C. pr. pen., art. 14
Legea nr. 136/1995
Potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, asigurătorul răspunde în limitele obligaţiei acestuia, stabilită prin contractul de asigurare.
Prin sentinţa penală nr. 248/27.12.2011 pronunţată de Judecătoria Gheorgheni, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, b şi c Cod penal, raportat la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal, a fost condamnat inculpatul S.B., la pedeapsa de 500 lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă din culpă.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 631 din Codul penal.
În temeiul art. 346 alin. 1 rap. la art. 14 alin. 1, alin. 3 lit. b) si alin. 5 C. proc. pen. cu referire la art. 999 C. civ., art. 49, 50, 55 din Legea nr. 136/1995, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă alăturată procesului penal de partea civilă R.S.T.A. şi a fost obligat inculpatul şi în subsidiar asigurătorul S.C. C.A. S.A., să plătească următoarele sume părţii civile R.S.T.A.: suma de 1595 lei despăgubiri materiale şi suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a luat act că, Spitalul Odorheiu Secuiesc, cu sediul în Odorheiu Secuiesc, Jud. Harghita, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prim ainstanţă a reţinut următoarele:
La data de 30.05.2010, în jurul orelor 17,00 inculpatul conducea autoturismul marca Dacia Solenza, cu numărul de înmatriculare HR-05-RVE, pe B-dul Frăţiei din mun. Gheorgheni din direcţia gara CFR către Cart. Florilor. În autoturism se mai afla prietena sa F.T. şi numita B.Z.. Ajungând la intersecţia cu str. Pompierilor inculpatul a oprit pentru a acorda prioritate de trecere autovehiculelor ce se deplasau pe această stradă – fiind drum cu prioritate, pe sensul său de mers fiind montat indicatorul cu semnificaţia „Oprire”. În acel moment, pe str. Pompierilor, dinspre str. N. Bălcescu, se apropia partea vătămată, conducând motocicleta Honda CBR 99 RR, cu numărul de înmatriculare HR-10-WLK. Inculpatul a declarat faptul că acesta circula aproape de axul ce desparte sensurile de mers şi avea pus în funcţiune semnalizatorul din partea stângă drept pentru care a considerat că acesta, intenţiona să efectueze un viraj către stânga, pentru a se încadra pe b-dul Frăţiei în Cart. Florilor, drept pentru care s-a pus în mişcare. Observând că acesta îşi continuă deplasarea pe direcţia înainte a oprit, fiind intrat pe str. Pompierilor, moment în care motociclistul a căzut pe partea sa stângă acesta rămânând pe partea carosabilă înaintea maşinii în timp ce motocicleta, din cauza inerţiei, a continuat să alunece până s-a tamponat de partea din faţa a autoturismului. După impact motociclistul s-ar fi târât până la motocicletă şi ar fi oprit semnalizatorul care funcţiona încă.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Gheorgheni în vederea acordării de îngrijiri medicale fiind ulterior transportat la Spitalul Od. Secuiesc unde a suferit o intervenţie chirurgicală.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 5/A1-/GH emis de Serviciul judeţean de medicină legală a rezultat că partea vătămată a suferit leziuni traumatice ale membrului inferior stâng care s-au putu produce prin lovire de un corp dur contondent eventual prin comprimare între două planuri dure, timpul de îngrijire medicală pentru vindecarea leziunii suferit fiind de 70-80 zile.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.
Ambele autovehicule implicate au fost supuse unei inspecţii tehnice concluzia fiind că accidentul nu s-a produs ca urmare a vreunei defecţiuni tehnice.
