In motivare, s-a arătat că, desi prin hotarare judecatorească minora a fost incredintată pârâtei, decizia a fost cauzată de influenta nefastă exercitată de mamă asupra copiilor. Se mai sustine că, in prezent pârâta este plecată in străinătate din luna octombrie 2009, minora Ioana aflandu-se in intretinerea de fapt a reclamantului, nefiind prima oară când copilul este părăsit, fără sprijin material si afectiv.
In drept, au fost invocate disp.art. 44, 86, 94 si 107 codul familiei.
Dupa administrarea probelor si ascultarea mninorei in camera de consiliu instanta a admis actiunea, astfel cum a fost formulata. Pentru a dispune astfel a retinut ca la desfacerea căsătoriei dintre reclamantul D. T. si parata I. (D.) E. minorele E.-N., născută la 2 august 1991 si I, născută la 14 mai 1998 au fost incredintate prima reclamantului, iar cealaltă pârâtei.
Prin sentinta din 2009 a J.V.M. , minora E. N. devenită majoră la 2 august 2009 a fost reincredintată spre crestere si educare mamei. Prin aceeasi hotarare tatăl pârât a fost obligat să plătească de intretinere in suma totală de 386 lei lunar, in favoarea copiilor, pana la majoratul acestora.
Potrivit art. 44 alin. 1 codul familiei, in cazul schimbărilor imprejurărilor, la cererea oricaruia dintre părinti sau a copilului, dacă acesta a implinit varsta de 14 ani, a autoritatii tutelare sau a vreunei institutii de ocrotire, instanta judecatorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile si obligatiile personale sau patrimoniale intre părinti si copil.
La data pronuntarii sentintei de din 2005 a J.V.M., instanta a avut in vedere intelegerea părintilor, concluziile anchetelor sociale si interesul minorei I., pentru a dispune incredintarea acesteia spre crestere si educare mamei.
Din probele administrate in prezenta cauză insă, rezultă că din luna octombrie 2009 pârâta este plecată în străinătate, fără a lua legătura cu copilul decat prin telefon şi fără a manifesta interes pentru solutionarea favorabilă a prezentei cauze.
Minora I. a rămas in supravegherea reclamantului, care i-a pus la dispozitie un spatiu corespunzător in propria locuintă si care se ocupă personal de intretinerea acesteia.
Prin urmare, desi in camera de consiliu, minora si-a exprimat dorinta să ramana in ingrijirea paratei, instanta apreciază că interesul copilului reclamă ca acesta să fie reîncredintat reclamantului.
Este firesc ca relatia copilului cu părintele de care este supravegheat in mod direct să fie mai tensionată, mai ales incepand cu varsta de 11 ani şi ca părintele aflat la distantă să fie preferat.
Pe de altă parte, exercitarea directă prin reprezentant a drepturilor civile ale copilului este incertă in situatia in care acel părinte căruia i-a fost incredintat copilul lipseste din tară o perioadă mai mare de 6 luni, nefiind prima despărtire de acest gen.
In acealsi timp a retinut din declaratiile martorilor si anchetele sociale efectuate că reclamantul are conditii materiale corespunzătoare şi este în măsură să asigure ingrijirea si educarea efectivă nemijlocită a minorei, va admite actiunea si va dispune reincredintarea acesteia către tată.