Cod procedura penala, art.14, art.346
Cod civil, art.998
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Constanta nr. 6303/P/2004 din 5.06.2006 au fost trimisi în judecata: inculpatul N.C. pentru comiterea infractiunilor prevazute de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. „e, g, i” Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. „b” Cod penal si art. 78 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. „b” Cod penal si inculpatul S.N.D. sub aspectul savârsirii infractiunii prevazute de art. 221 alin. 1 Cod penal.
Prin sentinta penala nr. 1341/19.09.2007, Judecatoria Constanta i-a condamnat pe cei doi inculpati, obligandu-i, în baza art. 14 raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedura penala, art. 998–999 si art. 1003 Cod civil, în solidar, la plata catre partea civila a sumei de 1076,9 lei, cu titlu de daune materiale.
Prin decizia pen ala nr. 4/16 ianuarie 2008, Tribunalul Constanta – sectia penala a admis, în baza art. 379 pct. 2 lit. „a” Cod procedura penala, apelul declarat de catre partea civila G.I. si, rejudecând, a dispus majorarea cuantumului despagubirilor civile la plata carora inculpatii au fost obligati în solidar prin sentinta apelata, cu suma de 2.000 lei, reprezentând daune morale.
Instanta de apel a apreciat ca despagubirile materiale au fost corect stabilite la suma de 1.076,9 lei, dar partea civila dupa sustragerea bunului a suferit traume psihice care pot fi reparate prin daunele morale de 2.000 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul S.N.D. deoarece sustine ca neîntemeiat a fost obligat la plata de daune morale, neexistand legatura de cauzalitate între fapta lui de tainuire si suferintele suferite de partea civila pentru sustragerea autovehiculului.
Verificând hotarârea recurata, actele si lucrarile dosarului, prin prisma motivelor de recurs si din oficiu, curtea constata:
Curtea va face aplicarea art. 3857 Cod procedura penala, în sensul ca va examina cauza prin extindere si cu privire la inculpatul N.C. care nu a declarat recurs, întrucât motivul de recurs invocat îl priveste si pe acesta.
Examinând atât motivele de recurs invocate, cât si din oficiu ambele hotarâri, curtea constata ca instantele au stabilit o situatie de fapt pe deplin dovedita cu probele dosarului, a facut o corecta încadrare juridica a faptelor inculpatilor si a efectuat o justa individualizare a pedepselor aplicate inculpatilor, atât sub aspectul naturii si al cuantumului acestora, cât si ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevazute de art. 72 Cod penal.
În solutionarea actiunii civile Judecatoria Constanta a pronuntat o hotarâre legala si temeinica.
Despagubirile materiale au fost corect calculate.
De altfel si partea civila este multumita de cuantumul despagubirilor la care au fost obligati inculpatii.
Instanta de apel a apreciat ca prin sustragerea autoturismului partea civila a suferit o trauma psihica, un disconfort care trebuie reparate prin acordarea de daune morale.
Pentru obligarea la daune morale a autorului unui furt si a tainuitorului, partea vatamata trebuie sa faca dovada ca prin infractiune a suferit un prejudiciu care ar putea fi reparat în aceasta modalitate. Lipsa de folosinta a autoturismului pe o anumita perioada este un prejudiciu material care nu trebuie acoperit prin acordarea de daune morale.
Prin sustragerea autoturismului nu se poate considera ca partii vatamate i-a fost afectata onoarea si demnitatea sau ca i s-ar fi provocat o suferinta de ordin afectiv de asa amploare încât sa fie necesara acordarea de daune morale.
În considerarea celor mai sus prezentate având în vedere cazul de casare prevazut de art. 3859 pct. 18 Cod procedura penala, recursul a fost admis si s-a mentinut ca fiind legala si temeinica hotarârea Judecatoriei Constanta.