Susţinerea inculpatului că semnalizatorul motocicletei era în funcţiune a fost confirmată de persoanele din autoturism însă, având în vedere că pe drumul pe care se deplasa acesta era montat indicatorul „Oprire” avea obligaţia de a acorda prioritate de trecere tuturor vehiculelor ce se deplasează pe drumul cu prioritate. Chiar dacă semnalizatorul motocicletei părţii vătămate ar fi funcţionat, aspect negat de altfel de către aceasta, inculpatul avea obligaţia de a aştepta până acesta se înscrie pe noua direcţie de mers.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului S.B., care la data de 30.05.2010, în jurul orelor 17,00, în timp ce conducea autoturismul marca Dacia Solenza, pe B-dul Frăţiei din mun. Gheorgheni, a pătruns în intersecţie de pe un drum fără prioritate pe un drum cu prioritate în timp ce pe acesta circula un alt autovehicul încălcând astfel prevederile Convenţiei de la Viena asupra semnalizării rutiere din 08.11.1968, ratificată de România prin Decretul nr. 318/14.11.1982, art. 10 pct. 3 şi 5, accidentându-l pe partea vătămată R.S.T.A. care conducea motocicleta Honda CBR 99 RR, cauzându-i leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 70-80 zile îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de vătămare corporală gravă din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 şi 52 Cod penal, şi anume: limitele de pedeapsă fixate pentru infracţiunile săvârşite, gradul de pericol social al faptelor, împrejurările în care au fost comise infracţiunile, dispoziţiile părţii generale a Codului penal, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului. Astfel, instanţa a ţinut cont de faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând în oarecare măsură fapta comisă, cu menţiunea că a solicitat reţinerea unei culpe comune în producerea accidentului rutier. Pe de altă parte, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise de inculpat şi impactul acesteia asupra societăţii.
În plus, instanţa a ţinut cont de faptul că acest inculpat nu are antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta comisă, având o atitudine constant sinceră, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii. Deoarece scopul unei pedepse este în primul rând preventiv, urmărindu-se îndreptarea inculpatului, astfel încât acesta să nu mai săvârşească în viitor noi infracţiuni, ţinând cont şi de vârsta inculpatului şi de urmările produse prin săvârşirea prezentei infracţiuni, precum şi de posibilitatea reală ca acesta să se reintegreze în societate, instanţa a reţinut în favoarea acestui inculpat aceste circumstanţe atenuante, în baza art. 74 Cod penal şi, în consecinţă, în temeiul art. 76 alin. 1, lit. e, Cod penal, a redus pedeapsa ce a stabilit-o pentru acest inculpat sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminatoriu.
Cu privire la latura civilă, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 14 alin. 1 din Cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului.
Potrivit dispoziţiilor art. 998 orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.
De asemenea, potrivit art. 999 Cod civil omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.
Din prevederile legale menţionate, a rezultat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale, trebuie să fie întrunite anumite condiţii şi anume existenţa unei fapte ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate şi a vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
Aplicând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt din prezenta cauză, s-au constatat îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte partea civila R.S.T.A., astfel:
Partea civila R.S.T.A., s-a constituit parte civila cu suma de 75.000 lei, din care suma de 4.258 lei despăgubiri materiale şi suma de 70.000 lei daune morale. Ulterior, partea civilă a precizat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate la suma de 6.700 lei în loc de 4.258 lei.
Instanţa verificând calculaţia de reparaţie a motocicletei marca Honda depusă de către asigurătorul S.C. C.A.S.A, aflată la filele 201-203 din dosar, a constatat că, costul reparaţiei în valoare brută era de 1595,50 lei.
În consecinţă, instanţa a admis, în parte, cererea privind acordarea daunelor materiale, până la valoarea sumei de 1595 lei.
Cu privire la daunele morale solicitate de aceeaşi parte civilă, având în vedere suferinţa fizică şi psihică determinată de leziunile suferite, precum şi de faptul că a fost imobilizat la pat în lunile iulie, august şi septembrie 2010, astfel cum a rezultat din declaraţia martorei C.E., care s-a ocupat de îngrijirea părţii civile în perioada de timp amintită mai sus, instanţa a constatat că părţii civile i s-a produs un prejudiciu fizic si psihic însemnat, cererea de acordare a daunelor morale fiind întemeiată.
