Litigiu având ca obiect restituirea unor sume de bani în temeiul Legii nr. 76/2002, aflat în rejudecare. Respingerea acţiunii pentru lipsa capacităţii procesuale
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, decizia nr. 4138/R din 28 octombrie 2011
Prin sentinţa civilă nr.4907 din 15.10.2010 a Tribunalului Sălaj s-a admis în parte acţiunea precizată a reclamantei SC S. SRL şi a fost obligată pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ SALAJ, la plata sumei de 3000 lei reprezentând suma cuvenită reclamantei din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în baza art.85 din Legea nr. 76/2002.
S-a respins ca nefondată acţiunea reclamantei faţă de INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ SALAJ.
S-a respins ca nedovedit capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl constituie restituirea sumei de bani în cuantum de 3000 lei, la care intimata reclamantă se consideră îndreptăţită, conform dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 76/2002, ca urmarea angajării a 6 persoane aflate în şomaj.
Potrivit art. 77 din Legea nr. 76/2002, legiuitorul a reglementat măsuri de stimulare a angajatorilor pentru încadrarea in a şomerilor constând în subvenţionarea locurilor de munca, acordarea de credite in condiţii avantajoase în vederea creării de noi locuri de munca, respectiv acordarea unor facilităţi.
Printre măsurile instituite în vederea subvenţionării locurilor de muncă sunt şi cele invocate de către intimata reclamantă şi care se regăsesc în art. 85 din acelaşi act normativ, constând în scutirea angajatorilor, care încadrează în muncă pe perioadă nedeterminată şomeri în vârstă de peste 45 de ani sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, pe o perioadă de 12 luni, de plată contribuţiei datorate la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă persoanelor încadrate din aceste I categorii, respectiv acordarea lunară, pe această perioadă, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, a unei sume egale cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 2 ani.
În concret, cererea reclamantei intimate vizează acordarea valorii indicatorului social de referinţă în vigoare, pentru fiecare dintre cei 6 angajaţi, cerere care însă nu intră sub jurisdicţia muncii, întrucât suma pretinsă de angajator, în speţă societatea intimată, nu îşi are izvorul într-un raport de muncă.
Subvenţia menţionată s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 76/2002 şi se acordă din bugetul asigurărilor sociale de şomaj de către AJOFM, între aceasta din urmă şi societatea intimată nefiind identificate raporturi specifice de muncă.
Mai mult, prin art. 61 din HG nr. 174/2002 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002, s-a stabilit că subvenţia cuvenită potrivit art. 85 din lege “se deduce de către angajator din contribuţia pe care acesta este obligat, conform legii, să o vireze lunar în contul bugetului asigurărilor pentru şomaj.În cazul în care suma cuvenită este mai mare, diferenţa se recuperează prin intermediul agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj aferente lunii respective.”
Potrivit convenţiilor nr. 454/10.09.2008 şi nr. 19/03.04.2009 încheiate între reclamantă şi pârâta de rândul I , reclamanta beneficia , conform art.85 din Legea nr. 76/2002, de subvenţionarea locurilor de muncă pentru un număr de 6 persoane.
În cursul lunii iulie 2009 datorită faptului că reclamanta nu a depus actele necesare acordării subvenţiilor până la data de 25 a lunii, pârâta de rândul I nu a acordat aceste subvenţii în cuantum de 3000 lei.
Pârâta a considerat că a procedat corect având în vedere faptul că reclamanta s-a obligat să depună documentele necesare până la expirarea termenului legal pentru depunerea declaraţiei lunare, iar acest termen , potrivit art.21 din Legea nr. 76 /2002 era data de 25 a lunii.
Într-adevăr din conţinutul actelor menţionate reiese faptul că reclamanta trebuia să depună actele vizate de pârâtul de rândul II până la data de 25.07.2009 dar nu le-a depus decât în data de 28.07.2009.
Acest fapt însă , nu poate fi imputat reclamantei deoarece, după cum, reiese din declaraţiile martorei Ş.M., aceasta s-a prezentat în perioada 14.07.2009-28.07.2009 zilnic la sediul pârâtului de rândul I dar acesta a refuzat vizarea actelor necesare.
Prin urmare, în lipsa culpei reclamantei şi în spiritul prevederilor art.3 din Legea nr. 76/2002 potrivit căruia unul din obiectivele de pe piaţa muncii este stimularea angajatorilor pentru încadrarea persoanelor în căutarea unui loc de muncă , instanţa a considerat fondată cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu AJOFM Sălaj .
Acţiunea reclamantei în contradictoriu cu ITM Sălaj a fost respinsă. Instanţa a reţinut că ITM Sălaj nu şi-a asumat nici o obligaţie prin Convenţiile nr. 454/10.09.2009 şi nr. 19/03.04.2009.
