarat de către reclamanta S.C. G S.R.L. prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 3041C.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Problema supusă dezbaterii în prezenta cauză o constituie lămurirea condiţiilor care trebuie respectate de către contribuabili pentru a putea beneficia de dreptul la deducerea TVA, situaţia de fapt nefiind contestată de nici una dintre părţi.
Este cunoscut faptul că potrivit art. 146 alin. 1 C. fiscal pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5);
b) pentru taxa aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate sau serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său, dar pentru care persoana impozabilă este obligată la plata taxei, conform art. 150 alin. (1) lit. b)-g):
1. să deţină o factură care să cuprindă informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) sau documentele prevăzute la art. 1551 alin. (1); şi
2. să înregistreze taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei (…); art.155 alin.5 lit.a-p C.fiscal prevede care sunt elementele obligatorii pe care trebuie să le cuprindă factura la care face referire art.146.
Textul legal amintit mai sus nu cuprinde în conţinutul său care este sancţiunea nerespectării acestor prevederi, însă, ea se deduce coroborând prevederile art.146, 150, 155 din C.fiscal pornind de la premisa art.146 din lege respectiv „exercitarea dreptului de deducere”. Per a contrario, nerespectarea ipotezei normei legale instituite de legiuitor atrage pierderea dreptului de deducere a taxei şi nu anularea facturii sau decăderea cum nefondat susţine recurenta.
Potrivit acestor reglementări lipsite de echivoc, nu se poate deduce şi nici nu poate fi diminuată baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit dacă documentele justificative nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea taxei pe valoarea adăugată.
În toate actele normative, anterioare sau ulterioare adoptării Codului fiscal, în cazurile de efectuare de operaţiuni de deducere a TVA este prevăzută obligativitatea prezentării de documente justificative întocmite “legal” sau “conform legii”, fără a se determina, însă, tipul de document necesar.
Dacă prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi cele ale regulamentului de aplicare a acesteia nu conţineau criterii de stabilire a menţiunilor sau informaţiilor ce trebuie să le conţină documentele justificative, iar prin Legea nr. 345/2002, aplicabilă în perioada 1 iunie 2002-31 decembrie 2003, s-a înscris pentru prima dată obligativitatea prezentării de documente justificative, cu specificarea menţiunilor sau informaţiilor pe care să le cuprindă, prin Legea nr. 571/2003 s-au
reglementat, cu caracter unitar, atât obligativitatea prezentării documentelor justificative, cât şi menţiunile sau informaţiile care să rezulte din acestea.
Se poate conchide, aşadar, că legiuitorul a stabilit că pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA, contribuabilul trebuie să respecte cumulativ cele două condiţii – să deţină o factură care să cuprindă toate informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) sau documentele prevăzute la art. 1551 alin. (1) şi să înregistreze taxa ca taxă colectată în decontul aferent perioadei fiscale în care ia naştere exigibilitatea taxei – reglementarea actuală nefăcând posibilă caracterizarea drept formalistă şi excesivă solicitarea ca documentul justificativ al taxei să cuprindă elemente de identificare privind beneficiarul, denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, cota taxei, suma datorată cu acest titlu, etc.
Din probatoriul administrat în cauză, respectiv facturile fiscale existente în copie la dosar, a rezultat că în majoritate nu au fost completate la rubrica care privesc datele de identificare ale cumpărătorului, respectiv sediul societăţii cumpărătoare, codul fiscal, cuantumul T.V.A ci doar cota aplicată, beneficiarul, denumirea şi cantitatea bunurilor livrate.
Se poate observa, aşadar, că documentele care au fost depuse de către reclamantă pentru a justifica dreptul de deducere a TVA-ului nu respectă prevederile art.155 C.fiscal astfel că în mod corect a reţinut instanţa de fond că organele fiscale au respins cererea reclamantei privind exercitarea dreptului de deducere.
De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr.V/2007, în soluţionarea recursului în interesul legii, a statuat că se impune să se considere că taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea acestei taxe.
În consecinţă, întrucât reclamanta nu a respectat prevederile art.146 -155 C.fiscal, aceasta nu poate beneficia de exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, susţinerile contrare ale reclamantei fiind nefondate.
Nefondate sunt şi apărările recurentei referitoare la împrejurarea că hotărârea recurată este nelegală şi se impune a fi desfiinţată întrucât nu are temei legal sau pentru unele concluzii aplicarea legii a fost greşită întrucât se face trimitere la dispoziţiile art.145 alin.8 respectiv 155 alin.8 din Legea nr.571/2003, care, după apariţia Legii nr.343/2006 nu mai există.
La o simplă citire a textelor Codului fiscal se poate observa că acestea au primit o nouă numerotare urmare a modificărilor succesive intervenite la întregul act normativ; articolele în ordinea menţionată de către instanţa de fond sunt cele în vigoare la momentul efectuării controlului şi al întocmirii actului de control contestat, însă, conţinutul acestora există şi în prezent în numerotarea arătată în prezenta decizie. Împrejurarea că hotărârea recurată face trimitere la vechea formă a textului nu poate constitui motiv de nulitate a acesteia, susţinerile contrare fiind nefondate.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către reclamanta S.C. G S.R.L. ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art. 20 din Legea nr.554/2004 îl va respinge şi va menţine în întregime hotărârea recurată. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
