Contencios administrativ. Contract de leasing. Valoarea taxelor vamale. Calcularea lor la valoarea reziduală


Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Braşov, reclamanta -societate cu răspundere limitată – a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Braşov, Direcţia regională Vamală Interjudeţeană şi Biroul Vamal Braşov, pentru ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 57/2001, a deciziei nr. 3/2001, precum şi a actului constatator nr. 2276/2000.

în motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în anul 1999 a achiziţionat în leasing un autoturism marca W., care a fost plasat într-un regim de admitere temporară conform autorizaţiei eliberată de Vama Braşov, cu termen de încheiere a regimului suspensiv la 3 noiembrie 2001.

S-a mai arătat că furnizorul prin intermediul căruia a fost achiziţionat autoturismul nu şi-a respectat obligaţia de a remite în timp util factura cuprinzând valoarea reziduală a bunului, ceea ce a dus la depăşirea termenului regimului de admitere temporară.

Curtea de Apel Braşov, prin sentinţa civilă nr. 149/2001, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea în parte a deciziei nr. 57/2001, a deciziei nr. 3/2001, precum şi a actului constatator nr. 2276/2000, menţinând obligaţia de plată a reclamantei pentru suma de 28.457.679 lei, reprezentând taxe vamale, accize şi TVA şi pentru suma de 42.686 lei majorări de întârziere. Totodată, s-a constatat că reclamanta a achitat din debit suma de 27.003.4001 lei, rămânând o diferenţă de 1.496.964 lei.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, deşi organele vamale au procedat în mod corect la închiderea din oficiu a regimului vamal suspensiv, calculul taxelor vamale şi a altor drepturi de import trebuie făcut conform dispoziţiilor speciale din O.G. nr. 51/1997, şi nu potrivit Codului vamal, în sensul că reclamanta trebuia să fie obligată să plătească taxele vamale la valoarea reziduală a bunului, care nu poate fi mai mică de 2% din valoarea de intrare.

S-a reţinut, de asemenea, că reclamanta a dovedit că a achitat suma de 27.003.401 lei, rămânând de achitat o diferenţă de 1.454.278 lei, cuantumul total la valoarea reziduală fiind de 28.457.679 lei.

împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâtele Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice.

I. în motivarea recursului său, recurenta Direcţia Generală Vamală Interjudeţeană a susţinut, în esenţă, că, potrivit dispoziţiilor art. 155 şi 157 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal, taxele vamale datorate în cazul în care regimul vamal suspensiv nu încetează prin solicitarea unui alt regim vamal, se determină pe baza elementelor de taxare în vigoare la data înregistrării declaraţiei vamale pentru acordarea regimului vamal suspensiv.

II. în motivarea recursului, recurenta-pârâtă Direcţia Generală a Finanţelor Publice a susţinut că:

– Curtea de Apel Braşov nu avea competenţa materială de a soluţiona cauza, în raport de dispoziţiile Codului de procedură civilă, astfel cum a fost modificat;

– în mod greşit, instanţa de fond a apreciat că intimata-reclamantă se încadrează în prevederile O.G. nr. 51/1997.

Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile art. 304-304 C. proc. civ., Curtea le-a respins pentru următoarele considerente.

în ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană, s-a reţinut că autoturismul achiziţionat de intimata-reclamantă în sistem leasing a fost plasat în regim de admitere temporară conform autorizaţiei din 4 noiembrie 1999, având ca termen de încheiere a regimului suspensiv data de 3 noiembrie 2001.

Datorită modului în care a fost achiziţionat bunul, respectiv în baza unui contract de leasing, care, din punct de vedere comercial, are alte caracteristici decât contractul de vânzare-cumpărare, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de O.G. nr. 51/1997.

Sub acest aspect, art. 27 alin. 4 din O.G. nr. 51/1997 prevede că valoarea în vamă utilizată pentru calcularea datoriei vamale este valoarea reziduală a bunurilor, stabilită prin contractul de vânzare-cumpărare, valoare ce nu poate fi mai mică de 2% din valoarea de intrare a bunurilor.

în cauza de faţă, intimata-reclamantă nu şi-a putut exercita dreptul de opţiune privind prelungirea termenului de leasing, deoarece furnizorul nu a remis în timp util factura cuprinzând valoarea reziduală a bunului (factura a fost remisă pe 9 noiembrie 2001, iar termenul limită pentru acordarea regimului suspensiv a fost stabilit la 3 noiembrie 2001).

De altfel, Direcţia Generală a Vămilor şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la modalitatea de calcul a datoriei vamale în cazul operaţiunilor de leasing, în sensul aplicării prevederilor din O.G. nr. 51/1997.

în raport de cele mai sus reţinute, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că valoarea taxelor vamale şi a celorlalte drepturi de import datorate de intimată se calculează în funcţie de valoarea reziduală, ele fiind în cuantum de 28.457.679 lei, din care s-a achitat suma de 27.003.401 lei.

în consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.

Cât priveşte recursul formulat de recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice, Curtea a constatat că excepţia necompetenţei materiale invocată este neîntemeiată, în raport de dispoziţiile art. 3 C. proc. civ., în vigoare la data introducerii acţiunii, respectiv 24 aprilie 2001, dată la care curţile de apel judecau în primă instanţă „cererile în materie de administrativ privind actele de competenţa […] serviciilor descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale ale autorităţilor publice judeţene şi ale municipiului Bucureşti”.

Rezultă, deci, că la data introducerii acţiunii, în mod corect a fost învestită Curtea de Apel Braşov.

Faptul că ulterior introducerii acţiunii, prin O.G. nr. 59/2000 publicată în Monitorul Oficial din 27 aprilie 2001, dispoziţiile art. 3 C. proc. civ. au fost modificate, nu prezintă relevanţă, deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 725 alin. 2 C. proc. civ. „procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe”.

C.S.J. – Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 1070 din 19.03.2002