La stabilirea daunelor morale, s-a avut în vedere ca sumele de bani ce au fost acordate părţii civile să aibă efecte compensatorii, să nu constituie nici amenzi excesive pentru autorul daunelor şi nici venituri nejustificate pentru victima daunelor.
În lipsa unui criteriu matematic şi obiectiv de stabilire a daunelor morale, în raport de împrejurările reţinute a îndreptăţi părţile civile la acordarea de despăgubiri reprezentând daune morale, acestea având un caracter pur afectiv, s-a apreciat că suma de 10.000 lei acordată părţii civile R.S.T.A. era de natură să compenseze suferinţa fizică şi psihică produsă prin acţiunea inculpatului, şi în consecinţa, în baza art. 14 şi art. 346 Cod procedură penală, a admis în parte cererea acestei părţi civile.
La data producerii accidentului de circulaţie, autoturismul condus de inculpat era asigurat la S.C. C.A.S.A, conform poliţei de seria RO/17/G17/HR0, nr.01323179, valabilă până la data de 16.10.2010 (fila 26 din dosarul de urmărire penală).
Potrivit dispoziţiilor art. 54 din Legea 136/1995 în redactarea actuală, asigurătorul de răspundere civilă delictuală în caz de accidente auto, trebuie obligat la plata de despăgubiri civile în limita plafonului de asigurare.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs inculpatul S.B., asigurătorul SC C.A.SA şi partea civilă R.S.T..
Recursul inculpatului nu a fost motivat în scris, dar acesta susţine în faţa Curţii că şi partea vătămată ar fi avut o culpă în producerea accidentului. Solicită achitarea sa pe considerentul că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar pe latura civilă doar asigurătorul să fie obligat la plata despăgubirilor.
Partea civilă solicită majorarea cuantumului despăgubirilor materiale şi daunelor morale până la sumele cu care s-a constituit parte civilă şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Asigurătorul susţine că nu poate fi obligat la plata despăgubirilor stabilite de instanţă, deoarece are doar calitatea de asigurător şi nu de parte responsabilă civilmente.
Examinând recursurile promovate, din prisma dispoziţiilor art. 3856 alin. 3, art. 3858 , art. 3859 alin. 1 pct. 14, 172 şi alin. 2 rap. la art. 52 şi art. 62-68 C. pr. pen, instanţa de control judiciar găseşte întemeiate recursurile declarate de partea civilă şi asigurător şi nefondat recursul inculpatului, reţinând următoarele:
Sub aspectul stării de fapt, aceasta a fost corect reţinută de către judecătorie – pornind de la conţinutul materialului probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal, iar pedeapsa amenzii penale aplicată de prima instanţă s-a făcut după o corectă apreciere a probelor şi o justă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen, fiind de natură să ducă la atingerea scopului pedepsei, prev. de art. 52 C. pen, astfel că motivele de recurs invocate de inculpat apar ca nefondate, urmând ca soluţia dată pe latura penală să fie menţinută.
Nu se poate reţine că faptei i-ar lipsi gradul de pericol social al unei infracţiuni şi nici că partea vătămată ar fi avut o culpă în producerea evenimentului rutier.
Reţinerea culpei părţii vătămate prin raportul de expertiză nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă administrat în cauză. Dimpotrivă, toate celelalte probe dovedesc fără dubiu că inculpatului îi aparţine în întregime culpa producerii accidentului.
În acord cu prima instanţă, Curtea apreciază că şi în situaţia în care semnalizatorul motocicletei condusă de partea vătămată ar fi funcţionat, acest fapt nu ar fi înlăturat obligaţia inculpatului de a opri şi de a se asigura la intrarea pe drumul cu prioritate şi mai înainte ca partea vătămată să fi efectuat în întregime manevra pretins semnalizată.