A fost respinsă şi cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu a fost făcută dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs AJOFM Cluj solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a sentinţei recurate şi respingerea contestaţiei înaintată de reclamantă.
În motivarea recursului se arată că potrivit art.60 alin.5 din HG nr.174/2002 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă „pentru verificarea şi acordarea sumei lunare cuvenite conform art.85 din lege, precum şi scutirii de la plata contribuţiei prev.la alin.4, angajatorii vor depune la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, odată cu declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj, aferentă lunii respective şi un tabel nominal întocmit conform modelului prevăzut în anexa 20, însoţit de copii de pe pontaj şi de pe statul de plată…”; potrivit art.60 alin.6 din acelaşi act normativ, „pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele prevăzute la alin.5 până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declaraţiei lunare privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor
pentru şomaj, aferente lunii respective sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate, măsurile de stimulare prev. la art.85 din lege, nu se acordă”.
Arată că termenul pentru depunerea actelor arătate mai sus este expres prevăzut la art.21 din Legea nr.76/2002, astfel „angajatorii la care îşi desfăşoară activitatea persoanele prevăzute la art.19, sunt obligaţi să depună, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale si/sau veniturile de natura acestora, la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază teritorială îşi au sediul sau domiciliul, declaraţia lunară privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru şomaj”.
Concluzionând relevă că reclamanta, datorită nedepunerii documentelor legale în termenul prevăzut de lege, este în culpă şi în consecinţă AJOFM Sălaj are nu doar dreptul ci chiar obligaţia legală potrivit art.60 alin.6 din HG 174/2002 de a nu acorda măsurile de stimulare prev.la art.85 din lege.
Precizează că instanţa de fond nu a analizat în mod temeinic cui aparţine culpa pentru nevizarea în termen a documentaţiei de către pârâtul de rd.2; analiza situaţiei şi stabilirea culpei pentru faptul că ITM Sălaj nu i-a eliberat reclamantei documentele în cauză, vizate, pentru a fi depuse în termenul legal la AJOFM Sălaj are relevanţă, în opinia recurentei, în soluţionarea temeinică şi legală a acestei cauze sub următoarele aspecte: stabilirea faptului dacă reclamanta este sau nu în culpă pentru nevizarea în termen a documentaţiei depuse la ITM Sălaj; de asemenea, în privinţa unei eventuale solicitări de către reclamantă de daune pentru nevizarea în termen a documentaţiei reclamantei din culpa pârâtului de rd.2, fapt ce a determinat pierderea de către reclamantă a subvenţiei pentru prorpii angajaţi pentru luna în cauză, în sumă de 3000 lei, în situaţia stabilirii culpei acestuia.
În şedinţa publică din 28 octombrie 2011 recurenta a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale a reclamantei, relevând că aceasta a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului ca urmare a închiderii procedurii falimentului.
Deliberând asupra acestei excepţii de ordine publică, Curtea reţine următoarele:
Excepţia lipsei capacităţii civile a reclamantei intimate se reflectă în plan procesual în lipsa capacităţii sale procesuale de a sta în justiţie.
Potrivit art.1 din societăţile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române. Astfel, după îndeplinirea formalităţilor de constituire în condiţiile legii, societatea comercială este investită cu personalitate juridică. Printre efectele personalităţii juridice, se înscrie şi dreptul societăţii de a sta în justiţie în calitate de reclamantă sau pârâtă. Dreptul subzistă până la data radierii societăţii din registrul comerţului, acesta fiind în realitate şi momentul încetării existenţei sale ca persoană juridică.
În speţă, reclamanta intimată, ca orice persoană juridică, a avut capacitate juridică, a dobândit drepturi şi obligaţii, a participat la circuitul civil şi-a exercitat drepturile, săvârşind acte juridice şi a dobândit dreptul de a sta în instanţă pentru a-şi apăra interesele în calitate de reclamantă. Aceste drepturi au subzistat însă până când societatea reclamantă a fost radiată în urma închiderii procedurii falimentului prin sentinţa civilă nr.3857/ 15.06.2011 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dos. 1165/84/2011. Din acest moment, intimata nu mai beneficiază de capacitatea de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile, nu mai subzistă ca subiect de drept şi nici nu mai are îndreptăţirea legală de a fi parte în proces, întrucât este lipsită de legitimatio ad causam.
Aşa fiind în baza art. 312 C.proc.civ , Curtea va admite recursul declarat de pârâta AJOFM Sălaj împotriva sentinţei civile nr.4907/2010 a Tribunalului Sălaj, pe care o va modifica în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanta SC S. SRL ca urmare a admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale. (Judecător Simona Al Hajjar)