Cu privire la gradul de pericol social al faptei, pe lângă culpa exclisivă a inculpatului, avem în vedere inclusive urmările produse, artât cele materiale, cât mai ales suferinţele fizice şi psihice provocate părţii vătămate, numărul mare al zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, perioada îndelungată în care aceasta a fost imobilizată şi intervenţiile chirurgicale efectuate. Reţinem de asemenea că accidentul s-a produs pet imp de zi, cu luminozitate foarte bună, într-o zonă cu vizibilitate de asemenea foarte bună şi fără o circulaţie intensă. Toate aceste aspecte conferă faptei un grad de pericol social sufficient pentru ca aceasta să constituie infracţiune.
Analizând latura civilă a cauzei, prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, partea civilă şi de asigurător şi a materialului probator administrat, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a făcut un calcul greşit asupra despăgubirilor civile solicitate şi dovedaite de partea civilă.
Constatăm că partea civilă a formulat şi şi-a precizat ulterior pretenţiile în sumă de 70.000 lei daune morale şi 6.700 lei daune materiale.
Din daunele materiale solicitate, instanţa a acordat doar suma de 1595 lei reprezentând costul reparaţiei motocicletei şi nu a analizat celelalte pretenţii şi susţineri ale părţii civile.
Reanalizând materialul probator administrat, constatăm că sunt dovedite majoritatea pretenţiilor formulate. Avem în vedere consultaţia medicală din 25.05.2010 – 65 lei, scrisoarea medicală din aceeaşi dată – 10 lei, chitanţa din 15.06.2010 pentru certificatul medical – 63 lei, costul reparaţiei motocicletei – chitanţele din 31.07 şi 12.10.2010 – 2.484 lei, plata persoanei care a îngrijit partea vătămată timp de 3 luni – declaraţia martorei C.E. – 1.500 lei, bonuri şi chitanţe pentru medicamente – 100 lei şi – 1.000 lei.
Nu sunt dovedite cu înscrisuri sau martori costurile deplasărilor la spital. De asemenea, din înscrisul aflat la fila 191, rezultă că partea vătămată a primit de la asigurător suma de 1.595,50 lei.
Din totalul cheltuielilor dovedite de 4.222 lei urmează să scădem suma de 1.595 lei pe care partea civilă a primit-o de la asigurător, rezultând suma de 2.627 lei despăgubiri materiale pe care inculpatul va fi obliogat să le plătească părţii civile.
În accord cu judecătorul fondului, constatăm că, într-adevăr, cuantumul de 70.000 lei al daunelor morale solicitate de partea civilă este unul exagerat, însă şi cel de 10.000 lei stabilit de prima instanţă este unul neîndestulător.
Instanţa de judecată este cea chemată să stabilească criteriile şi metodele necesare pentru determinarea cuantumului daunelor morale. În speţă, aşa cum a procedat instanţa de prim grad, este aplicabil principiul reparaţiei daunelor morale în cazul atingerii grave aduse drepturilor părţii vătămate.
Reţinem în acest sens în primul rând modalitatea în care s-a produs accidentul şi culpa de care a dat dovadă inculpatul, respectiv pe timp de zi, întro zonă cu vizibilitate bună şi relativ liberă, pe un carosabil uscat. Apoi reţinem urmările produse, suferinţele pricinuite părţii civile, durata mare de timp cât aceasta a fost imobilizată, intervenţiile chirurgicale efectuate, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare vindecării şi vârsta tânără a părţii vătămate.
Faţă de cele reţinute, Curtea apreciază că este necesar a se acorda părţii vătămate daune morale într-un cuantum majorat la suma de 20.000 lei, care este în măsură să acopere prejudicial moral produs acesteia.
Constatăm de asemenea că apărătorul ales al părţii vătămate/civile a depus în original chitanţele reprezentând încasarea onorariului avocaţial pentru judecata în fond şi judecata în recurs a cauzei, însă prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor de judecată.
Ţinând seama că acţiunea civilă a fost admisă doar în parte, iar în recurs pretenţiilor formulate au fost majorate tot numai în parte, Curtea urmează să facă aplicarea disp. art. 193 alin. 2 C. pr. pen, obligând inculpatul la plata parţială a cheltuielilor de judecată către partea civilă în sumă de 500 lei aferente fondului şi 300 lei aferente recursului.
Asupra recursului asigurătorului, constatăm că în mod greşit acesta a fost obligat în subsidiar la plata despăgubirilor civile.
Într-adevăr, potrivit Deciziei nr. I din 2005 dată de ÎCCJ, societatea de asigurare nu are calitate de parte responsabilă civilmente, ci este citată în procesul penal în calitate de asigurător.
Însă, potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, asigurătorul răspunde în limitele obligaţiei acestuia, stabilită prin contractul de asigurare.
Nu se poate reţine critica potrivit căreia partea vătămată s-ar fi constituit parte civilă exclusive împotriva asigurătorului. Pe de o parte, prin cererile formulate, partea vătămată face referire la inculpat, însă solicită obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor. Ea nu precizează expres că înţelege să-l exonereze pe inculpat de la plata despăgubirilor. Pe de altă parte, asigurătorul nu are calitate de parte responsabiilă civilmente, nefiind îndeplinite în privinţa lui prevederile art. 14 şi urm. C. pr. pen.
Faţă de toate cele reţinute, urmează ca, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d C. pr. pen, să admitem recursurile declarate de partea civilă R.S.T. şi asigurătorul SC C.A.SA împotriva sentinţei penale nr. 248/27.12.2011, pronunţată de Judecătoria Gheorgheni.
Vom casa parţial sentinţa atacată şi rejudecând cauza pe latura civilă:
În baza art. 346, art. 14 C. pr. pen. rap. la art. 998 C.civ, vom obliga inculpatul S.B. să plătească părţii civile R.S.T. suma de 2.627 lei reprezentând despăgubiri materiale şi 20.000 lei reprezentând daune morale.
În baza art. 193 alin. 2 C. pr. pen, vom obliga inculpatul să plătească părţii civile cheltuieli de judecată parţiale în sumă de 500 lei aferente fondului şi 350 lei aferente recursului reprezentând onorariul de avocat.
Vom constata calitatea de asigurător a SC C.A. SA şi o vom obliga la plata despăgubirilor civile si a cheltuielilor judiciare, acordate de instanţă prin prezenta decizie părţii civile, în limitele contractului de asigurare.
Vom menţine celelate dispoziţii din sentinţa atacată care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen, vom respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S.B. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Notă 1: În acelaşi sens s-a pronunţat recent Curtea de Apel Tg.-Mureş şi prin dec. pen. nr. 225/R/12 martie 2012.
Notă 2: În procesul penal, inculpatul (când este cazul şi partea responsabilă civilmente) este subiectul pasiv al acţiunii civile alăturate acţiunii penale, ceea ce înseamnă că, în cazul constatării îndeplinirii condiţiilor angajării răspunderii delictuale, el este ţinut să repare prejudiciul.
În cazul particular al accidentelor rutiere ale căror au suferit vătămări fizice sau morale ori au decedat, pentru garantarea recuperării integrale a prejudiciilor cauzate victimelor sau terţilor, în dreptul intern au fost luate măsurile legislative adecvate care să asigure că aceste prejudicii vor fi acoperite integral prin asigurare sau, dacă vehiculul nu a fost identificat ori nu este asigurat, a fost înfiinţat Fondul de protecţie a victimelor străzii responsabil cu despăgubirea.
În ipoteza în care conducătorul auto, a cărui culpă în producerea urmărilor socialmente periculoase a fost constatată de către instanţă, era asigurat la data evenimentului rutier de răspundere civilă instanţa investită cu soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunilor civile alăturate acesteia nu poate să ignore prevederile Legii nr. 136/1995. Următoarele dispoziţii ale acestui act normativ prezintă relE.nţă: -art. 54 alin. 1 potrivit căruia „… în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, …, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi”.
-art. 55 alin. 1 potrivit căruia „despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite”.
-art. 50 alin. 1 şi 2 după care „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă atât pentru persoanele aflate în afara vehiculului care a produs accidentul, cât şi pentru persoanele aflate în acel vehicul, cu excepţia conducătorului vehiculului respectiv”.
-art. 55 potrivit căruia „Despăgubirile se plătesc de către asigurător persoanelor fizice sau juridice păgubite.
Despăgubirile nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.
Despăgubirile se plătesc asiguraţilor dacă aceştia dovedesc că au despăgubit persoanele păgubite şi despăgubirile nu urmează să fie recuperate potrivit prevederilor art. 58.
Odată cu încasarea despăgubirii, persoanele păgubite vor declara în scris că au fost despăgubite pentru pagubele suferite şi că nu mai au nici o pretenţie de la asigurătorul de răspundere civilă şi asigurat (persoana vinovată) în legătură cu paguba respectivă.
În situaţia efectuării plăţii de către asigurătorul de răspundere civilă direct în contul bancar al persoanei păgubite, aceasta se consideră a fi integral despăgubită dacă în termen de 30 de zile de la data intrării sumei în contul său bancar nu a notificat asigurătorului de răspundere civilă eventualele obiecţii referitoare la cuantumul despăgubirii.
În cazul în care în drepturile persoanei păgubite s-a subrogat asigurătorul conform prevederilor art. 22, eventuala diferenţă de despăgubire dintre asigurarea facultativă şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto rămâne pe contul asigurării facultative, neputând fi recuperată de la asigurat (persoana vinovată), dacă despăgubirea plătită din asigurarea facultativă nu depăşeşte limita maximă a despăgubirii ce poate fi acordată de asigurător pentru prejudiciile cauzate în unul şi acelaşi accident de vehicul, prevăzută de legislaţia în vigoare”.
Modalitatea în care este instituită prin lege asigurarea obligatorie de răspundere civilă ilustrează voinţa legiuitorului de a simplifica mijloacele prin care persoana prejudiciată ajunge să fie dezdăunată şi corespunde scopului pentru care a fost instituită obligativitatea asigurării. Astfel, din moment ce legea obligă persoanele să se asigure tocmai pentru a garanta plata despăgubirilor către eventualii păgubiţi, este firesc ca în situaţia producerii riscului asigurat garanţia să devină funcţională, iar asigurătorul să fie ţinut să plătească.
Considerentele enunţate mai sus determină concluzia după care în procesul penal care poartă pentru o infracţiune de vătămare corporală din culpă sau ucidere din culpă produsă printr-un accident rutier şi în care a fost adusă şi o acţiune civilă, inculpatul, când este antrenată răspunderea lui delictuală, este ţinut să dezdăuneze partea civilă după regulile răspunderii civile delictuale. În acelaşi timp, obligaţia de dezdăunare incumbă şi asiguratorului, în acest caz după regulile instituite de Legea nr. 136/1995 şi potrivit clauzelor contractului de asigurare.
Aceleaşi considerente au atras, de altfel, şi schimbarea practicii acestei instanţe.
Desigur, obligarea la despăgubiri atât a inculpatului (singur sau în solidar cu partea responsabilă civilmente), cât şi a asiguratorului nu înseamnă că victimei îi este oferită o dublă plată, această măsură fiind exclusă de principiul neîmbogăţirii fără justă cauză. O asemenea obligaţie lasă deschisă calea părţii civile să se îndestuleze direct de la asigurator pentru daunele materiale şi morale, precum şi pentru cheltuielile judiciare fixate de instanţă prin hotărâre, şi, doar dacă suma care i-a fost oferită de societatea de asigurare nu o acoperă integral pe cea acordată de către instanţa de judecată sau în ipoteza în care, la executarea hotărârii, asiguratorul este insolvabil, partea civilă se poate îndrepta împotriva inculpatului (şi a părţii responsabile civilmente, când este cazul) pentru diferenţa neobţinută de la societatea de asigurare.
